Un început urât avea să îmi aducă
Pe cărarea vieţii o mică nalucă…
Habar n-aveam atunci cum ar fi să râd
Ştiam ce e durerea şi cum e să plâng…
De fiecare dată ţi-am adus aminte
Cum reuşeşti mereu a prinde
Îngerul meu bun ce pleacă
Şi îi spui departe să nu treacă.
Fără ca tu să ştii, eu ştiu
Că din sufletul meu pustiu
Ai făcut cărare
Ce duce către Soare…
Nu o să te mint, cum nu obişnuiesc :
Doar cu tine râd, sufăr şi iubesc.
Tu m-ai învăţat să râd
Atunci când trebuia să plâng…
Am plâns prea mult defapt… cu mult înainte
Nu aveam ce n-am , adică o minte
Rece, sinceră, brutală, dură şi banală
Ce-ar lăsa iubirea doar în vis s-apară!
Un romantic veşnic un prost va rămâne.
Nici nu vreau s-opresc prostia să s-adune
Atâta timp cât pentru mine e singura cale…
Nimeni nu va avea scăpare!
Am fost un veşnic ocupat
Dar în orice clipă mi-a păsat
De tot ce ar fi putut să fie
De tot ce el n-a vrut ca ea să ştie!
Oricum multe au trecut şi puţine vor urma
Nimeni pe romantic nu-l poate scăpa
De iluzii, gânduri şi idei
Chiar şi când nu-i plac ei…
M-ai suportat atunci când eu am fost mai rău
Să nu crezi că nu ştiu cât a fost de greu…
Am uitat cum e să fii mereu bun,
Să uit, să iert, să nu mă mai răzbun.
Vei rămâne în gândul meu la bine şi la greu
Iar tot ce am facut împreună ne va lega mereu…
Am ales deja ca pentru mine nimic să nu mai fie
Iar pentru tine… nimic să nu mai fie…
Inima e încă mică şi din ce în ce mai neagră
Când visele mele mari se-amână sau pleacă.
Fericirea a obosit să mi se mai ascundă
Preţ de o secundă…
Dar am zece vieţi de nemuritor
Zece după care mor
Dacă se apropie acel moment nu ştiu;
Ştiu doar unde o să fiu…
Cineva acolo sus te iubeşte…
Niciun cuvânt uman nu reuşeşte
Să-ţi deseneze partea ta de Rai
Pe care de la început o meritai…
Bine ai venit! Lasă-ţi hainele…
Aici nimic ce ai nu-ţi trebuie.
Aici eu am creat tot ce e
Iubire, gând, durere…
Mereu m-am întrebat: ce sunt eu aici ?
De ce ? Cum ? Şi ghici ?!
Nici nu voi afla…
Dar asta nu mă poate împiedica
Să-ţi spun un mulţumesc…
....................... Fără număr, fără număr, fără număr… :))
............................. ( 7 luni ) :X:X:X:X
vineri, 27 februarie 2009
sâmbătă, 7 februarie 2009
Îngerul de speranţă
………Această istorioară s-a petrecut concomitent cu primele zile din articolul « Neo Gideon », alte personaje…
………Era aceeaşi lume ciudată… Anul 3752. Oamenii se schimbaseră. Parul aproape le căzuse. Pielea era albicioasă şi ochii deschişi la culoare. Existau două rase de oameni: elita şi mutaţiile genetice. Cei din elită erau înalţi, supli, bărbaţii puternici şi femeile voluptoase. Ceilalţi atingeau rar un metru şi ceva, erau umflaţi şi cocoşaţi. Populaţia nu se distingea prin culoare, limba vorbită sau religie. Toti îl venerau pe Nostradamus. Prezicerile lui s-au dovedit adevărate. Lumea era foarte agitată. Conform lui Nostradamus, în acel an, Terra avea să fie distrusă. Gigantica navă spaţială cu “cei norocoşi” ce aveau să se stabilească pe Marte decolase deja.
………Erau puţini “cei norocoşi” şi fuseseră aleşi la întamplare. Familii se destrămaseră, iubiri fuseseră distruse… Era un tânăr de nici 18 ani, care privea nava ce se îndepărta; odată cu acea decolare, el rămânea fără nimic. Era un copil puternic, ce trecuse prin multe momente dificile şi în trecut. Simţea, credea că mai are doar 3 zile de trăit… şi regretele erau numeroase. Ura, disperarea, deznădejdea, neîncrederea erau singurele sentimente ce îi mai rămăseseră. Era atât de gol, încât era prea plin de defecte.
