Focul purificator (distrugerea)

Există uneori ceva ce distruge totul, fie bun, fie rău. Mitul focului purificator este pelerina de acoperire a enegiei vie. Apar momente în istoria omenirii în care este nevoie de o revitalizare. Schimbarea nu există, doar exterminare şi renaştere. Orice altceva este irelevant.

Uneori casele de distracţie se transformă în locuri pline de clovni malefici. Omul e rău prin origine: nehotărât, superficial, întotdeauna nesigur, incapabil de a înţelege moralitatea, loialitatea şi respectul, prea handicapat pentru a respecta sensul de ”etern” şi ”iubire”, dar nu mă supăr… eu însumi sunt un om.

Ceea ce mă opreşte să încep numărătoarea inversă este însă ceva ce există probabil doar în mintea mea. Când mă voi putea concentra îndeajuns şi voi trece peste afecţiunea purtată rasei umane, voi lăsa cale liberă focului. Posibil să nu-l vedeţi, îl veţi simţi cu siguranţă.

Conceptul de timp este exasperant; să trăieşti ca un om e înjositor, mă simt îngrădit de regulile mele, urăsc lipsa de libertate. A doua lume va fi una atemporală, fie bună, fie rea. Timpul va arde, omul va arde, tot ce doare va arde, tot ce e bun va fi uitat. Nu ştiu dacă vreau să mai păstrez ceva. Am pierdut timpul… încă odată!

Nu-mi stă în fire să am regrete, dar acum aş fi vrut să am… Aş fi vrut să regret că veţi fi distruşi. Pot doar să mă bucur că se va întâmpla repede şi va fi ”etern”. Oricine vrea să se perfecţioneze si să nu mai repete greşelile. M-aş simţi cu adevărat idiot dacă nu ar fi aşa. Eu voi mai greşi atâta timp cât sunt subiectiv, dar voi face greşeli noi…

Crucea de foc va apărea pe cer în acel moment, dar veţi simţi mai întâi focul din pământ : foc de sus şi foc de jos. Aşa este întotdeauna când eşti indecis: pierzi ambele direcţii. O lume stearpă va fi un Rai pentru mine şi Iad pentru voi, subiectivismul există printre fiinţele asemenea Omului.

Nu ştiu exact de ce spun asta, poate doar sper că veţi cere scuze şi îndurare; oricum nu voi mai ţine cont de ele. Atunci când trădezi singura chestie bună din viaţa unui om, o faci suportând consecinţele. M-am săturat să nu respect regulile! Le voi respecta cu stricteţe. Fiecare greşeală va aduce suferinţă de două ori mai mare, fiecare lucru bun va fi pedepsit.

Omul e labil din cauza mea şi a celor ca mine; probabil se va înţelege greşit… cui îi pasă de fapt? Nu-mi cer scuze, ci încerc să mă conving că acţiunile mele sunt cele corecte. Ca orice om obişnuit vei crede minciuna şi nu vei crede adevărul. Problema este că Adevărul nu există. Vei crede tot ceea ce te va duce la distrugere şi e clar încă de multă vreme că nu ştii ce să faci cu libertatea. Libertatea va arde…

Care era ţelul fiinţelor umane? Evoluarea şi acumularea de experienţe sau informaţii capabile să creeze o fiinţă superioară, demnă de înălţare. Care este ţelul actual? Distrugerea a tot ce nu era alterat, culminând cu distrugerea proprie. E clar ca nu există ”va fi”… mă voi asigura de asta şi mai ales voi lua asupra mea întreaga responsabilitate pentru că cineva trebuie să aibă curajul ăsta la un moment dat.

Nu poluarea, nu încălzirea globală, nu războaiele, nu seceta, nu foamea, nu moartea vă va doborî decisiv, ci inima voastră infectă creată după modelul meu. Este un motiv în plus pentru care eu sunt răspunzător de tot ceea ce faceţi. Aici aveţi dreptul de a tăcea. Orice spuneţi nu va fi folosit împotriva voastră, ci împotriva mea, aşa cum se întâmplă de câteva secole umane.

