Intrebari...

Stiti cum e sa te simti singur? Sa speri ca ceva se va intampla? Sa incerci si sa nu poti? Sa faci tot ce e posibil chiar si atunci cand stii ca o sa pierzi? Si stii de ce faci asta? Sau de ce nu o faci?! Ai vreun raspuns la vreo intrebare care te intereseaza cu adevarat? Stii... nu cine, nu ce, ci stii cum esti tu de fapt? Stii ce te face fericit acum? Stii ce te-ar face fericit toata viata? Stii de ce plangi cand te uiti la filme? Stii ca nu ar trebui sa fii singur acum? Si stii ca multi sunt ca tine? Stii ca unora le e dor de tine chiar si atunci cand nu te cunosc? Stiai ca si mie mi-e dor de tine uneori? Dar sigur stii ca nu toti sunt la fel... Si atunci cum stii cand e adevarat? Cand vezi omul cum e el de fapt? Cum stii cand iti ascunde durerea? Cum stii cand te iubeste? Cand ii e dor de tine? Cand s-ar lupta cu morile de vant pentru tine? Cand stii daca ce simti e adevarat? Cum stii daca atunci cand rad, nu imi ascund ranile? Stii ce vrei? Stii ce vrea cel din fata ta? Stii ca exista intrebari fara raspunsuri? Si stii ca raspunsurile nu le gasim pentru ca nu vrem? Stii ca nu faci un lucru pentru ca ti-e frica? Si stii ca nu terminam povestile pentru ca de fapt nu vrem ca nimic sa se termine? Si stii ca de asta ti-e frica cu adevarat? Si stii ca ti-ai pus mereu astfel de intrebari fara sa stii? Acum stii de ce oftezi? Acum stii de ce traiesti? De ce uneori nu poti dormi? De ce imi pasa de tine? De ce? Stii de ce avem impresia ca ii cunoastem pe ceilalti? Pentru ca asta ne-am dori... Stii de ce mereu ne agatam de lucruri chiar si putin importante? Stii de ce speram? Stii ce e de fapt speranta? Cu ce ne ajuta, cand, cum? Si stii cum e durerea? Nu aia... Cea de care nu ai spus nimanui. Da... Acea durere surda, pe care o auzi cand nu e nimeni langa tine sau cand esti singur intre toti acei oameni. Acea durere pe care nu o simti, ci stii ca exista.

Si stii ce simt eu pentru tine? Stii ce simti tu pentru mine? Chiar asa crezi? Crezi ca viata poate fi simpla? Crezi ca daca ar fi, tu ai putea trai in ea? Crezi ca mie chiar imi pasa? Crezi ca sunt oameni care incearca sa te gaseasca? Si cum pot ei sa te gaseasca, daca nici tu nu stii unde esti? Nu suntem uneori naivi? Nu suntem uneori prea moi intr-o lume prea tare? Nu crezi ca vorbim prea mult? Nu crezi ca ne ocupam aproape toata viata cu nimicuri? Si eu stiu de ce: pentru ca asa suntem prea ocupati pentru a gasi raspunsuri pe care nu vrem sa le stim. Si mai stiu ca am nevoie de tine, asa cum si tu ai nevoie de mine. Si mai stiu ca pun multe intrebari doar pentru a nu citi raspunsurile!

I Stuff

I miss me.
I used to be happy.
I was something else.
I feel alone.
I am alone.
I am nobody.
I am invisible.
I am not from anywhere.
I don't know why am I still trying.
I don't know what I am trying.
I don't have the power of will.
I don't care anymore.
I feel her.
I was happy.
I used to be something.
I miss her.

I need help.
Can anybody, I mean anybody, really help me?
No!

I'm lost...

Cuvinte spuse din greseala

Bisaya - Nahigugma ako kanimo

Corsicana - Ti tengu caru

Sanskrita - Twayi snihyaami

Basca - Maite zaitut
Bosniaca - Volim te

Croata - Volim te

Olandeza - Ik hou van jou

Engleza – I love you
Afrikaans – Ek het jou lief
Albaneza – Te dua
Araba – Ana behibek/behibak
Armeana – Yes kez si'rumen
Bambara – M’bi fe
Bengali – Ami tomake bhalobashi
Bielorusa – Ya tabe kahayu
Bisaya – Nahigugma ako kanimo
Bulgara – Obicham te
Cambogiana – Soro lahn nhee ah
Chineza Cantonese – Ngo oiy ney a
Catalana – T’estimo
Cherokee – Tsi ge yu i
Cheyenne – Ne mohotatse
Chichewa – Ndimakukonda
Creol – Mi aime jou
Croata – Volim te
Ceha – Miluji te
Daneza – Jeg Elsker Dig
Elvish – Amin mela lle
Esperanto – Mi amas vin
Estoniana – Ma armastan sind
Etiopiana – Afgreki
Faroese – Eg elski teg
Farsi – Doset daram
Filipineza – Mahal kita
Finlandeza – Mina rakastan sinua
Franceza – Je t’aime
Frisian – Ik hald fan dy
Celta – Ta gra agam ort
Georgiana – Mikvarhar
Germana – Ich liebe dich
Greaca – S’agapo
Gujarati – Hoo thunay prem karoo choo
Hiligaynon – Palangga ko ikaw
Hawaiiana – Aloha Au Ia`oe
Ebraica – Ani ohevet otekh
Hiligaynon – Guina higugma ko ikaw
Hindusa – Hum Tumhe Pyar Karte hae
Hmong – Kuv hlub koj
Hopi – Nu’ umi unangwa’ta
Maghiara – Szeretlek
Islandeza – Eg elska tig
Ilonggo – Palangga ko ikaw
Indoneziana – Saya cinta padamu
Inuita – Negligevapse
Irlandeza – Taim i’ ngra leat
Italiana – Ti amo
Japoneza – Aishiteru
Kannada – Naanu ninna preetisuttene
Kapampangan – Kaluguran daka
Kiswahili – Nakupenda
Konkani – Tu magel moga cho
Koreana – Sarang Heyo
Latina – Te amo
Letona – Es tevi miilu
Libaneza – Bahibak
Lituaniana – Tave myliu
Luxemburgheza – Ech hun dech gaer
Macedoniana – Te Sakam
Malay – Saya cintakan mu / Aku cinta padamu
Malayalam – Njan Ninne Premikunnu
Chineza Mandarin – Wo ai ni
Marathi – Me tula prem karto
Mohawk – Kanbhik
Marocana – Ana moajaba bik
Nahuatl – Ni mits neki
Navaho – Ayor anosh’ni
Norvegiana – Jeg Elsker Deg
Pandacan – Syota na kita
Pangasinana – Inaru Taka
Papiamento – Mi ta stimabo
Persana – Doo-set daaram
Latina Vulgara – Iay ovlay ouyay
Poloneza – Kocham Ciebie
Portugheza – Eu te amo
Romana – Te iubesc
Rusa – Ya tebya liubliu
Celtica Scotiana – Tha gradh agam ort
Sarba – Volim te
Setswana – Ke a go rata
Sindhi – Maa tokhe pyar kendo ahyan
Sioux – Techihhila
Slovaca – Lu`bim ta
Slovena – Ljubim te
Spaniola – Te quiero / Te amo
Swahili – Ninapenda wewe
Suedeza – Jag alskar dig
Germano-Elvetiana – Ich lieb Di
Surinam – Mi lobi joe
Tagalog – Mahal kita
Taiwaneza – Wa ga ei li
Tahitiana – Ua Here Vau Ia Oe
Tamil – Nan unnai kathalikaraen
Telugu – Nenu ninnu premistunnanu
Tailandeza – Phom rak khun / Chan rak Khun
Turca – Seni Seviyorum
Ucrainiana – Ya tebe kahayu
Urdu – mai aap say pyaar karta hoo
Vietnameza – Anh ye^u em / Em ye^u anh
Galeza – ‘Rwy’n dy garu di
Yiddish – Ikh hob dikh
Yoruba – Mo ni fe

Zulu – Ngiyakuthanda

O parte din nimic

........ Prins între două lumi ca o piramidă din ace. Străbat în fulgere pe cer senin distanţa pân’ la tine. Te simt cum dormi sub greutatea vieţii. Eşti centrul viziunii mele. Artificiile cântă dulceaţa zâmbetului tău şi dispar. O clipă mai târziu şi mă vedeai.

........ Revin din lumea mea albastră prin ac de sânge picurând. Îţi gust durerea străbătând în fulgere pe cer senin. Mă vezi, dar nu mă recunoşti. Acum durerea e a mea.