………Îşi pusese lucrurile în ordine, era gata… Bănuia că viitorul său avea să fie scurt şi nespectaculos, dar, oricum ar fi fost el, prefera să-l trăiască. Era aşezat pe bordură, acolo în oraşul său. Privea în sus de câteva ceasuri bune… fără rost. « Să ştii că eu nu sunt de umplutură aici ! » A privit spre dreapta lui şi era ea : Mădălina. Şi-a rememorat toate clipele petrecute împreună cu ea, tot ce a facut, tot ce a fost. Ea era cea care îi desenase lumea de mult timp. El fusese prea închis pentru a vedea în culori acel joc. Ea îl învăţase că şi fetele pot gândi, au personalitate, au capacitatea de a purta o convorbire inteligentă. Era matură îndeajuns să înţeleagă unele probleme şi haioasă, încăt să guste glumele bune. Căuta de mult un motiv care să îi explice de ce îl plăcea pe Florentin.
……… « Nu înţeleg de ce eşti asa diferit aici şi pe ador! » Lui îi era încă prea ruşine să spună ce vrea. Avea acum faţa în pământ. Nu era atât de prost încât să nu ştie cât de importantă era Mădălina. Oricât de curajos era de obicei, acum tremura. Era laş…
……… « Nu e suficient faptul că mă surprind mereu gândindu-mă la tine ? Nu e sufient faptul că nu rezist să te văd spunând atătea vorbe dulci celorlalte fete, iar mie îmi spui că nu mă poţi pupa ? Nu e suficient că am putut spune acel adio, decât să te fac pe tine să te simţi vinovat ? » Ochii îi sclipeau. Mai avea 3 zile, dar viaţa lui abia atunci începea. Aceea era fata care primise rolul « îngerului de speranţă » în filmul vieţii lor. Se cunoşteau de mult timp. Pentru Florentin era cea mai importantă fiinţă din tot acel Univers. Acele clipe aveau să renască iubirea pe Planeta Moartă. Pentru prima dată de când o cunoştea, şi-a ridicat privirea. Nu se mai simţea umil, deşi încă îi era frică să nu o jignească din nou, aşa cum avea prostul obicei. Îşi dorea să o vadă. Acum credea în renaştere, în iubire la distanţă… chiar dacă distanţa avea să fie în curând distanţa dintre Rai şi Iad.
………Ar mai fi trebuit mult timp ca cei doi să cucerească Sionul [Articolul “Iubirea nu există”]. Timpul nu era de partea lor… El ia promis tot ce mai avea. Şi nu a aşteptat un răspuns. Cu ceva timp în urmă, atunci când niciunul nu ştia ce gândeşte celălalt, el îi făgăduise către păstrare o parte din dragostea lui. Sigur ea o păstrase, căci avea încredere.
………Au fost cele mai fericite ultime 3 zile. Mă întreb de atunci de ce povestea se repetă în fiecare Iad şi Rai. Oare nu aşa trebuia să fie?! Vreau să te cunosc…
Al tău
………Era aceeaşi lume ciudată… Anul 3752. Oamenii se schimbaseră. Parul aproape le căzuse. Pielea era albicioasă şi ochii deschişi la culoare. Existau două rase de oameni: elita şi mutaţiile genetice. Cei din elită erau înalţi, supli, bărbaţii puternici şi femeile voluptoase. Ceilalţi atingeau rar un metru şi ceva, erau umflaţi şi cocoşaţi. Populaţia nu se distingea prin culoare, limba vorbită sau religie. Toti îl venerau pe Nostradamus. Prezicerile lui s-au dovedit adevărate. Lumea era foarte agitată. Conform lui Nostradamus, în acel an, Terra avea să fie distrusă. Gigantica navă spaţială cu “cei norocoşi” ce aveau să se stabilească pe Marte decolase deja.
………Erau puţini “cei norocoşi” şi fuseseră aleşi la întamplare. Familii se destrămaseră, iubiri fuseseră distruse… Era un tânăr de nici 18 ani, care privea nava ce se îndepărta; odată cu acea decolare, el rămânea fără nimic. Era un copil puternic, ce trecuse prin multe momente dificile şi în trecut. Simţea, credea că mai are doar 3 zile de trăit… şi regretele erau numeroase. Ura, disperarea, deznădejdea, neîncrederea erau singurele sentimente ce îi mai rămăseseră. Era atât de gol, încât era prea plin de defecte.