Uneori mă satur şi plec, dar înainte îmi rezolv problemele… Eu nu pot dormi dacă ştiu că există ceva ce nu am rezolvat, dacă există un virus în sistem sau nu mi-a ieşit problema la matematică. Apropo de matematică… doamne cât de fericit voi fi!!!

Ador răzbunarea, dar nu pot face rău intenţionat. Am zis că nu pot face eu; o pot face alţii… Îmi place puterea absolută, nu-mi place viaţa etenă. Conceptul de iubire l-am creat greşit, nu se potriveşte decât Străbunilor. Libertate nu veţi mai avea, vă veţi închina numai la zei falşi, nu îi meritaţi pe cei reali.

De ce suport lumea? Este de datoria mea sa fiu Observator pe Terra, ştiam că postul de conducător aduce responsabilitate. Am nişte entităţi în spate care se bazează pe mine, iar eu nu renunţ niciodată la mine, am încredere în mine, fiind singurul care nu m-a dezamăgit. Stau aici până la sfârşit pentru că aşa am promis, dar nu scria nicăieri în contract că nu pot decide când va avea loc sfărşitul…

Cum suport lumea? Detaşându-mă complet, trăind din amintiri şi vise. Amintirile nu vor arde niciodată, voi găsi loc pentru ele în Lumea Nouă. Trăiesc închis în cărţi şi într-o cameră care simbolizează Aerul, Apa, Pământul şi Viaţa. Focul, aşa cum am promis, va veni curând. Ştiu că de fapt nu mă cunoaşteţi deloc, ştiu că e numai vina mea, ştiu că puţini au văzut camera…

Acum ceva vreme Şeful Mare a promis că-mi oferă ”iubire” adevărată, dar va trebui să renunţ la darul nemuririi. M-a minţit… Sunt blestemat să nu pot schimba nimic, ci să trăiesc veşnic ştiind tot ce nu ar trebui să ştiu. Nu sunt supărat pe El. Acum sunt mai puternic decât Şefu şi nici măcar eu nu-mi pot oferi ceea ce vreau.

Vreau să mă uitaţi, vreau să nu mă mai citiţi, să nu mă mai sunaţi, să nu-mi mai daţi mesaje; doar aşa pot înceta să exist…

E foarte enervant…

Mulţi dintre oamenii obişnuiţi nu fac diferenţa între persoană şi personaj. Această omisiune, atunci când te arunci să analizezi un text, te va îndrepta spre căi paralele celor corecte sau adevărate.

Majoritatea văd în povestirile mele, sau ale altora asemeni mie, nişte relatări la persoana I, relatări reale, care pot fi probate prin exemple concrete, care pot fi atinse sau simţite. Consideră că numele meu este cel real atunci când vorbesc despre mine la persoana a III-a, că toate prostiile, întâmplările acelea, mi s-au întâmplat personal la un moment dat al vieţii mele. Vorbind strict despre ceea ce ştiţi voi : NU !

Cum puteţi invariabil spune că eu am avut atâtea experienţe personale înainte de împlinirea vârstei responsabilităţii legale? De unde ştiţi cine scrie cu adevărat când nici măcar eu, când am pixul în mână şi scrijelesc semne absurde pe o hârtie albă, nu am cunoştiinţa autorului?

Normal că totul este bazat pe o experienţă proprie, că nu obişnuiesc să îi citez pe alţii şi să mă ghidez după vieţile lor; iar invenţiile mele sunt menite doar să disimuleze, să ascundă evidentul, nu să vă mintă! Totuşi eu nu trăiesc în existenţe paralele, nu controlez forţele naturii, nu am puteri absolute, ci doar scriu litere fără sens pe o pagină odată virgină.

Uneori şi autorii sunt doar personaje, nu persoane… Nu sunt primul care apelează la astfel de « chiţibuşuri » (acum mi-l amintesc doar pe Gala Galaction) şi probabil că nu voi fi nici ultimul… cel puţin până mă reinventez!

Rog stimatul ”cititorium” să aibă puţintică răbdare, iar dacă va dori să afle un singur cuvânt real din toată vorbăria, mai bine să mă întrebe pe mine! Nu-mi place să scriu simplu, m-aş simţi gol… Nu-mi place să mă citească cineva, m-aş simţi descoperit… Sunt doar eu; un eu pe care sinea mea nu-l mai cunoaşte de când a fost multiplicat în laboratorul secret al clonelor.