........ De mii de ani încerc să sparg bariera dintre lumi. Devine greu să ştiu că tu eşti centrul viziunii mele. Mi-aduc aminte cum era când tu nu mă vedeai. În vârf de cerc mă ascundeam să-ţi gust suflarea lăcrimând pe cerul tulburat.

........ Eu zac de umbre-acoperit şi doare. Nu pot să văd cu ochii trişti nici soare, nici îngheţ. Mă simţi cum dorm sub greutatea morţii. Îţi simt veşmântul alb, suav, ce mă-nconjoară. O clipă mai târziu şi te vedeam.

Stiu... Oare?

......... Eu nu sunt fraier (sau nu obisnuiam sa fiu). Stiu, inteleg si tac... Multi ma condamna pentru ceea ce fac, dar tu trebuie sa recunosti ca macar pentru o clipa m-ai gasit fermecator, macar o clipa ai vibrat cu inima mea, macar atat. A fost doar o-ntamplare... Oare? Am crescut singur si stiu tot ce ar trebui sa stiu, restul nu vreau sa aflu. Nu ma condamna pentru ceea ce simt, pentru ceea ce cunosc, pentru ceea ce nu spun.
......... Stiu ca sunt vinovat pentru multe, nu trebuie sa-mi aduci tu aminte. Nu trebuie sa te comporti de parca eu nu stiu ce faci tu,ce spui tu, ce simti tu. Tu stii? Nu... Nu stii, doar ai crezut in trecut ca stii. Si doare... Oare? Tare... Acum sunt fraier. Clar sunt fraier si stiu...
......... Si stii ce doare? Ca-mi place asa, ca nu vreau altcumva. Regrete? Oare? Mi-e dor de tine, mi-e dor de noi in continuare. Si ce fac eu? Ce faceam si atunci si nu e bine. Te privesc mai des decat tu crezi si stiu ca uneori si tu stii asta. Sunt aici, acum...
......... Mi-e frica sa nu se strice ceva, ceva in plus. Si-mi fac planuri, ma gandesc, muncesc de parca nu stiu cum se va termina. D-aia sunt fraier. Am sute de povesti neterminate, povesti fara sfarsit pentru ca nu am gasit unul fericit. Ma-ntreb de ce mai sper?! Din cauza ta... Era mai usor sa zic"pa". Acum e greu sa tac macar, e greu sa trec de tine pe culoar, e greu orice...
......... Si tu esti de vina si stii doar. Nu mai pot sa invat, nu mai pot sa tip, nu mai pot sa lupt, nu mai pot sa sar, nu mai pot sa mor... Oare? Nu sunt sigur ca vreau sa aflu, nu acum. Stiu in fiecare clipa ce trebuie sa spun, stiu cum sa ma adun si stiu ca e degeaba. E aiurea sa stii si sa nu poti face nimic. Si pentru asta nu esti tu de vina...
......... Ma-ntreb de ce mai sunt aici? A da... pentru ca nu mai pot invata, pentru ca orice-as face e degeaba. Si nu mai am rabdare sa incep o alta poveste pe care nu o voi termina sau poate tu... da.

Mi-e dor de mine...

Toata viata mi-am urmarit visele si visurile. Le-am vanat mereu printre pietrele taioase si apa rece de mare... Pe unele le-am prins si le-am consumat. M-am hranit atat cu cele care imi apartineau, cat si cu cele pe care nu le stapaneam. Am fiert la foc mic multe dintre ele si acum mi-e foame, mult prea foame... Mi-e dor de mine, de vise, de tine...

(+18) Biblioteca de halouri 1

Motto: “Băi frate, fă şi tu o faptă bună!”
Zic “frate” e virgulă şi “pula mea” e punct; prin viaţa asta de rahat trecem involuntar, fără să căutam nimic şi mai ales fără să găsim ceva. Într-o viaţă de poet erect, intelectual banal ori sugător penal avem momente de genu: “încă un cui că nu moare nimeni şi dacă mor eu ce plm?!” Oricum azi e azi, mâine nu cred ca a fost azi...
- Alo?!
- Suntem de la Inspectoratul Judeţean de poliţie... Domnu’ Drăghici?!
- Ce vrei Teo?
- La naiba... m-ai ghicit! Fii antenă: voiam să plec cu băieţii pân’ la munte cu cortu’. Vii şi tu?
- Man am nişte tratamente de făcut şi pastile de luat în weekend, iar dacă merg cu voi o sa bem alcool ca nesătuii, o să fumăm şi o să futem; aşa că nu prea aş veni...
- Şefule uite de ce insist să vii: tatăl prietenei mele nu o lasă să meargă dacă nu vii si tu cu noi. [doar nu mă freacă să-i dau numele real... interese diverse]
- Ehhh... o pulă.
- Uite, nu dai niciun ban, plătesc eu totul, aduc cortul de 4 persoane şi mergem cu vără-meu Deme... şi-a luat un BMW.
- Unde mergem?
- Nu ştiu man, cred că Ostroveni, oricum nu are relevanţă.
- Hai frate că merg, le dau dracu de pastile că oricum nu mă ajută cu nimic. Vii să mă iei de la prietena ta!
- Pe la 7... şi să-ţi iei ceva gros pe tine că noaptea e frig, plus costum d-ală sexy de baie că mergem şi la bălăceala.
- Okay! Hai că ne vedem atunci!
- Salut!
[...]
- El e Deme, vărul meu cu maşina, şi el: Adrian – coleg de facultate la Târgovişte. Vezi că trecem pe la mine pe la ţară mai întâi, la Vedea, să ne luăm toate necesarele.
......... Eu eram pe acea vreme (vara lu’ 2007) un fel de gigolo neplătit; purtam un maieu fără mâneci şi aveam pectoralii cât casa unui popor mai mic. BMW frate, nu Merţan! Mă simţeam ca un cocalar infect, dar sentimentul trece după primul fum. Ajungem la Vedea, pe lângă cele două spitale de “intelectuali nebuni”. Dacă eram un pic mai beat, mi-aş fi făcut prieteni pe viaţă în acele locuri mirifice. După ce am admirat recunoscuta şi admiroasa discotecă din comuna celebră, numită nefericit Vedea, am mers mai departe.
......... Numai cu 60 la oră ca să ţină la consum. 60 de km pe oră la pornire... Cum naiba putea un BMW nasol de enşpe ani, ce costase doar 1500 de euro să prindă 170 la oră, încă nu ştiu... Am ajuns la un baraj şi ne-am oprit să facem poze gay. Nu ştiu ce baraj; toate arată la fel sub munţii de gunoaie.
......... Să presupunem că am ajuns, maşina jaf... Intrăm ca pula în pădure după îndelungate si istovitoare “semne de bine”, totul ilegal desigur; detalii, detalii...
......... Fum şi nu numai de ţigări, cort, maşină cu muzichie, liane fără Liliane, mâncare, pietre, balegă de vaci, copaci, prea mult fum… Tarzan 1, 2 şi 3 s-a filmat acolo, dar s-a îmbătat şi a lăsat decorul în natura României. Mişto frate, chill out under the blue sky. Fetele, ca fetele, mai strică chestii, gen menstrualizate, dar totul e bine când vreau eu.
......... Film la laptop, seara închisă; clar prea mult fum, prea multă lume într-un singur cort. Mi-am luat una şi zic: “Deme, dă cheile că mă culc în maşină!” Nu am zis că dorm, deci n-am minţit... Seara mult târzie maşina zgâlţâia cam rău. Cum pula mea?! Retardaţii oftucaţi că închisesem uşile dinăuntru, o bâţâiau de colo-n colo. “Culcă-te dreacu!!!”
......... Nu ştiu exact ce s-a întâmplat înăuntru, dar dimineaţa ei s-au trezit mult mai târziu ca mine, umblând vorbe despre băieţi şi fete; n-am pierdut nimic... Problema e ca doi băieţi îmbrăţisaţi în timp ce dorm e mai mult decât amuzant. În fine... (detalii instantanee şi enervante)
......... Apă; ne întâlnim cu celelalte două grupuri a căror existenţă era anunţată, printre care şi fostul Bodyguard de la şcoala generală; vedetă frate! Mai gigolo neplătit decât mine, dar măcar el avea vârsta legală. Îţi dai şi tu seama ce fac nişte curve şi nişte căcanari, imaginaţie bogată ai... La finalul zilei încă trăiam. (Sper!)
......... Ajuns înapoi în Tepiteşti, mă fac că nu ştiu despre ce a fost vorba. Cine?! Eu?! Nu e adevărat, nu recunosc nimic... Hai frate, ce plm! – punct şi virgulă; de la capăt: Nu îmi asum responsabilitatea pentru persoanele lezate (vaginal ori rectal) !

