sâmbătă, 7 februarie 2009

Îngerul de speranţă

………Această istorioară s-a petrecut concomitent cu primele zile din articolul « Neo Gideon », alte personaje…
………Era aceeaşi lume ciudată… Anul 3752. Oamenii se schimbaseră. Parul aproape le căzuse. Pielea era albicioasă şi ochii deschişi la culoare. Existau două rase de oameni: elita şi mutaţiile genetice. Cei din elită erau înalţi, supli, bărbaţii puternici şi femeile voluptoase. Ceilalţi atingeau rar un metru şi ceva, erau umflaţi şi cocoşaţi. Populaţia nu se distingea prin culoare, limba vorbită sau religie. Toti îl venerau pe Nostradamus. Prezicerile lui s-au dovedit adevărate. Lumea era foarte agitată. Conform lui Nostradamus, în acel an, Terra avea să fie distrusă. Gigantica navă spaţială cu “cei norocoşi” ce aveau să se stabilească pe Marte decolase deja.
………Erau puţini “cei norocoşi” şi fuseseră aleşi la întamplare. Familii se destrămaseră, iubiri fuseseră distruse… Era un tânăr de nici 18 ani, care privea nava ce se îndepărta; odată cu acea decolare, el rămânea fără nimic. Era un copil puternic, ce trecuse prin multe momente dificile şi în trecut. Simţea, credea că mai are doar 3 zile de trăit… şi regretele erau numeroase. Ura, disperarea, deznădejdea, neîncrederea erau singurele sentimente ce îi mai rămăseseră. Era atât de gol, încât era prea plin de defecte.
………Îşi pusese lucrurile în ordine, era gata… Bănuia că viitorul său avea să fie scurt şi nespectaculos, dar, oricum ar fi fost el, prefera să-l trăiască. Era aşezat pe bordură, acolo în oraşul său. Privea în sus de câteva ceasuri bune… fără rost. « Să ştii că eu nu sunt de umplutură aici ! » A privit spre dreapta lui şi era ea : Mădălina. Şi-a rememorat toate clipele petrecute împreună cu ea, tot ce a facut, tot ce a fost. Ea era cea care îi desenase lumea de mult timp. El fusese prea închis pentru a vedea în culori acel joc. Ea îl învăţase că şi fetele pot gândi, au personalitate, au capacitatea de a purta o convorbire inteligentă. Era matură îndeajuns să înţeleagă unele probleme şi haioasă, încăt să guste glumele bune. Căuta de mult un motiv care să îi explice de ce îl plăcea pe Florentin.
……… « Nu înţeleg de ce eşti asa diferit aici şi pe ador! » Lui îi era încă prea ruşine să spună ce vrea. Avea acum faţa în pământ. Nu era atât de prost încât să nu ştie cât de importantă era Mădălina. Oricât de curajos era de obicei, acum tremura. Era laş…
……… « Nu e suficient faptul că mă surprind mereu gândindu-mă la tine ? Nu e sufient faptul că nu rezist să te văd spunând atătea vorbe dulci celorlalte fete, iar mie îmi spui că nu mă poţi pupa ? Nu e suficient că am putut spune acel adio, decât să te fac pe tine să te simţi vinovat ? » Ochii îi sclipeau. Mai avea 3 zile, dar viaţa lui abia atunci începea. Aceea era fata care primise rolul « îngerului de speranţă » în filmul vieţii lor. Se cunoşteau de mult timp. Pentru Florentin era cea mai importantă fiinţă din tot acel Univers. Acele clipe aveau să renască iubirea pe Planeta Moartă. Pentru prima dată de când o cunoştea, şi-a ridicat privirea. Nu se mai simţea umil, deşi încă îi era frică să nu o jignească din nou, aşa cum avea prostul obicei. Îşi dorea să o vadă. Acum credea în renaştere, în iubire la distanţă… chiar dacă distanţa avea să fie în curând distanţa dintre Rai şi Iad.
………Ar mai fi trebuit mult timp ca cei doi să cucerească Sionul [Articolul “Iubirea nu există”]. Timpul nu era de partea lor… El ia promis tot ce mai avea. Şi nu a aşteptat un răspuns. Cu ceva timp în urmă, atunci când niciunul nu ştia ce gândeşte celălalt, el îi făgăduise către păstrare o parte din dragostea lui. Sigur ea o păstrase, căci avea încredere.
………Au fost cele mai fericite ultime 3 zile. Mă întreb de atunci de ce povestea se repetă în fiecare Iad şi Rai. Oare nu aşa trebuia să fie?! Vreau să te cunosc…
Al tău

2 comentarii:

smoke spunea...

ti am mai spus ca esti mai ciudat ca mine nu?

Anonim spunea...

de 2 zile incerc sa gasesc ceva inteligent de spus si nu gasesc...am ramas pur si simplu blocata, nu-ti stiam talentul asta