Dumnezeu era bolnav sau doar prost ?

.........Nu sunt ateu… nici eretic, nici contestatar, nici stătător-degeaba, pur şi simplu am întrebări! Religiile spun toate, în proporţie de peste 95% , aceleaşi lucruri… pe care mi-e silă să le repet îndeosebi pentru că le găsex perimate.
.........Nu îmi permit azi să ”întreb” despre Zeităţi pe care nu le cunosc personal, îmi permit doar să pun la îndoială faptele istorice, de necontestat, ale creştinătăţii. Nu am studii în domeniu (înafară de locul 2 la Olimpiada de Religie) şi pe această cale vreau să cunosc mai multe despre religia pe care o îmbrăţisez şi de care sunt mândru.
.........Dumnezeu are multe ”bube”, multe neregularităţi care pot avea mai multe explicaţii: era bolnav, era prost sau poate lăsase sitter. Sper ca într-o zi de bună marţi un preot, psiholog (”pisălog” în varianta românească) sau băgător-în-seamă să îmi poată răspunde satisfăcător la urmatoarele ”curiozităţi”:
.........Dumnezeu se zice că a avut un singur fiu. Cred că a fost un tată denaturat dacă l-a trimis intenţionat la o moarte sigură. Poate că iubea oamenii, dar nu îşi iubea fiul? De ce şi-a lăsat prăsila să cunoască adevăruri supraumane? De ce i-a spus că va muri pentru a salva omenirea? Dacă un individ ştie ce urmează să facă se va plictisi de moarte până va ajunge să facă acel ceva pe care îl ştia deja. Plus că fiind ”în parte uman” ar fi putut face ceea ce fac oamenii, adică exact invers decât ar trebui sau invers decât sunt sfatuiţi: asta e o chestiune specific umană. Nu era îndeajuns de uman Hristos sau dacă nu ştia nu avea cum să ne salveze?
.........De ce nu l-a făcut dintr-un tată şi o mamă? Era gelos dacă cineva o regula pe femeia lui sau voia ca Fiul Său să fie un fel de superstar, o vedetă, ”cel mai tare din parcare”? Dorea să iasă în evidenţă ca o piţipoancă de Dorobanţi pentru că altfel nu ar fi avut ”credibilitate”… Nu cumva şi-a bătut joc de săracul mic Iisus care era luat la mişto cand se juca în parcarea de cămile cu restul de copii? Exista o explicaţie Costele: Tradiţia şi religia din acea vreme (da… exista religie în poporul ales dinainte de Hristos) nu îngăduiau existenţa copiiilor din flori, iar femeile care naşteau odrasle fără să fie căsătorite erau aspru pedepsite. De aceea atunci când a fătat pe ascuns printre animale (de frica lumii care ar fi dat-o de gol pe Fecioară) a spus că este rezultatul unei acţiuni divine. Poate sexul cu nenea ăla era divin, dar nu de natura extraumană.
.........Dacă era atotputernic şi atotştiutor de ce nu a ales o cale mai plăcută şi mai uşoară. Nu exista? Atunci nu era atotputernic… Nu o ştia? Atunci nu era atotştiutor… De ce nu a venit el singur? Era laş sau era prea ocupat în domeniul său, acolo sus? Pentru că din câte am înţeles era atotprezent, deci putea să fie la ”muncă” şi la el în Pensiune şi pe Terra!
.........De ce au existat perioade negre (precum Evul Mediu) în istoria umanităţii? S-a îmbolnăvit, era în concediu sau nu a fost îndeajuns de puternic încât să contracareze ”forţele răului”? Parcă nu era uman sau slab în faţa bacteriilor create de el, parcă nu obosea, parcă ”binili învinji mereu”.