………Îşi pusese lucrurile în ordine, era gata… Bănuia că viitorul său avea să fie scurt şi nespectaculos, dar, oricum ar fi fost el, prefera să-l trăiască. Era aşezat pe bordură, acolo în oraşul său. Privea în sus de câteva ceasuri bune… fără rost. « Să ştii că eu nu sunt de umplutură aici ! » A privit spre dreapta lui şi era ea : Mădălina. Şi-a rememorat toate clipele petrecute împreună cu ea, tot ce a facut, tot ce a fost. Ea era cea care îi desenase lumea de mult timp. El fusese prea închis pentru a vedea în culori acel joc. Ea îl învăţase că şi fetele pot gândi, au personalitate, au capacitatea de a purta o convorbire inteligentă. Era matură îndeajuns să înţeleagă unele probleme şi haioasă, încăt să guste glumele bune. Căuta de mult un motiv care să îi explice de ce îl plăcea pe Florentin.
……… « Nu înţeleg de ce eşti asa diferit aici şi pe ador! » Lui îi era încă prea ruşine să spună ce vrea. Avea acum faţa în pământ. Nu era atât de prost încât să nu ştie cât de importantă era Mădălina. Oricât de curajos era de obicei, acum tremura. Era laş…
……… « Nu e suficient faptul că mă surprind mereu gândindu-mă la tine ? Nu e sufient faptul că nu rezist să te văd spunând atătea vorbe dulci celorlalte fete, iar mie îmi spui că nu mă poţi pupa ? Nu e suficient că am putut spune acel adio, decât să te fac pe tine să te simţi vinovat ? » Ochii îi sclipeau. Mai avea 3 zile, dar viaţa lui abia atunci începea. Aceea era fata care primise rolul « îngerului de speranţă » în filmul vieţii lor. Se cunoşteau de mult timp. Pentru Florentin era cea mai importantă fiinţă din tot acel Univers. Acele clipe aveau să renască iubirea pe Planeta Moartă. Pentru prima dată de când o cunoştea, şi-a ridicat privirea. Nu se mai simţea umil, deşi încă îi era frică să nu o jignească din nou, aşa cum avea prostul obicei. Îşi dorea să o vadă. Acum credea în renaştere, în iubire la distanţă… chiar dacă distanţa avea să fie în curând distanţa dintre Rai şi Iad.
………Ar mai fi trebuit mult timp ca cei doi să cucerească Sionul [Articolul “Iubirea nu există”]. Timpul nu era de partea lor… El ia promis tot ce mai avea. Şi nu a aşteptat un răspuns. Cu ceva timp în urmă, atunci când niciunul nu ştia ce gândeşte celălalt, el îi făgăduise către păstrare o parte din dragostea lui. Sigur ea o păstrase, căci avea încredere.
………Au fost cele mai fericite ultime 3 zile. Mă întreb de atunci de ce povestea se repetă în fiecare Iad şi Rai. Oare nu aşa trebuia să fie?! Vreau să te cunosc…
Al tău
vineri, 6 februarie 2009
Lucruri folositoare ( Partea I )
..........1. Din vasta mea experinţă de viaţă : bărbaţii e porci şi femeile e curve! Fără excepţie... Bărbaţii înşeală în prostie şi femeile se lasă futute des şi aiurea; mult prea uşor. Cine mă contrazice ori e mic şi nu ştie nimic despre viaţă, ori e tembel, retardat mintal şi poate să mă contacteze pe această cale în vederea internării la Spitalul NR.9 – Vedea. Masculii umani, ca la orice specie de mamifere, nu sunt monogami. Nu au fost, nu sunt şi ghici ce?... nu vor fi niciodată >:). Nu o fac din plictiseală, din rutină, evadare în altă lume, găsirea ineditului, atracţie fizică sau nevoi sexuale. NU! E pur si simplu genetic şi niciodată nu se poate pune capăt acestui « păcat ». Nici castrarea sau vasectomia nu sunt soluţii viabile, poate doar impotenţa naturală. Deci fete care vor bărbaţi fideli… să-şi ia unul impotent! Fetele/Femeile înşeală din cu totul alte motive. Ele sunt cu adevărat curve. O fac din plictiseală, pentru bani, putere, statut social sau singurul motiv pe care îl recunosc curvele “stilate”: pentru a-şi dovedi lor că încă sunt femei atragătoare şi că pot mai bine. Femeile pot fi fidele… doar atunci când sunt supuse; doar atunci când există o relaţie de stăpân şi sclavă. Iar o să mă înjuraţi… Accept cu plăcere pentru că nici nu mă aştept să-mi daţi vreodată dreptate. În loc să gândiţi singuri, preferaţi să vă ghidaţi după ce aţi văzut la alţii. Cine mai crede în poveşti va deveni cu siguranţă pacientul meu atunci când se va sinucide « din dragoste » :X Oricum eu sunt ca un lollypop: Cine nu mă înghite, să mă sugă!
