Prima zi de vacanta

Era duminică 16 august 2009. Deşi mai e decât o lună până la debutul clasei a XII-a abia acum am parte de prima zi de vacanţă din vara acestui an. Era 5:35 dimineaţa…

După mai puţin de 5 ore de somn mă trezeşte telefonul pus să sune. Lumea era liniştită şi dormea. Am deschis uşa dinspre hol şi am văzut-o pe mama făcând nu ştiu ce prostii la ea în cameră… pregătiri. Cum nu mi-a zis nimic, am înţeles că e încă prea devreme, aşa că am pus ceasul să sune la 5:52.

Acum e ora potrivită. Peste 8 minute plecăm: nu ştiam unde… Îmi îndeplinesc rapid îndatoririle de dimineaţă, dau mâncare la peşti, mă îmbrac, încui uşa. Până la 6:30 ne întâlnim şi cu celelalte două familii… mergeam la munte: 11 membrii, 3 familii, spre Vâlsan!

Tata e plecat, eu nu am carnet, mama e începătoare, aşa că maşina noastră a fost condusă de un unchi, iar eu am fost un loial copilot. Drumul a durat mai mult decât ne-am fi aşteptat; nimeni nu ştia exact unde ne îndreptam, mergeam către o aventură fără punct final. Nu ne-am rătăcit, dar unii şoferi erau deranjaţi de curbe şi astfel am avut parte nişte scene cu frâne violente. Drumul se termină uneori, al nostru abia începea!

Drumul forestier se aşternea în faţa noastră, aşa că am trecut la volan. Am găsit un loc superb în care nu mai era nimeni: pădure, râu, insulă, izvor, teren de joacă, linişte, grote, umbră, soare, pietre, vegetaţie uriaşă… Eu am spus să rămânem acolo! Făcusem deja mai mulţi kilometri care nu erau incluşi în plan. Ne-am aşezat…

Am făcut focul pe insula dintre râuri: un foc mare ca de tabără, căci aveam lemn îndeajuns pentru a trece iarna. Era uşor să ajungi pe insulă, era mult mai greu să continui deplasarea către malul necălcat de picior omenesc. Am încins grătarele şi ne-am amestecat printre natura atât de familiară oamenilor mei, oameni de natură, oameni iubitori de frumos, linişte, natural şi feeric.

Eu cu ceilalţi copii, fratele şi verii, cinci băieţi şi o fată, ne-am amenajat terenul de joacă, într-un mod plăcut. Stratul de 10 cm de frunze moarte şi arămii avea să ne ferească de miile de căzături. Ne-am construit terasamente pentru fotbal, volei şi backminton. Am făcut poze naturii superbe: copaci umpluţi de muşchi, ciuperci colorate, stânci ciudate, rădăcini intrigante. Am încercat apoi să construim un pod către partea necunoscută a râului. La masă!

A început să pice, aşa e la munte… Ne-am ascuns printre arborii semeţi ce depăşeau uneori 20 de metri în înălţime. Am avut parte de o masă minunată, ca de fiecare Sărbătoare petrecută cu familia mamei mele. După îndestulare ne-am întins care încotro pe pături la umbră, la soare, pe insula, în pădure…

Era vremea de sport. Prima din multele reprize de fotbal din acea zi. Multe în picioarele goale printre frunze, crengi uscate şi pietre. Drumul forestier continua. Noi băieţii, 3 fără încălţăminte, unul cu piciorul în ghips şi doar unul normal, am pornit în descoperirea secretelor ascunse de un drum de 35 de km.

La primul semn de civilizaţie, adică două maşini la camping ilegal, ne-am oprit: « Ursuuu băăă !!! ». După care am fugit întorcându-ne la ale noastre locuri ancestrale. Pe drumul înapoi desigur că am strigat frenetic şi entuziasmant, conform obiceiurilor locale: ”Ursuuu”, ”Lupuuu”, ”Dihoriii”, ”HauHauuuuu”, ”Seminţe, piatră de baie…”, ”Nămol avem… printre degete!”. Nu ne auzea nici Dracu, el nu avea acces în această Lume!