Lumea de basm

[...] Cosmina Alexa.: pacat ca nu traiesc intr-un basm, ca nu fac parte dintr-unul...

ogh3r: ai vrea sa fii un personaj de basm? hai sa discutam despre asta in seara asta. de ce crezi ca ar fi mai bine?

Cosmina Alexa.: pai... ar fi mai usor de trecut peste toate. si daca as fi un personaj pozitiv as stii sigur ca se va termina frumos pentru mine.

ogh3r: "a fost odata ca niciodata" stabileste niste coordonate temporale inexistente, foarte indepartate. dar noi, ca niste oameni inteligenti, o sa inventam masina timpului. (presupunem ca asa ar fi) si am putea ajunge acolo unde totul ar fi frumos: "a fost odata". ce ai face prima data?

Cosmina Alexa.: pfff... habar nu am...

ogh3r: ai fi nehotarata... probabil prima data... te-ai trezi intr-un taram de basm; d-ala perfect cu multe flori si pasarele si o lume minunata. ai vrea sa vezi si sa cunosti totul, sa mirosi florile, sa asculti si sa vezi pasarelele
Cosmina Alexa.: da.

ogh3r: sa bei din fantana datatoare de viata, sa stai la umbra copacilor batrani intr-o zi insorita, dar... vei calca o planta in drumul tau. poate vei rupe o floare si vei speria pasarelele care nu mai vazusera om in acel tinut de vis. oky... vei merge mai departe catre castele sau orase minunate; vei intalni cavaleri, hoti, regi, mirese. cum te-ai purta cu fiecare?

Cosmina Alexa.: cu hotii... mi-ar fi frica de ei. cu restul m-as purta foarte frumos... cu cavalerii mai ales. :)

ogh3r: deci te vei speria si de... Robbin Hood, Toma Alimos si restul de hoti care sunt personaje pozitive?

Cosmina Alexa.: nu (iti raspunzi singura)

ogh3r: oky. si cum ai face diferenta intre hotii buni si hotii rai? intre cavalerii buni si cavalerii rai?

Cosmina Alexa.: pai... ar trebui sa discut cu ei... sau poate ca de unii o sa imi dau seama cum sunt imediat ce ii vad...

ogh3r: i-ai analiza? i-ai observa? ai intra in contact cu ei? deci i-ai influenta prin prezenta ta. tu esti inca om; un om intr-o lume de basm si ei ar invata de la tine sa fie oameni. te-ar privi cu respect sau cu frica. multi s-ar schimba si uite asa cam pe loc totul se preschimba. daca Fat-Frumos cu inima lui mare va dori sa te salveze pe tine si va uita de printesa lui? nu cumva ea ar muri sub influenta personajului rau? si astfel in acea lume perfecta, inainte sa vii tu in ea, apare moartea, victoria raului, disparand sfarsitul dintre el si ea: "fericiti pana la adanci batraneti". ar mai fi lumea perfecta de basm daca tu ai fi acolo?

Cosmina Alexa.: bineee. nu mai vreau sa fiu intr-un basm. m-ai facut sa nu mai vreau asta.

ogh3r: de fapt nu asta ti-am zis, ci tocmai incerc sa te influentez sa crezi ca ceea ce poti face tu e ceva mai bun. poate nu mai bun decat basmele, dar mai bun pentru tine. si tu poti crea povesti... si poti alege uneori sa traiesti in ele. dar povesti in care tu esti personajul principal si tu decizi ce e bine si ce e rau. In general, nu trebuie sa acceptam nimic din tot ce exista daca nu ne convine. putem crea ceva ce inlocuieste. Eu creez lumi si ele sunt lumile mele: fara feti-frumosi, fara zane... imi inventez personaje si puteri. data viitoare e bine sa zici: "Nu vrea sa traiesc intr-o lume de basm, ci as vrea sa contruiesc o lume perfecta pentru mine si cei pe care ii iubesc!"

Cosmina Alexa.: asa e.

ogh3r: suna altfel, nu-i asa?

Cosmina Alexa.: da. si mult mai bine, adica e ceea ce as vrea de fapt

ogh3r: dar exista intotdeauna un dar... e prea greu. si daca eu nu-ti spuneam asta acum, tu poate ai fi aflat mai tarziu, poate... dar ar fi fost deja prea tarziu, asa cum a fost si pentru mine. oamenii sunt egoisti si nu ii invata pe cei mai mici decat ei lucruri de oameni mari. incerc sa te iau cu povesti... oamenii inteleg mai bine cu subiect si predicat decat sa le dau date tehnice.

Cosmina Alexa.: da... mai ales oamenii ca mine.

ogh3r: toti, dar absolut toti oamenii, sunt la fel... caci daca ar fi diferiti eu nu as putea sa fac ceea ce fac in fiecare zi. din pacate ora s-a terminat... [...]

Femeia lu’ Caragiale

......... “Ion Luca Caragiale” este una dintre cacofoniile admise de Academia Română. Cu toate acestea, nonpiţipoancele şi noncocalarii ştiu că onorabilul a rămas în literatură datorită personajelor sale remarcabile ce sunt veşnic de actualitate indiferent de an, deceniu, veac, mileniu.
......... “Ea” este una dintre cele mai complexe şi cele mai bine conturate personaje feminine ale maestrului. Este soţia unuia dintre oamenii puternici şi amanta prietenului acestuia. Fără slăbiciuni şi sentimentalisme inutile, cu o personalitate puternică, stă mereu în centrul conflictului. Ea luptă cu îndârjire pentru salvarea aparenţelor, fiind în acelaşi timp un personaj dual.

......... Pe de o parte, e femeia capabilă de adulter, hotărâtă şi energică, tipul de femeie-bărbat, conştientă de rolul ei în politica ţării, stăpânită de dorinţa de a domina. Pe de altă parte, şi-a creat o imagine pentru lumea provinciei în care trăieşte şi anume o duduie onorabilă, alături de un onorabil soţ.
......... Ea refuză propunerea amantului potent politic de a fugi cu el, din orgoliu, fiindcă nu vrea să-şi piardă poziţia. Pasiunea ei nu este amorul, ci dorinţa de a domina social, găsind propunerea drept “neserioasă”. Pe parcursul vieţii cunoaştem o femeie agitată, cu nervii încordaţi, înspăimântată de perspectiva dezonoarei cauzate de un ipotetic divorţ.
......... La capătul unei zile zbuciumate, duduia are revelaţia bucuriei intrării în posesia lucrului mult dorit. Liniştită şi fericită, devine o damă bună care nu doreşte să se răzbune. Ea trece cu uşurinţă prin disperare, plâns, beatitudine, dar nu-şi permite niciun moment de slăbiciune.
......... Vi se pare cunoscută stimabila duduie? :)

Liber la orice !?

Random Mail:

"Stau, beau must si ma gandesc... La ce? Refuz sa am scopuri atata vreme cat nu stiu lucruri esentiale despre mine. Acum m-am gandit la tine ca si cum ai fi o parte din mine pe care trebuie sa o asez undeva pe un sertar. Sper ca nu te vei umple de praf pe rafturile de sus acolo unde ajung mult prea greu. In fiecare seara, in fiecare noapte, in fiecare zi simt lipsa cuiva cu care sa "ma simt"... Nu sunt un mare vorbaret, nu am fost niciodata si nici nu stiu sa ma exprim prin vorbe, uneori nici prin gesturi sau mimica. Simt lipsa permanenta a cuiva pe care sa-l tin in brate. De aceea de vreo un an dorm cu 3 perne si intotdeauna tin una in brate. :)) Chiar asa fac si ceea ce e si mai desolant e ca ma trezesc in diminetile frumoase, simt lumina, simt aerul curat si din instinct sarut perna ce o tin in brate, apoi realizez ca sunt penibil. Asa m-am obisnuit sa fiu! Ma gandesc la tine uneori si realizez cat pot fi de visator si copil. Sansa ca macar odata sa ne intalnim e asa de mica incat prefer sa joc la loto. Sunt inca vulnerabil la ceea ce gandesc, inca ma comport de parca as fi ranit cand nici macar nu stiu daca am suferit vreodata. Ma simt nesigur si cred ca de aici mi se trag toate. Obisnuiam sa cred in mine pana la final caci stiam ca pot face ceea ce-mi doresc. Am incetat sa mai cred... in orice. Acum e momentul sa fac acel lucru pentru care exist in lista ta de mesaje. Sunt aici ca sa stii ca imi pasa si daca vreodata voi avea de ales voi alege sa fi fericita. Lasa oamenii sa creada ce vor. Important e sa constientizezi ca ai forta de a decide macar asupra persoanei tale. Nu incerca sa schimbi nimic si pe nimeni, probabil ca nu vei reusi. Schimbarea situatiei de fata se va face doar avand incredere in tine, realizand ca, desi nu te pot ajuta, exist undeva si in fiecare zi iti ofer o bataie a inimii mele. Eu cred ca toate suferintele vor trece la un moment dat, dar nu ascunzandu-le, ci analizandu-le de la un cap la altul, invatand din greseli si impacandu-te cu idee de trecut imperfect. Nu suna neaparat bine; e doar un gand ce vine din efectul mustului. Sper ca am deschis o cale de comunicare mai simpla in acest fel, desi simt ca nu va fi una productiva..."