.........2. Între bărbaţi şi femei există multe diferenţe, însă una dintre ele mă fascinează în mod constant; mă aţâţă, mă enervează, mă omoară. Femeile pun întrebări cretine, aiurea, fără rost şi logică la care oricum ele ştiu răspunsul. Bărbaţii întreabă rar şi, de obicei, răspunsurile aşteptate sunt « da » sau « nu ». Femeile vorbesc mult şi întreabă chiar mai des decât deschid gura. Întrebările sexului « uşor » sunt elaborate, complexe, necesită atenţie sporită, sunt interpretabile şi sunt premergătoare, nu unor răspunsuri, ci unor explicaţii, esee argumentative.
* Iubire pot să ies cu băieţii la o bere?
* Bărbate de ce să ieşi?
Ele oricum ştiu întotdeuna răspunsul, fie el obiectiv sau subiectiv. Problema e că dacă bărbatul răspunde bine, corect, fără cusur... întrebarea iniţială va fi urmată de valuri de altele noi, ipocrizie şi isterie.
* Cum ? De ce ? Cu cine ? N-ai mai fost şi săptămâna trecută ? Când te întorci ?
Dacă un bărbat ajunge cu nervii intacţi până la ultima întrebare, este un învingător al rasei noastre şi propun sincer să ne fie căpitan. Dar orice căpitan se mai întoarce şi acasă şi va găsi... ce? ... femeia lui aşteptându-l! :X
* Iubireeeee :* :* :* :*
* Nenorocitule, iar eşti beat! X(
Acela e momentul de Flash-back în care căpitanul îşi doreşte ca nava (naveta) lui să se fi înecat, să fi căzut sub masă şi acolo licori verzulii cu bucăţi de carne să-l acopere în nemurire; atunci îşi doreşte să se termine jocul...
.....De obicei momentul oportun în care femeia poate să-şi retrăiască viaţa, trecutul alături de omul cu care are o istorie este întoarcerea acasă. Nici nu e nevoie ca bărbatul să fie beat. [avantaj femeia] Important e ca bărbatul să vină obosit acasă după serviciu, condus sau alte îndeletniciri pentru care masculul e bun pe lângă casa omului. Apoi ne mai intrebăm de ce există violenţa conjugală... :))
.....Personal nu sunt de accord cu violenţa asupra femeii ; dar eu nu sunt de acord nici cu supravieţuirea rasei umane, deci nu trebuie să fiu luat în seamă la mod real.
.........3. Am două motto-uri după care mă ghidez în viaţă:
1. Femeile au mereu dreptate!
2. Femeile sunt mereu de vină!
CONCLUZIE: Bărbaţii nu au absolut nicio legătură cu lumea asta...
Close you’re eyes and watch me die!
Murim în 2012 :)
[Dedicaţie de la mine pentru băieţii din fund!]
………Conform contrariului conceptului contracepţiei, oamenii mor! >:) Asta recunosc că mă face fericit, dar o să abordăm altă dată subiectele care mă fac fericit. :X Care e ideea? Orice trebuie să aibă o idee pentru că altfel este un roman realist românesc, adică fără nici {un} farmec.