Fotbal, odihnă, suc, apă rece de munte, vorbă multă… Urma să vizităm o ”peşteră” ce ni se părea că răsare din versantul necunoscut. Podul peste râu făcut de noi mai devreme a fost un adevărat eşec. Arborele peste apă era prea periculos pentru a putea fi traversat. Adulţii ne-au ajutat puţin la consolidarea muncii noastre şi am trecut toţi cum-necum peste sau prin apă. Drumul înapoi era imposibil de făcut prin acelaşi loc deoarece totul s-a dărâmat.

Ne-am urzicat rău, mai ales eu care aveam pantaloni scurţi şi conduceam şirul indian. Ne-am lovit, dar ca nişte oameni ai naturii ce suntem am rezistat. În loc de peştera pe care ne aşteptam să o găsim, am dat de două grote. În cea mai mare 3 dintre masculi au intrat. Totul se termina cu o banală groapă făcută probabil de o vulpe sau un bursuc. Nu a fost nimic special şi ne îndoiam serios că acesta era locul întrezărit mai devreme, dar s-a dovedit că nu făcusem greşeli de orientare.

Drumul înapoi avea să ne ofere un al doilea botez, căci toţi ne-am întors fleaşcă. Eu, care aveam un adidas ud de la prima traversare, am mers încălţat direct prin mijlocul râului. Am făcut apoi un trenuleţ uman pentru a urca înspre drumul de ieşire. Ne-am întors în siguranţă la tabără şi la focul care să ne usuce hainele.

Un unchi, un văr şi fratelo s-au hotărât să găsească sursa izvorului din imediata vecinătate. Au fost nevoiţi să urce o râpă periculoasă de peste 60 de grade. Nimeni nu a murit, dar s-au întors fără paharele de apă rece promise. Nu era potabilă.

După ce ne-am mai uscat, îmbrăcat, schimbat… masa a mai fost disponibilă încă odată, dar aproape nimeni nu mai simţea nevoia de mâncare. Venisem la munte ca să ne mişcăm, nu ca să ne întindem rănza la soare. Un grup de vreo 6 excursionişti au ales alt traseu pentru escaladat, unul din apropierea maşinilor.

Urma să mă alătur şi eu, dar când să pun primul picior pe versand s-au auzit ţipete, urlete… toţi fugeau spre vale: unii pe fund în jos, alţii pierzând încăţămintea printre copaci, cel cu piciorul în ghips purtat în braţe. Cineva călcase pe un roi de viespi sălbatice şi cu toţii au fost muşcaţi de nervoasele creaturi. Eu nu aveam ce să fac decât să le dau indicaţii de jos. În total vreo 30 de înţepături de diferite forme aplicate în diferite locuri. Fetele au fost cele mai afectate deoarece părul lung sunt un suport pentru insecte. Unii plângeau, alţii ţipau. A fost nevoie să se dezbrace deoarece viespile intraseră în haine. Până la urmă pierderile au fost minore: doar lacrimi, umflături şi multă sare folosită.

Ne-am liniştit cu toţii după vreo oră şi ne-am întors la jocuri. Fotbal la greu aşa cum avem obiceiul noi de Paşte cu toată familia: unchi, mătuşe, fraţi, surori…(Aşa făcusem şi cu o zi înainte, de Sf. Maria când avusesem 4 sărbătoriţi şi ne strânsesem la bunici.) Ne încurcam în copaci şi dealuri căci nu aveam chiar un teren delimitat, ci doar două porţi. Un coechipier de al meu a căzut în râu de 3 ori în acea zi alergând după minge. Ne-am amuzat deoarece era rece şi apa curgea de pe el şiroaie, şiroaie. Un unchi a şutat într-un pietroi. Eu am călcat strâmb. Spectatorii stăteau în tribunele amenajate undeva sus şi ne aplaudau, ne încurajau…

Am rămas fără apă potabilă, aşa că era vremea de întors acasă. Eram mulţumiţi, obosiţi, împăcaţi, fericiţi… Una dintre maşinile noastre era să facă un accident, dar a scapat doar cu oglinda zgâriată. Am ajuns acasă, ne-am luat în primire gospodăria. Ne-am spălat, începând să simţim durerile. Unul avea piciorul umflat şi dureri groaznice de la o entorsă şi eu o durere plăcută de gleznă. A fost prima mea zi de vacanţă în această vară !!!