.

Random Answer:

"Am primit mail-ul tau. Plang, plang si iar plang. M-a emotionat profund ce-ai scris, desi dupa discutia de aseara eram foarte pornita sa vin la Pitesti si sa te trag de urechi. Sunt foarte trista, desi a fost prima zi de facultate. Nu am zambit la revederea cu colegii, nu m-am bucurat fizic de emotia de-a fi student, deoarece ma gandeam cu cat curaj mi-ai oferit sustinerea ta. Si sincer, stiam lucrurile acelea despre tine, mentionate anterior in e-mail. Si eu sunt exact ca tine. Nu era doar o relatie interumana, pentru ca eu eram si sunt inca enorm atasata de tine. Si eu dorm cu perne in jurul meu, si eu ascult o piesa preferata inainte de-a adormi, si eu simt ca iau pe cineva in brate... Si speram ca tu esti persoana de incredere, careia m-am destainuit si i-am zis totul. Te rog din suflet, stiu ca poate m-am comportat grosolan si intr-o maniera "nemanierata", dar tin enorm la tine si chiar imi doresc sa fructificam relatia dintre noi, de orice natura ar fi ea. Ca iubiti nush... pana nu ajungem sa ne intalnim nush ce ar iesi, dar as putea incerca sa fiu... sora ta mai mare, confidenta ta, nush... persoana care sa-ti acopere spatele, sa fie langa tine, sa-ti ureze noapte buna, buna dimineata. Mi-e dor de tine si sincer lacrimile mele nu pot exprima afectiunea ce ti-o port. De cand am vorbit in sambata aceea, am ramas placut impresionata de gandul ca-mi esti aproape. Daca consideri ca nu merit sa ma numar printre prietenii tai, e oki. Ma voi retrage si voi intelege."

__________________________________________________________

Aşa cum ştiaţi pe 21 am avut proba de oraş în vederea obţinerii permisului auto. Am trecut-o cu brio. Acum am doar dovada înlocuitoare cu drept de conducere. Cică permisul vine prin poştă în maxim 14 zile… Dacă ar fi să facem pariu: eu zic ca nu! :) Vom vedea noi… Un sfat pentru cei care vor da examenul în viitor: faceţi chestionare la greu (eventual învăţaţi întrebările şi răspunsurile pe de rost) şi fără frică la oraş. Deşi examinatorii sunt nişte mistreţi frustraţi (gabori defel) nu au ce să vă facă dacă nu greşiţi. Acum revenind la mine… nu ştiu exact de ce am permis. Eu nu voiam, dar cică e la modă să ai; iar dacă n-ai ori eşti sărăntoc fără maşină, ori eşti retardat mintal. Oky… acum am carnet, am şi maşină, probabil că nu voi conduce mai mult de 1-2 ore pe săptămână, dar fie pentru viitor într-un ceas bun. Mai rău mi-e frică să nu mă trezesc într-o zi Schumacher şi să fac piftii de babe pe trecerile de pietoni… Nu de alta, dar am antecedente de vitezoman. Doamne ajută şi trei cruci!

UPDATE: Doamne ce m-am speriat când a venit acasă pe numele meu un plic de la Poliţie… Credeam că m-au prins cu pedofilia sau coruperea de minori. Apoi m-am gândit că suntem totuşi în România. A venit permisul prin poştă în mai puţin de 4 zile de la examen. Încep să cred că aştia mă urmăresc. De la început vor să scape de mine. Când am plătit taxele a durat mai puţin de 5 minute. La depunerea dosarului nu a fost deloc coadă. Examenul de sală l-am încheiat în mai puţin de 15 minute, iar acolo parcă mă aşteptase un loc liber, lângă geam, după colţ. Examenul practic (oraşul) l-am dat primul de dimineaţă, deşi nu a fost niciun criteriu logic la mijloc, nici măcar cel alfabetic. Poşta a lucrat exemplar: deşi e foarte greu să primesc ceva datorită adresei complicate şi termenul era de 15 zile, eu am avut încă din a patra după-amiază actul oficial. Nici măcar greşeli nu au fost… Ar trebui să mă îngrijorez?

__________________________________________________________

Urăsc şcoala! Oficial şi definitiv! Am trecut pe clasa a XII-a şi mi se pare mai mult decât oribil. Nici pe a IX-a nu m-am simţit formidabil, dar am luat totul ca pe-o provocare şi o nouă şansă. Acum toate-s vechi, nimic nu-i nou. Nici măcar nu am început bine programul, nici măcar nu am demarat meditaţiile, nici măcar de învăţat nu poate fi vorba… Sunt plictisit, nemotivat, enervat şi ca să fie treaba-treabă am de-a face zi de zi cu persoane pe care nu aş vrea să le mai văd niciodată. Poate asta e de fapt problema principală: obligaţia de a suporta ceea ce nu-ţi place şi de a te purta normal, civilizat atunci când îţi vine să plângi sau să spargi. Urăsc să mă prefac, să tac atunci când am prea multe de spus şi mai ales urăsc să râd când nu aş vrea. Ştiţi cât de groaznic mă doare când zâmbesc fals?

"- Eşti bine, Cornel?
- Da, stai liniştită… Serios…"

__________________________________________________________

TO BE CONTINUED...

De ce imi place SG1...

Reuşesc să îmbine perfect profunzimea şi seriozitatea...



cu amuzamentul şi buna dispoziţie...



creându-se un fel de viaţă reală, cu bune, cu rele, cu schimbări...

• "Când mintea este luminată spiritul este liber şi trupul nu mai contează."
• "Un om înalt nu se poate ascunde printre iarba joasă."
• "Deşi râul nu spune minciuni, cei care stau pe mal, cei lipsiţi de onestitate, încă le pot auzi."
• "Pentru că este atât de clar îţi ia atât de mult timp să realizezi."
• "Dacă ştiai că lumina lumânării este foc cina era gata de mult."
• "Oricât ai spune că merit iluminarea ce se întâmplă dacă eu mă uit la mine şi cred că nu o merit?"
• "Succesele sau eşecurile personale nu se rezumă la suma vieţii."
• "Oamenii apropiaţi ţie au încercat să-ţi spună că ai făcut diferenţa, că ai schimbat lucrurile în bine."
• "Universul este vast şi noi suntem atât de mici… Există un singur lucru pe care îl controlăm cu adevărat: dacă suntem buni sau răi…"

Lucruri folositoare (part 2)

Scris de Elena si luat de pe http://www.zoso.ro/

.

==> Bărbații sunt porci.
==> Femeile sunt curve.
==> Stop și de la capăt.
==> Barbații sunt porci fiindcă le fac pe femei curve.
==> Dar, dacă bărbații sunt porci, înseamnă că femeile sunt scroafe?