………Se vehiculeşte tot mai apăsat, tot mai penetrant că murim în 2012. PERFECT ADEVĂRAT ! Proştii se vor sinucide atunci pentru a nu apuca APOKA {lipsa}. Totuşi anul 2012 va fi un an important în istoria umanităţii, un an marcat de febrile schimbări de concepţii. Singurul criteriu valid după acest an va fi prostia. Eşti prost… ai succesurile garantate. Ceea ce mi se pare mie spectaculos este că imnul României se va schimba. Războaiele, foametea, moartea nespectaculoasă oricum nu faceau raiting. Noul imn al pariei noastre dragi va fi « la modă » şi respectând principiul prostiei. El sună cam aşa :
« Sunt un băiat de băiat, minunat şi talentat. Număr banii, mor duşmanii şi sunt bun la pat. Mi-aş da cortul şi cazanul, puradeii şi merţanul doar s-ajung la fel de-nalt ca Adrianu’. Dar e unii care-i fraieri şi zice ca n-am curtură. Eu le trag un ghiul în cap şi-un cap în gură. E doi care mă nervează. Fără Zahăr se numeşte; dacă-i prind le dau în bot pân-ameţeşte. Când văd dansând câte-o frumoasă seniorita uit ca recent m-am operat de-apendicită. Îmi plac gagici ; în special cu curu mare… că sunt baiat inteligent şi am valoare. Am mulţi dolari, dau de băut în discotecă : la preteni whiskey, la duşmani rachiu de sfeclă. Îmi place să dansez, să mă distrez mai frate şi uite-aici să-mi cânte Pepe pe la spate. Nu vreau să mai te-ntâlnesc, căci fiindcă nu te mai doresc; căci fiindcă cât am fost plecat, căci tu mai înşelat. Aş dori din gât să-mi scot inima cu plămâni cu tot şi dacă vrei să faci un drob… scot şi-un ficat. Ne-ai fost soră şi iubită, chiar bunică uneori, plus un unchi şi-o verişoară şi-ncă 3 surori. Tare-mi place cum zâmbeşti şi cred că m-am îndrăgostit, dar mai spală-te pe dinţi că ne omori… »
………Versurile şi muzica aparţin formaţiei Fără Zahăr.
………Pentru audiţie vizitaţi www.farazahar.com
………Conform contrariului conceptului contracepţiei, oamenii mor! >:) Asta recunosc că mă face fericit, dar o să abordăm altă dată subiectele care mă fac fericit. :X Care e ideea? Orice trebuie să aibă o idee pentru că altfel este un roman realist românesc, adică fără nici {un} farmec.
………Se vehiculeşte tot mai apăsat, tot mai penetrant că murim în 2012. PERFECT ADEVĂRAT ! Proştii se vor sinucide atunci pentru a nu apuca APOKA {lipsa}. Totuşi anul 2012 va fi un an important în istoria umanităţii, un an marcat de febrile schimbări de concepţii. Singurul criteriu valid după acest an va fi prostia. Eşti prost… ai succesurile garantate. Ceea ce mi se pare mie spectaculos este că imnul României se va schimba. Războaiele, foametea, moartea nespectaculoasă oricum nu faceau raiting. Noul imn al pariei noastre dragi va fi « la modă » şi respectând principiul prostiei. El sună cam aşa :
« Sunt un băiat de băiat, minunat şi talentat. Număr banii, mor duşmanii şi sunt bun la pat. Mi-aş da cortul şi cazanul, puradeii şi merţanul doar s-ajung la fel de-nalt ca Adrianu’. Dar e unii care-i fraieri şi zice ca n-am curtură. Eu le trag un ghiul în cap şi-un cap în gură. E doi care mă nervează. Fără Zahăr se numeşte; dacă-i prind le dau în bot pân-ameţeşte. Când văd dansând câte-o frumoasă seniorita uit ca recent m-am operat de-apendicită. Îmi plac gagici ; în special cu curu mare… că sunt baiat inteligent şi am valoare. Am mulţi dolari, dau de băut în discotecă : la preteni whiskey, la duşmani rachiu de sfeclă. Îmi place să dansez, să mă distrez mai frate şi uite-aici să-mi cânte Pepe pe la spate. Nu vreau să mai te-ntâlnesc, căci fiindcă nu te mai doresc; căci fiindcă cât am fost plecat, căci tu mai înşelat. Aş dori din gât să-mi scot inima cu plămâni cu tot şi dacă vrei să faci un drob… scot şi-un ficat. Ne-ai fost soră şi iubită, chiar bunică uneori, plus un unchi şi-o verişoară şi-ncă 3 surori. Tare-mi place cum zâmbeşti şi cred că m-am îndrăgostit, dar mai spală-te pe dinţi că ne omori… »
………Versurile şi muzica aparţin formaţiei Fără Zahăr.
………Pentru audiţie vizitaţi www.farazahar.com
POŢI ÎNCERCA, DAR VEI VEDEA CĂ E AŞA CUM ZICEM NOI ! :*
Schimbare din stil
………Acesta este momentul în care se va observa o schimbare în subiectele abordate sau, mai bine zis, în modul de gândire. Şi cum nicio schimbare nu vine din prea mult bine, permiteţi-mi o aroganţă : Futu-ţi morţii mă-tii de lighioană !!! :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)