.........Cum ne poate demonstra că există? Simplu: ni se arată la fiecare în parte şi face câte un truc ieftin pentru El. Scuze… iar e ocupat cu treburi! Dacă e aşa cum spune, de ce n-a ştiut că un înger de-al lui, o creatură de-a lui va cădea şi va construi tabăra adversă. Îi place concurenţa, războiul sau nici asta nu ştia?
.........De ce are nevoie de instituţii pentru a fi preamărit? E cumva nascisist? De ce ţine neapărat să fie cunoscut de oameni ca o personalitate importantă, bună, care te poate ajuta? Se laudă, vrea să apară în ziare, reviste, la TV, să fie un brand mai puternic decât Coca-Cola. Îi plac blitzurile şi industria creată în jurul brandului său? Dacă nu, atunci de ce nu pune căpat acestor ”erezii întru credinţă”? De ce nu a creat omul cu abilitatea de a distinge binele de rău dacă tot voia să ne lase liberi să alegem; măcar ştiam şi noi de la început o chestie sigură.
.........De ce mama naibii nu suntem şi noi Dumnezei dacă are încredere în noi şi ne-a facut după chipul şi asemănarea lui? De ce nu suntem egali cu El şi mai are pretenţia să ne fie mentor? Dar stai… ”mama naibii” nu e chiar Dumnezeu? Nu se laudă El că a fost primul şi că totul este creaţia lui? Nu cumva a creat Răul şi l-a lăsat să crească? De ce?
.........De ce vorbeşte despre iubire? Simte într-un mod uman, vorbeşte fără să ştie exact ce e aia sau doar îi place cum sună? Ştie El cât de mult doare uneori? Teoretic ar trebui să nu simtă durerea… să nu aibă niciun fel de sentiment. Dacă are, atunci este subiectiv şi totul devine relativ în religia creată. Atunci nu putem fi siguri că a zis adevărul, nu ştim dacă ne minte, nu ştim nici macăr dacă suntem de partea bună, face totul că să ne atragă spre El, exact cum zice că face Diavolul (ne ia libertatea de a alege, de a înţelege şi de a judeca cu mintile noastre). Dacă minţile noastre sunt prea primitive pentru a gândi astfel de chestiuni complexe de ce nu ne-a făcut atunci mai inteligenţi? Nu cumva ca să aibă control asupra noastră? Nu tot din acest motiv ne-a îngrădit puterile fizice?
.........De ce nu nimiceşte Răul? Nu vrea, nu poate sau s-ar plictisi fără această parte din El? De ce unii oameni buni suferă? Nu există liberul arbitru? Nu există legea compensaţiei? Dacă nu, atunci pentru fiecare faptă rea nu vei plăti, iar faptele bune nu vor fi niciodată răsplătite!
.........De ce nu mă va opri Dumnezeu să-mi fac propria mea religie bazată pe creaţiile mele? De ce nu poate împiedica Sfârşitul Lumii? Parcă El a creat Timpul şi nu se supune legilor temporale… atunci ce mai contează câteva trilioane de miliarde de ani sau un infinit minor?
.........Să presupunem că a existat mereu, că există şi că va exista… asta încalcă toate legile ştiinţei şi astfel noi trăim într-o minciună perpetuă. De ce nu ne oferă periodic în mod direct Updatări la Serverul Vieţii? Suntem cumva deja perfecţi? Dacă nu, înseamnă că nici el nu este perfect. Dacă da, înseamnă că este absolut normal să ne omorâm, să furăm, să necinstim femeile altora, să minţim, să poftim la bunurile materiale…
.........Mi-a fost greu să număr înjurăturile după primele câteva mii. Dacă voia să nu citiţi asta, nu mai ajungeaţi până la rândul ăsta şi atunci vă încalca libertatea de informare şi de alegere. Dacă a vrut să vedeţi, de ce permite unui simplu om ca mine să-i pună la îndoială autoritatea? Sunt prea puţin important pentru Umanitate, îl doare în Posterior de creatura Sa perfectă sau mi-a scăpat mie ceva?