Am analizat problema, am întors-o pe mai multe părți, am dezbătut-o cu o parte din lista mea de "umani" și am ajuns la concluzia că barbații sunt „porci” din următoarele motive:

• Le spun femeilor ce vor să audă doar ca să se culce cu ele
• Se scărpină în nas fără sfiire
• Le foșnește părul de la subraț
• Miros ori a tutun, ori a băutură. Sau ambele?
• Au niște replici oribile de agățat pe strada. („Crezi în dragoste la prima vedere sau tre’ sa mai trec o dată pe langă tine?” e prințesa lor)
• Vor wam bam thank you ma’m
• Își băgă șosetele în adidași după ce se descalță (put cumva prea tare?)
• Își ridică gulerul la tricou ca să pără mai cool
• Mănâncă direct din frigider, cu ușa larg deschisă și țin degetul apăsat pe „butonul de alarmă”
• Burțile lor se revarsă grotesc peste pantaloni, dar burta se crește greu (Îi dați și vitamine?)
• Nu le pasă de silueta proprie, dar se așteaptă ca toate femeile care le-ajung în pat sa fie Adriana Lima
• Ridică ștergătoarele mașinii parcate în fața casei
• Nu pun dopul la pasta de dinți
• Fac pipi în cadă
• Fac mișcare doar când se duc să cumpere bere
• Când li se dă replica cu sconcsul ei răspund că așa miroase „un bărbat adevărat”
• Dacă-i rogi sa te ajute la treburile casnice au intotdeauna ceva mai important de făcut
• Mint crezând că așa obțin mai ușor ceea ce ar obține oricum
• Vor femei independente, dar nu știu să se descurce cu ele
• Sunt frustrați și când le dai papucii inventează scenarii de care regretă ca n-au avut parte
• Ne cred nebune dupa pantofi și genți, dar ei sunt mai tare obsedați de fotbal și WOW!
• Au impresia că bărbații păroși sunt macho. ( Aveți mult păr, vă acceptam și-așa, dar sexy să știți că nu e! )
• Poartă același tricou 3 zile la rând fără nicio problemă
• Nu știu ce inseamnă „flatulație”. Ei trag bășini în public și fac concurs pe această temă
• N-au nicio problemă când se murdaresc din cap până-n picioare de ulei de motor
• Se scobesc în nas și fac biluțe
• Sunt gay fiindcă au un prieten numit Jack
• De la femei vor doar sex si mâncare
• Pentru că deopotriva femei si barbati o acceptă ca pe o normalitate (daca o tipă râgâie, e de-a dreptul rurală, dacă un gigi o face, e absolut ok)
• Sunt porci fiindcă uneori sunt prea sinceri sau sunt porci ca să nu fie sinceri. Depinde doar cum privești.

(*_*) Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Tin să le mulțumesc tuturor celor care s-au exprimat. Puteți să comentați cât vreți, exista si excepții despre care Laura vorbește! Eu n-am crezut niciodată în „mituri urbane” și nici n-o să incep acum! Nu toți bărbații sunt porci, așa cum nici femeile nu-s toate regine!

PS: N-am citit cartea „Bărbații sunt niște porci”. Poate ar fi trebuit.

Happy Dance on the Big Day

Some days there are… mai bine în română. Câteodată e cool să fii liber, să te simţi altfel decât e normal. Eu m-am săturat de atâtea reguli şi obiceiuri. Priviţi aceşti oameni şi spuneţi-mi dacă se simt bine. De mă voi căsători vreodată (deşi sper să nu ajung chiar atât de rău) mi-aş dori să fie totul « altfel decât ar fi perfect ». Mi-aş dori să uit de obiceiuri şi reguli, să fiu spontan, să mă simt liber şi mai ales să mă distrez. Acest filmuleţ este unul dintre cele mai vizionate de pe YouTube din toate timpurile şi nici măcar nu este ceva porno, manelist sau ţigănesc. Pur şi simplu există bucurie fără fiţe, fără religie, fără frică sau un preţ prea mare pentru a fi disponibilă. Vă doresc zile fericite! Mulţi pupici…

Ziua doi de vacanţă

......... 30 august 2009 – ora 5:00 AM – Piteşti, Argeş, România .
......... Mă deştept, căci colcăiam într-o prostie de vis ori somn profund. Prea devreme veţi spune, era o simplă zi de duminică din viaţa mea. Ziua care avea să aducă a doua drumeţie din această strategică şi ultimă mare vacanţă.
......... Nici de data asta nu ştiam exact unde mergem. De obicei în vacanţe nu planific nimic, ci las totul la mâna sorţii, mă las surprins de orice schimbare sau neschimbare de plan. Nici măcar nu ştiu ce zi a săptămânii este… Destinaţia: Băile Termale de la Căciulata, Judeţul Vâlcea. De la mine din casă până la piscină avea să fie exact vreo 92,5 Km. Pe măsurate dacă nu mă credeţi. :)
......... Ne-am adunat cele 4 familii: surorile mamei mele cu bărbaţii şi puradeii aferenţi: vreo 14 Descendenţi ai Clanului Zamfira recunoscut pentru sporul natural pozitiv care va salva Roumeinia. Aceleaşi maşini, aceiaşi şoferi, alt drum, altă poveste. Ca întotdeauna al doilea pas nu e la fel de incitant ca primul, aşadar această drumeţie nu avea să ne excite simţurile la fel de intens ca cea de la Vâlsan, dar toate rubedeniile s-au simţit bine.
......... Îmi aduc şi acum aminte, par exemple, că primul majorat al acestui an şcolar a fost cel mai mişto (dans mon avis). Cu alte cuvinte, începuturile sunt mereu cele mai frumoase şi interesante, dar ca întotdeauna există un “dar”… Omul e simplu şi priveşte lumea la nivel grobian, aca primar. A doua experienţă avea să îmi aducă lucruri mult mai folositoare pentru viitorul îndepărtat ori ba. Toate astea într-un episod viitor din « Anatomia lui je »…
......... Revenind la firul poveştii… ne trezim într-o dimineaţă rece la poalele munţilor în localitatea cu pricina. Era liber, căci oamenii naturii, recte noi, suntem întotdeauna cu un pas înaintea restului populaţiei (no ofense): ne stă în codul genetic să fim devreme oriunde, oricum, oricând. Tot într-un viitor voi explica şi codul generic al oricărei comedii de TV.
......... Halirăm (ne umflarăm burdihanele) şi atacarăm strategic fortăreaţa denumită piscină cu apă termală. De fapt era un bazin în aer liber cu apă caldă, ce mirosea nasol a băşini (datorită sulfului) şi a cărei verdeaţă îmi amintea de nuanţa cerului… gurii. În fine, de la o piscină cu apă jegoasă şi un miros suspect nu puteai să mori decât în minim 24 de ore. Aşadar aveam îndeajuns timp să mă dixtrez.
......... Am profitat de imensitatea senzaţiei trăite de un pui de lebădă când pune prima dată piciorul într-un iaz, alături de mamă şi fraţi (of course). Fu fain rău de dimineaţă când era un pic mai liber. Uşor, uşor hoardele de tătări sosiţi la îmbăiere aveau să recucerească teritoriul. Am intrat cu mic cu mare, de la 5 ani până la 40 trecuţi, şi am reuşit să ne simtem bine as usual. Un cadru familiar în care toţi suntem fleaşcă şi jucăm « mingea » pe apă. :X
......... Nu putea lipsi tradiţionalul grătar, marcă înregistrată la OSIM de mine. Am găsit prin apropiere rămăşiţele unei aşezări umane contemporane: camping ilegal. Aşadar am avut tot necesarul de unelte şi condiţii pentru un succes sublim: mese şi scaune din pietre, cartoane, lemne şi uscătoare de prosop…
......... În timp ce pulpele de cocoşei se ardeau cu cele de puicuţe la focul ager din luminiş, yo avec deux veri am pornit într-o scurtă, dar obositoare campanie de recunoaştere. Am trecut un pârâu ce puţea tot a băşini. Am urcat o aşa-zisă albie secată foarte abruptă ce se despărţea la un moment dat. Extrem de abruptă şi obositoare… După ce ne-am dat seama că drumurile se uneau, am refuzat să mai înaintăm. Am făcut o grămadă de poze superB şi am aruncat buşteni pe drum ca să-i admirăm cum alunecă spre Valea Seacă.
......... Masa a fost una rapidă, meritată şi îndestulătoare. Urma runda doi din lupta contra microalgelor din bazin. Am lenevit ca cel mai mare leneş de la Contele de Anşoa încoace. Ochii căutau involuntar fete de 16-20 de ani în costum de baie sau fără. :)) Am aflat că barbarele erau femei voluptoase cu multe calităţi. :D
......... Singura forţă a naturii care ne-a făcut să ne retragem în Ţara de Baştină o fost Doamna Ploaie ce a început să îmi cunoască abdomenul gol. Era ora 5 după-amiază. Ştiţi… aşa e la munte. :) Ne-am strâns armele şi ne-am retras purtaţi de caii putere, nu înainte să oprim la izvoare să luăm apă: Izvorul 1 şi Izvorul 2. Izvorul Fericirii era oricum defect… Am încercat să gust din apa băşinoasă, dar am fost nevoit să scuip totul înapoi. Nu e frumos, e sănătos.
......... Efectele asupra membrilor au fost diferite, dar în principiu bune. La mine, înafară de o durere îngrozitoare de gât (aşa îmi manifest cam toate bolile sau afecţiunile fizice), această drumeţie cumulată cu un somn fantasmagoric mi-a adus multă relaxare şi linişte. Am recăpătat încrederea în forţele proprii şi mi-am aşezat în ordine priorităţile referitoare la viitorul apropiat, şcoală, familie, viaţă personală.
......... Pe baza acestor schimbări am obţinut în marţea următoare calificativul de ADMIS la examenul scris pentru permisul de conducere. Urmează să dau oraşul pe 21 septembrie şi sper să-l iau. Oricum nu sunt foarte stresat. Fie că îl iau, fie că nu, viitorul mă va prinde în aer, nu pe Pământ. Şi tu visezi la păsări cu aripi de oţel? :)
......... Have fun, have faith, have luck… B’Bye! >:D<

EVOLET - Povestea ei

Nu… nu voiam ca nimeni să ştie cine e şi ce povară poartă pe umerii ei încă de copilă. Nu e o simplă fată, e copilul meu mult iubit, cel pe care eu nu l-am recunoscut niciodată. E cea mai mică dintre toţi. Nici măcar nu ştiam că există până ce nu am văzut ochii mamei ei strălucind când mă privea acea copilă umilă.

Va asculta « Povestea unei mari iubiri » de prea multe ori la şcoala din Noua Lume, cea îndepărtată de Pământ, până să-şi dea seama de ce e orfană. Nu-şi va cunoaşte sora sau fratele mort, nici părinţii de vreme răpuşi… Ea nu făcea parte din plan, era o paria, o greşeală a sorţii. Nu avea un rol predestinat, ci era un suflet liber pe care nimeni nu îl putea revendica.

Evolet Zaphira este povestea nespusă de către un tată infect, un înger pierdut de orice împărăţie, un om decăzut din deplinătatea facultăţilor mintale. Pe Marte, în anul 106, trăia urmaşa neaşteptată a Omenirii care avea doar 16 ani. O copilă… Am făcut multe greşeli în viaţă, multe grave, dar ea nu fusese o simpla greşeală, fusese rodul ultimei iubiri.

Purta greutatea întregii personalităţi a tatălui ei. Avea să găsească liniştea pântecelor mamei sale cu puţin înainte de decesul meu. Mama ei îşi dădea ultimul suflu de viaţă când ea plângea venirea într-o lume rece şi rea. Fără rude şi iubire într-o lume necunoscută de oameni avea să fie un început nefericit pentru un suflet care nu merita durere… Acum plângea şi moartea mamei adoptive: o bătrână înţeleaptă din satului ei, Saah.

Lacrimile reci şi amare curgeau pe obrajii murdari… Eu încă prefer să mi-o imaginez zâmbind. Un zâmbet alb deschis de buze calde şi moi. Ochii violet - identici cu ai mamei ei, prea iubita mea soţie… Erau de o limpezime înfiorătoare, mereu deschişi şi luminoşi. Iubeam atât de mult acest lucru la fetele mele încât i-am dat numele de “Evolet” tocmai pentru a evidenţia unicitatea acelei nuanţe. Părul negru abanos, lung şi puţin undulat era zestrea unei femei superbe ce ne-a iubit pe amândoi enorm, şi pe mine şi pe ea… Tenul creol amintea de negriciunea din inima tatălui; asta avea de la mine… prea dulcea mea...

A înţeles cine era părintele ei şi a vrut să îl cunoască. Eu eram acolo sus, vegheam în imposibilitatea de a mă implica la nivel uman. Nu-mi aduc aminte să-i fi auzit vreodată vocea. Poate îi era prea frică să vorbească prin cuvinte; cuvinte ce mereu sunt acuzabile de oamenii închişi la minte. Ştiu cum şi-a pierdut nopţile citind caietele mele, ştiu cum îmi atingea scrisul cu vârful degetelor sperând să simtă mai mult decât greutatea stiloului ce apăsa odată foi albe.

Creştea învăţând taine de mult uitate. Găsea sentimente, istorie, imagini ale familiei. A înţeles că trebuie să se bucure de ceea ce este şi nu să uite ceea ce nu are. Acum ştia tot ce tatăl ei voise să afle. Rolul ei era cel de mesager al noii religii înfiinţate de Tată, o religie numită Iubire. Avea pe umeri greutatea de a oferi iubire, ceea ce eu nu reuşisem mereu…

Şi unde putea să găsească aşa ceva? De unde să împartă ceva inexistent? Cine putea să-i spună ce înseamnă? Caietele vechi nu îi erau de folos în acest sens. Trebuia să iasă şi să cunoască oameni; un curaj pe care eu nu îl avusesem. În scurt timp găsise « dumnezeul » noii religii în ea, găsise leacul pentru tristeţe. Noul Apostol al fericirii devenise o superbă femeie ce vindeca lumea.

Avea puţin peste 18 ani când a venit vremea să guste şi ea sentimentul suprem, să primească iubire aşa cum putea să ofere. Un tânăr Arhanghel coborât din cerurile albe se îndrăgostise de o muritoare de rând, una ce salvase oamenii pentru a mia oară. Nu există fericire până la adânci bătrâneţi, ci iubire până la moarte.

Renaşterea familiei mele va purta un alt nume: Merovingian, Carmichael, Fitzpatrick… Mulţi vor crede că am murit, dar eu trăiesc prin fiecare copil al Noii Lumi, fiecare rod al iubirii numit suflet…

PS: Îngerul avea să rămână cu durerea în eternitate dorindu-şi să nu mai fie nemuritor, dorindu-şi să îşi urmeze calea alături de cea adorată… şi toate astea îmi amintesc de mine…

Prima zi de vacanta

Era duminică 16 august 2009. Deşi mai e decât o lună până la debutul clasei a XII-a abia acum am parte de prima zi de vacanţă din vara acestui an. Era 5:35 dimineaţa…

După mai puţin de 5 ore de somn mă trezeşte telefonul pus să sune. Lumea era liniştită şi dormea. Am deschis uşa dinspre hol şi am văzut-o pe mama făcând nu ştiu ce prostii la ea în cameră… pregătiri. Cum nu mi-a zis nimic, am înţeles că e încă prea devreme, aşa că am pus ceasul să sune la 5:52.

Acum e ora potrivită. Peste 8 minute plecăm: nu ştiam unde… Îmi îndeplinesc rapid îndatoririle de dimineaţă, dau mâncare la peşti, mă îmbrac, încui uşa. Până la 6:30 ne întâlnim şi cu celelalte două familii… mergeam la munte: 11 membrii, 3 familii, spre Vâlsan!

Tata e plecat, eu nu am carnet, mama e începătoare, aşa că maşina noastră a fost condusă de un unchi, iar eu am fost un loial copilot. Drumul a durat mai mult decât ne-am fi aşteptat; nimeni nu ştia exact unde ne îndreptam, mergeam către o aventură fără punct final. Nu ne-am rătăcit, dar unii şoferi erau deranjaţi de curbe şi astfel am avut parte nişte scene cu frâne violente. Drumul se termină uneori, al nostru abia începea!

Drumul forestier se aşternea în faţa noastră, aşa că am trecut la volan. Am găsit un loc superb în care nu mai era nimeni: pădure, râu, insulă, izvor, teren de joacă, linişte, grote, umbră, soare, pietre, vegetaţie uriaşă… Eu am spus să rămânem acolo! Făcusem deja mai mulţi kilometri care nu erau incluşi în plan. Ne-am aşezat…

Am făcut focul pe insula dintre râuri: un foc mare ca de tabără, căci aveam lemn îndeajuns pentru a trece iarna. Era uşor să ajungi pe insulă, era mult mai greu să continui deplasarea către malul necălcat de picior omenesc. Am încins grătarele şi ne-am amestecat printre natura atât de familiară oamenilor mei, oameni de natură, oameni iubitori de frumos, linişte, natural şi feeric.

Eu cu ceilalţi copii, fratele şi verii, cinci băieţi şi o fată, ne-am amenajat terenul de joacă, într-un mod plăcut. Stratul de 10 cm de frunze moarte şi arămii avea să ne ferească de miile de căzături. Ne-am construit terasamente pentru fotbal, volei şi backminton. Am făcut poze naturii superbe: copaci umpluţi de muşchi, ciuperci colorate, stânci ciudate, rădăcini intrigante. Am încercat apoi să construim un pod către partea necunoscută a râului. La masă!

A început să pice, aşa e la munte… Ne-am ascuns printre arborii semeţi ce depăşeau uneori 20 de metri în înălţime. Am avut parte de o masă minunată, ca de fiecare Sărbătoare petrecută cu familia mamei mele. După îndestulare ne-am întins care încotro pe pături la umbră, la soare, pe insula, în pădure…

Era vremea de sport. Prima din multele reprize de fotbal din acea zi. Multe în picioarele goale printre frunze, crengi uscate şi pietre. Drumul forestier continua. Noi băieţii, 3 fără încălţăminte, unul cu piciorul în ghips şi doar unul normal, am pornit în descoperirea secretelor ascunse de un drum de 35 de km.