.........Şi dacă Dumnezeu nu ar exista ce ar fi diferit ?

Ficţiune online

.........De ce mă urăsc aşa de mult?
.........Acum nu mai sunt un simplu prost… Reuşesc zi de zi să duc prostia pe noi culmi. Mă chinui constant să-mi fac rău, să mă autosabotez şi reuşesc că doar stabilisem că sunt atotputernic într-o lume creată de mine. Ce scriu acum nu e ceva nou, doar continuarea unor articole mai vechi…
.........Reflectam acum ceva vreme la ploaia care mă oprise să mă întâlnesc cu o fată bună, onestă, morală. Atunci am stabilit că da: sunt extrem de prost. Acum ştiu că sunt un masochist sadic, că îmi place durerea, că mă hrănesc cu ghinion, că sunt născut să fac numai ceea ce sfidează logica propriei mele minţi. Fata era exact ce mi-am dorit vreodată, avea toate calităţile fizice, intelectuale, spirituale de care aveam nevoie. Mintea mea mă conducea către o perfecţiune relativă, o perfecţiune care m-ar fi împlinit…
.........Am refuzat fericirea numai după câteva întâlniri, deoarece am observat la ea un defect foarte des în ultima vreme: nu o iubeam… Bănuiesc că am o mică idee despre ceea ce înseamnă iubirea şi sper că am maturitatea de a înţelege că dragostea nu se simte într-un timp atât de scurt. Ştiu că un om nu poate fi vinovat pentru sentimentele lui şi, în consecinţă, nu ar trebui să plătească pentru ele… totuşi mă simt vinovat…
.........Mă simt vinovat că iubesc “un trecut”, ceva ce credeam dispărut de câteva luni de zile; iubesc o fantasmă, un ideal, o persoană care m-a făcut prea mult să sufăr în trecut, dar la care am o slăbiciune vădită. Trebuia să nu răspund atunci la telefon, trebuia să nu plec din casă, trebuia să dorm, trebuia să nu aflu nimic: era mai simplu! O simplă îmbrăţişare a fost de ajuns ca inima mea să reînvie şi, mai mult, să cucerească teritoriul guvernat de un creier obosit. Dualismul alb-negru, undă-corpuscul, yin-yang poată numele de războiul inimă-creier.
.........Acesta nu este un tratat de fizică, nici o lucrare de psihologie, ci nişte scuze oficiale deoarece am făcut cam cea mai mare tâmpenie de până acum! Mie nu mi-e atât de greu pe cât ar trebui, ea zice că nu e atât de supărată pe cât ar trebui şi cu toate că greşesc spun adevărul şi fac exact ceea ce-mi cere inima, o inimă mai bolnavă decât Dumnezeu Însuşi.
.........Ar fi bine să tac, am vorbit mai mult decât ar fi trebuit să vorbesc o viaţă întreagă cu toate că nu am spus nimic. Mă retrag în colţ şi plec… Iartă-mă!

Angajat la ”Centru…”