La primul semn de civilizaţie, adică două maşini la camping ilegal, ne-am oprit: « Ursuuu băăă !!! ». După care am fugit întorcându-ne la ale noastre locuri ancestrale. Pe drumul înapoi desigur că am strigat frenetic şi entuziasmant, conform obiceiurilor locale: ”Ursuuu”, ”Lupuuu”, ”Dihoriii”, ”HauHauuuuu”, ”Seminţe, piatră de baie…”, ”Nămol avem… printre degete!”. Nu ne auzea nici Dracu, el nu avea acces în această Lume!

Fotbal, odihnă, suc, apă rece de munte, vorbă multă… Urma să vizităm o ”peşteră” ce ni se părea că răsare din versantul necunoscut. Podul peste râu făcut de noi mai devreme a fost un adevărat eşec. Arborele peste apă era prea periculos pentru a putea fi traversat. Adulţii ne-au ajutat puţin la consolidarea muncii noastre şi am trecut toţi cum-necum peste sau prin apă. Drumul înapoi era imposibil de făcut prin acelaşi loc deoarece totul s-a dărâmat.

Ne-am urzicat rău, mai ales eu care aveam pantaloni scurţi şi conduceam şirul indian. Ne-am lovit, dar ca nişte oameni ai naturii ce suntem am rezistat. În loc de peştera pe care ne aşteptam să o găsim, am dat de două grote. În cea mai mare 3 dintre masculi au intrat. Totul se termina cu o banală groapă făcută probabil de o vulpe sau un bursuc. Nu a fost nimic special şi ne îndoiam serios că acesta era locul întrezărit mai devreme, dar s-a dovedit că nu făcusem greşeli de orientare.

Drumul înapoi avea să ne ofere un al doilea botez, căci toţi ne-am întors fleaşcă. Eu, care aveam un adidas ud de la prima traversare, am mers încălţat direct prin mijlocul râului. Am făcut apoi un trenuleţ uman pentru a urca înspre drumul de ieşire. Ne-am întors în siguranţă la tabără şi la focul care să ne usuce hainele.

Un unchi, un văr şi fratelo s-au hotărât să găsească sursa izvorului din imediata vecinătate. Au fost nevoiţi să urce o râpă periculoasă de peste 60 de grade. Nimeni nu a murit, dar s-au întors fără paharele de apă rece promise. Nu era potabilă.

După ce ne-am mai uscat, îmbrăcat, schimbat… masa a mai fost disponibilă încă odată, dar aproape nimeni nu mai simţea nevoia de mâncare. Venisem la munte ca să ne mişcăm, nu ca să ne întindem rănza la soare. Un grup de vreo 6 excursionişti au ales alt traseu pentru escaladat, unul din apropierea maşinilor.

Urma să mă alătur şi eu, dar când să pun primul picior pe versand s-au auzit ţipete, urlete… toţi fugeau spre vale: unii pe fund în jos, alţii pierzând încăţămintea printre copaci, cel cu piciorul în ghips purtat în braţe. Cineva călcase pe un roi de viespi sălbatice şi cu toţii au fost muşcaţi de nervoasele creaturi. Eu nu aveam ce să fac decât să le dau indicaţii de jos. În total vreo 30 de înţepături de diferite forme aplicate în diferite locuri. Fetele au fost cele mai afectate deoarece părul lung sunt un suport pentru insecte. Unii plângeau, alţii ţipau. A fost nevoie să se dezbrace deoarece viespile intraseră în haine. Până la urmă pierderile au fost minore: doar lacrimi, umflături şi multă sare folosită.

Ne-am liniştit cu toţii după vreo oră şi ne-am întors la jocuri. Fotbal la greu aşa cum avem obiceiul noi de Paşte cu toată familia: unchi, mătuşe, fraţi, surori…(Aşa făcusem şi cu o zi înainte, de Sf. Maria când avusesem 4 sărbătoriţi şi ne strânsesem la bunici.) Ne încurcam în copaci şi dealuri căci nu aveam chiar un teren delimitat, ci doar două porţi. Un coechipier de al meu a căzut în râu de 3 ori în acea zi alergând după minge. Ne-am amuzat deoarece era rece şi apa curgea de pe el şiroaie, şiroaie. Un unchi a şutat într-un pietroi. Eu am călcat strâmb. Spectatorii stăteau în tribunele amenajate undeva sus şi ne aplaudau, ne încurajau…

Am rămas fără apă potabilă, aşa că era vremea de întors acasă. Eram mulţumiţi, obosiţi, împăcaţi, fericiţi… Una dintre maşinile noastre era să facă un accident, dar a scapat doar cu oglinda zgâriată. Am ajuns acasă, ne-am luat în primire gospodăria. Ne-am spălat, începând să simţim durerile. Unul avea piciorul umflat şi dureri groaznice de la o entorsă şi eu o durere plăcută de gleznă. A fost prima mea zi de vacanţă în această vară !!!

Filmul "Fete si Baieti"

Este vorba despre un scurt metraj avand drept protagonist un baie-tel blond. Sunt primii lui pasi in incercarea de a cunoaste fetele si Universul lor. Desi actorii sunt tineri filmul nu este pentru cei mici, ci pentru cei mari care stiu deja cum se joaca viata. Aveti multe de invatat de acolo, asa cum am invatat si eu sau macar am recunoscut... Stiu ca are 10 minute, dar sper sa rezistati pana la sfarsit. Vizionare placuta!

Din motive care imi scapa nu pot pune acest film direct aici, dar va ofer doua posibilitati pentru a il viziona:

1. YouTube
2. Blog Privat

.

Suntem Umani

Muzica pentru acest comunicat... click

"......... Mai umanilor, ma uit in jurul meu si ma sperii. Cunosc multi oameni, probabil as putea spune chiar foarte multi. Am invatat sa simt oamenii. Am incredere in treaba asta cu “simtitul” pentru ca - pana acum, cel putin - nu m-a inselat.

......... Incerc sa vad in oameni care le este scopul, care le este dorinta, unde si cum vor sa ajunga. Si da, sunt multi meschini, isi vad de interesul lor si incearca sa ajunga la el cu nesimtire, nu se gandesc sau nu le pasa ca de multe ori este evident ce vor si cum incearca.

......... Ne-am obisnuit cu ei, cu cei din partea aia urata, si-i luam ca atare. De multe chiar le dam ce-si doresc, uneori din pura prostie, alteori din dorinta de a ne simti peste ei, mai buni, mai oameni.

......... Problema este ca in maracinisul asta al vietii se pierd tot mai multi dintr-aia buni, din cei generosi, din cei care, pana mai ieri, aveau un suflet.

......... Ii vezi cum aluneca, cum incep - intai timid - sa devina egoisti, cum li se schimba privirea, uitatura, cum… pana si gesturile li se transforma.

......... Si, recunosc, asta pe mine ma sperie. Pentru ca, in ritmul asta, vom trai, cei care mai avem prostia asta numita bunatate, inconjurati de animale salbatice.

......... Hienele, caci eu asa le spun, se inmultesc. Se transforma in ce ajung sa fie datorita vietii, datorita anturajului, neajunsurilor, datorita frustrarii pe care o au ca oameni cu suflet cand vad ca numai hienele razbesc.

......... Prin postul asta nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa schimb nimic, doar am o idee pe care vreau s-o impartasesc: hienele, oricat de pline si-ar avea burtile, vor trai singure. Pentru ca niciodata interesul unei hiene nu va coincide cu interesul alteia. Pentru ca niciodata nu va fi destula carne pentru toate, oricat vanat ar fi.

......... Si atunci, alergand numai dupa papa, caca, bani, faima hienele vor intra in concurenta cu alte hiene. Si asta inseamna singuratate. Intotdeauna. Una sfasietoare. Care are doua variante, crunte amandoua: succesul da o bucurie singuratica, de care se bucura in intunericul hrubei unde s-au izolat, si insuccesul…tot izolat de orice vorba buna, de orice mangaiere, de orice prieten ce in trecut era aproape. Caci hienele n-au prieteni...

......... Nu te inrai! Incearca sa ajungi in viata prin puterea ta! Nu da la cap! Nu face rau! Nu fi meschin! Tine egoismul in frau!