.........Am doar 4 minute pentru a crea 1000 de lumi diferite…
.........Şi le-am terminat! Lucrez de ceva timp la « Centrul de creat vise ». De curând am fost răsplătit cu o promovare pentru că mi-am făcut baremul. Acum nu doar creez, ci observ direct: sunt un personaj în propriile mele creaţii.
.........Toate lumile sunt extraordinare : tind spre perfecţiune, chiar dacă este un concept pur teoretic. Experimentez ca prin reverie sentimente, situaţii dificile, greşeli de tot felul. În lumea reală asta ar fi fost greu; nu cred ca puteam face faţă la eventualele repercusiuni şi nici nu cred că mi-aş fi asumat responsabilitatea faptelor mele. Acolo fac ce vreau, cum vreau, când vreau…
.........Cum e să trăieşti ca un înger sau ca un demon? Cum e să iubeşti sau să urăşti? Cum e să minţi spunând adevărul? Dar mai ales: cum ar fi fără toate astea? Nici nu vreau să-mi imaginez. Lumile mele sunt perfecte, complete, complexe.
.........De mult timp lumea ştie că îmi place să făuresc lucruri incitante, să mă joc, să trăiesc orice tâmpenie într-un mod intens. Un spirit ludic, lucid, încăpăţanat, înţelegător, serios, surâzător, calm, orgolios, inteligent, frustrat, temperamental, liniştit, tăcut… totul într-unul singur: EU. Uneori mă numesc: Cornel, Florentin, Drăghici, Tin, Cornelius, Tinush, Ogher, Neo, Ogmios, Gideon, Hidechel, Suilenroc, Nitnerolf, Michel, Arhanghelul Negru… dar alteori nu. Sunt doar alter-egouri ale aceluiaşi eu liric care îşi transmite direct gândurile, sentimentele şi ideile prin personaje cu mască.
.........Visez de când eram mic: m-am născut de mii de ori şi am murit mai des decât atât. Am trăit, am iubit, am avut copii pe care mi-i amintesc şi acum. Toate au trecut cam repede: doar 500 de reîncarnări au fost de ajuns pentru a stăpâni lumea de câteva ori şi de a cunoaşte frumuseţea aruncată de oameni. Fiecare reînviere a însemnat tot atâtea iubiri de vis care evoluau complet diferit de fiecare data: toate… doar aceeaşi fată.
.........În lumea asta mai am loc doar pentru câteva vise şi prea mulţi ani de trăit. Nu vreau să le risipesc: păstrez unul pentru fiecare dintre voi în speranţa că îmi veţi oferi un loc, un rol episodic măcar şi astfel să devin nemuritor în conştiinţele voastre… aşa cum am mai fost. Din păcate a trebuit să renunţ la nemurire şi puteri pentru voi. Acum sunt ca voi… măcar fizic. Simt durere, sentiment, bucurie, soare, apa, vânt, pământ şi tunet. Am devenit în viaţa de zi cu zi un personaj creat de mine fără intenţie.
.........Niciodată nu v-am cerut nimic, nici să mă ascultaţi. În zgomotul de fond al lumii reale nu sunteţi capabili de a auzi o umbră. De fapt… eu n-am scris niciodată nimic, doar am creat un personaj care este capabil şi are timp pentru faptele lumeşti.
.........Nu sunt Dumnezeu nici măcar în lumea mea. Asta nu pentru că îmi este antipatică persoana, ci pentru că eu nu am un fiu pe care să îl vând pentru binele vostru. Visez… aici sunt angajat: la ”Centru…” şi pentru asta sunt plătit. Nu în bani căci astea sunt tot creaturile mele, sunt plătit în nori de zăpadă ce se scutură vara… altfel nu cred ca aţi putea înţelege răsplata mea. Dacă vreţi pot să mai făuresc Dumnezei, Alahi, Mohamezi, Budha, Zamolcşi, Brahmani, Ra, Ogmioşi… toate pentru voi.
.........Pot crea Zei mai puternici ca mine, pot crea Stăpânii mei, pot avea idoli, mă pot închina la energie, pot să te fac să crezi în mine sau să mă urăşti. Pot să fac orice chiar dacă nu sunt Dumnezeu. Singura întrebare este: « de ce ? »
.........De fiecare dată sunt capabil să-mi furnizez noi răspunsuri pentru că îmi pot controla personajul pe care voi nici nu îl vedeţi. Mulţi sunteţi fiinţele imaginare ale personajului meu. Nu mă aştept să înţelegeţi, ci doar să mă jigniţi, să mă luaţi în derâdere, să mă ironizaţi şi desconsideraţi. Dacă nu ar fi lumea mea actuală, nu aş mai continua să vieţuiesc, dar tocmai pentru că este ştiu că am creat şi făpturi care îmi merită nemurirea şi sunt convins că mă voi regăsi în visele lor. Voi fi o entitate în mintea creaturilor făurite de unul din personajele mele. Şi dacă este aşa, de ce nu aş fi fericit?
.........Fiecare poate crea o poveste, fiecare va greşi în primele 1000 de încercări şi de aceea Şeful nu vă va lăsa să vă transpuneţi în acest incipit; vă cere răbdare, timp exprimat în unităţi umane şi multă bunătate. Nu pentru că ar da doi gologani ruginiţi pe voi, ci pentru că îi plac poveştile cu final fericit.
.........Mulţi de aici nu au visat nici macar 13 vieţi, dar asta e pentru că sunteţi tineri. Vechea gardă a ”moderatorilor de suflete” se va retrage complet până la sfârşitul anului 2012. Câţiva administratori vor continua să înveţe ”noua garda” mişcările de ascensiune şi sper că şeful mă va lasa şi pe mine. Oricum am asigurat postul de Observator şi nu o să vă las la greu. Vă urez succes în 2100 şi ne mai citim pe ”Ador”.