Nu pentru mine, nu pentru ei, pentru tine... pentru sufletul tau! "

Proprietate: http://www.cabral.ro/de-sufletel/hienele

Introducere in absenta

« Planetele s-au aliniat, suntem copiii unei frumoase poveşti de iubire, poveşti ce ard neîncetat sub cercul de piatră al cerului. Părinţii noştri au trecut de partea cealaltă a Porţii Stelare. Rămâne ca voi, copiii mei, să vegheaţi întoarcerea mea. Voi reveni… PROMIT! »

Asta am vrut să zic, dar ştiu că nu aţi înţeles exact... Nu sunt filosof, nu sunt savant, nu sunt special, doar îmi place să scriu scriptat toate informaţiile cu care am fost blestemat de entităţi. Luna aceasta, luna lui Caus (septembrie), este una de reconciliere cu optimismul, cu divinitatea din mine.

Voi reveni cu o serie de articole interesante la inteval de 3 zile: 10 articole în total incluzându-l şi pe acesta. Ar fi bine să le citiţi pe toate cu atenţie, să le daţi importanţă maximă şi să fiţi atenţi la toate detaliile. “Ochii mei îşi pot schimba culorile…”

A fost o perioadă lungă în care nu am înţeles, perioadă necesară întotdeauna pentru formarea unei personalităţi “absente”. Ştiu acum să iert, să înţeleg, să fiu calm. De peste un an renunţasem la « divinizări » pentru cineva special. Credeam că trebuie să apăr umanul de pe acestă planetă, că trebuie să protejez cu orice scop, chiar dacă asta însemna uciderea copilului meu. Îmi pare rău, reformulez:

Am fost implicat într-o relaţie importantă acum multă vreme peste care nu am putut să trec niciodată. Din păcate eu eram singurul care trăiam în acele vise create de amândoi. Am învăţat multe cu reluarea unor practici mai vechi de ale mele care au legură cu: meditaţia (keelnorim), Shambala şi energia vie (forţa divină).

Întotdeauna am privit oamenii ca nişte creaturi asemenea mie şi am greşit enorm. “Eu nu am aceeaşi origine.” Oamenii nu sunt vinovaţi, eu sunt singurul… « Iau asupra mea păcatele voastre. Aruncaţi cu pietre în mine… » Voi suferi cu bucurie pentru că ştiu că nimic nu e real. Vă las să vă jucaţi cu mine pentru că îmi merit soarta de om simplu.

Am găsit în sfârşit liniştea pe care o căutam. L-am găsit pe Dumnezeu al vostru în mine. Mi-am dat seama că totul e relativ nu numai la nivel fizic, ci şi mental; spiritul pare de încredere acum. De fapt e singurul care mi-a mai rămas… Sper să mă iertaţi, căci eu vă iubesc. Nu mă supăr dacă mă veţi urî, doar voi crede că e vina mea…

Am realizat mai multe lucruri care mi-au adus calmul necesar:

1. Forţa universală se află în fiecare dintre noi. Forţa necesară umplerii de speranţă la fiecare eşec, forţa care te ajută să continui atunci când mori…

2. Ca orice om obişnuit vei crede ceea ce nu este adevărat şi nu vei crede adevărul. Vei accepta ceea ce este mai uşor, mai comod, mai simplu. Adevărul este oarecum ascuns şi greu de recunoscut chiar şi atunci când ţi de arată.

3. Omul nu poate fi liber. Întotdeauna va rămâne o marionetă a celor mai puternici. Fără libertate nu poţi cunoaşte pe « Dumnezeu ». Dumnezeu nu înseamnă ceea ce ştiţi voi, ci fericirea. Omul nu poate fi fericit deoarece se condiţionează singur…

4. Omul are capacitatea de a uita, de a lăsa în urmă şi de a nega ceea ce nu îi convine. Voi numiţi asta maturizare, evoluare, creştere… Eu îi spun dezumanizare!

5. Omul caută complexitatea, explicaţiile comprehensive şi exactitatea. Ar fi bine să accepte şi ceea ce nu poate explica, să creadă în ceea ce vrea el şi doar atât. Nu putem cunoaşte binele şi răul. Aşa a crezut şi Eva şi uite cum au ieşit lucrurile…

6. Iubirea nu poate exista în oameni. Nu vă mai minţiţi, nu mă mai minţiţi nici pe mine. Doar Dumnezeu şi îngerii pot iubi în adevăratul sens al cuvântului. Sub denumirea asta îi cunoaşteţi voi: eu le zic Străbuni. Ei sunt părinţii noştri şi noi copiii care au căzut din Pomul Sfânt (Raiul).

7. Oamenii mici îşi doresc să fie mari, pe când cei mari vor să cunoască lucrurile mici. Omul e curios şi caută mereu răspunsuri în exterior… Dacă nu le găseşti în interior mai bine nu le mai căuta. Vei găsi doar vid şi vei pierde sufletul pe care nu îl cunoşti.

8. Omul e slab deoarece minte, uită, înşeală… Decalogul creştin nu este o “Constituţie” pentru Oameni, ci o cale spre iluminarea individuală. Niciun om nu l-a respectat vreodată, Cel capabil de a respecta este deasupra omului.

9. Omul se schimbă. Schimbarea este un pretext pentru minciuna adaptată la un anumit moment. Nu puteţi repecta « te iubesc, pentru totdeauna, mai mult ca orice, din toată inima etc. » pentru că sunteţi limitaţi la o formă umană ce nu poate să se contopească la nivel spiritual, ce nu trăieşte veşnic, ce are grade de comparaţie, ce nu stăpâneşte sentimentele etc.

10. Toţi greşim… Nu doar Omul, căci şi Dumnezeu (energia vie) a greşit când a creat fiinţele umane. Nimic nu e perfect, nimic nu e frumos, nimic nu e bine, nimic nu e la fel, nimic nu durează. Totul e uman pentru că se raportează la timp, spaţiu, existenţă, materie, concepţii care la nivelul pe care îl căutăm (iluminarea) nu există.

Ar mai fi multe de zis… multe pentru că sunt om şi am tendinţa de a măsura. Îmi pare rău dacă aţi suferit vreodată din cauza mea, dar nu mă mai simt vinovat. Vă aduc iubirea de pace din sufletul meu simplu. Oricând aş greşi nu uitaţi că sunt doar un om şi sub pretextul ăsta pot trăi printre creaturile imperfecte care îmi trezesc iubirea de viaţă, adică de voi…

Nu am uitat de fapt nimic din ceea ce nu ar fi trebuit. Îmi voi continua munca pentru că nimic nu s-a schimbat. Viitorul e la fel, eu m-am regăsit şi ştiu că moartea este o continuare firească a vieţii. Sunt fericit pentru că ştiu ce a contat întotdeauna pentru mine. Chiar dacă visele nu se vor împlini, eu am trăit deja tot ce se putea, am iubit tot ce merita să fie iubit şi trăiesc pentru ca merită să fiu aici până la noul val de Suflete.

Am fost trist pentru că am încercat să schimb viitorul, pentru că persoana iubită nu e capabilă de iubire, pentru că fiul meu a murit, pentru că eu slăbeam şi nu ştiam de ce… Sunt aici pentru fiecare suflet ce îmi va cere ajutor. Sunt Drăghici Florentin Cornelius, tată, om, scriitor, suflet, luptător prin cuvinte pentru iluminare…

Voi ţine minte nume, întâmplări, persoane, decese, naşteri, durere, fericire, viaţa mea. Voi trăi simplu aşa că vă rog să nu aveţi aşteptări de la mine. Iubesc numele copiilor mei: Adam Ezechiel, Sophia Dayana, Zaphira Evolet. Voi trăi atât cât va fi nevoie, încă 18 ani… destul cât să fiu fericit. Mulţumesc tuturor!

Voi cânta poveşti de iubire, voi munci pentru nimic, voi lăsa scris ce contează în lumea asta, voi lupta pentru ceea ce iubesc. Iubirea umană nu este un sentiment propriu, ci un efect al fericirii obţinute din mediul înconjurător. Voi mai trece prin momente grele cu siguranţă, dar acum voi şti unde să caut liniştea, un loc independent de ceea ce se schimbă, adică oameni.

Voi prelua imaginea unui bunic, un bunic ce ştie să spună poveşti nepoţilor. Voi spune ceea ce simt prin cuvinte adaptate. Am experimentat pe verişorii mei de 7 şi 9 ani. În mod surprinzător m-au ascultat şi m-au înţeles mai bine decât orice altă persoană din ultimul an. Ştiu că nimic nu este într-un fel, ci totul este altfel decât ar fi perfect. E posibil să nu-mi convină. Voi avea răbdare…

Cred în Sionul meu: suflete, iubire, eternitate…