sâmbătă, 19 decembrie 2009

Mi-e dor de mine...


Toata viata mi-am urmarit visele si visurile. Le-am vanat mereu printre pietrele taioase si apa rece de mare... Pe unele le-am prins si le-am consumat. M-am hranit atat cu cele care imi apartineau, cat si cu cele pe care nu le stapaneam. Am fiert la foc mic multe dintre ele si acum mi-e foame, mult prea foame... Mi-e dor de mine, de vise, de tine...

vineri, 13 noiembrie 2009

(+18) Biblioteca de halouri 1

Motto: “Băi frate, fă şi tu o faptă bună!”
Zic “frate” e virgulă şi “pula mea” e punct; prin viaţa asta de rahat trecem involuntar, fără să căutam nimic şi mai ales fără să găsim ceva. Într-o viaţă de poet erect, intelectual banal ori sugător penal avem momente de genu: “încă un cui că nu moare nimeni şi dacă mor eu ce plm?!” Oricum azi e azi, mâine nu cred ca a fost azi...
- Alo?!
- Suntem de la Inspectoratul Judeţean de poliţie... Domnu’ Drăghici?!
- Ce vrei Teo?
- La naiba... m-ai ghicit! Fii antenă: voiam să plec cu băieţii pân’ la munte cu cortu’. Vii şi tu?
- Man am nişte tratamente de făcut şi pastile de luat în weekend, iar dacă merg cu voi o sa bem alcool ca nesătuii, o să fumăm şi o să futem; aşa că nu prea aş veni...
- Şefule uite de ce insist să vii: tatăl prietenei mele nu o lasă să meargă dacă nu vii si tu cu noi. [doar nu mă freacă să-i dau numele real... interese diverse]
- Ehhh... o pulă.
- Uite, nu dai niciun ban, plătesc eu totul, aduc cortul de 4 persoane şi mergem cu vără-meu Deme... şi-a luat un BMW.
- Unde mergem?
- Nu ştiu man, cred că Ostroveni, oricum nu are relevanţă.
- Hai frate că merg, le dau dracu de pastile că oricum nu mă ajută cu nimic. Vii să mă iei de la prietena ta!
- Pe la 7... şi să-ţi iei ceva gros pe tine că noaptea e frig, plus costum d-ală sexy de baie că mergem şi la bălăceala.
- Okay! Hai că ne vedem atunci!
- Salut!
[...]
- El e Deme, vărul meu cu maşina, şi el: Adrian – coleg de facultate la Târgovişte. Vezi că trecem pe la mine pe la ţară mai întâi, la Vedea, să ne luăm toate necesarele.
......... Eu eram pe acea vreme (vara lu’ 2007) un fel de gigolo neplătit; purtam un maieu fără mâneci şi aveam pectoralii cât casa unui popor mai mic. BMW frate, nu Merţan! Mă simţeam ca un cocalar infect, dar sentimentul trece după primul fum. Ajungem la Vedea, pe lângă cele două spitale de “intelectuali nebuni”. Dacă eram un pic mai beat, mi-aş fi făcut prieteni pe viaţă în acele locuri mirifice. După ce am admirat recunoscuta şi admiroasa discotecă din comuna celebră, numită nefericit Vedea, am mers mai departe.
......... Numai cu 60 la oră ca să ţină la consum. 60 de km pe oră la pornire... Cum naiba putea un BMW nasol de enşpe ani, ce costase doar 1500 de euro să prindă 170 la oră, încă nu ştiu... Am ajuns la un baraj şi ne-am oprit să facem poze gay. Nu ştiu ce baraj; toate arată la fel sub munţii de gunoaie.
......... Să presupunem că am ajuns, maşina jaf... Intrăm ca pula în pădure după îndelungate si istovitoare “semne de bine”, totul ilegal desigur; detalii, detalii...
......... Fum şi nu numai de ţigări, cort, maşină cu muzichie, liane fără Liliane, mâncare, pietre, balegă de vaci, copaci, prea mult fum… Tarzan 1, 2 şi 3 s-a filmat acolo, dar s-a îmbătat şi a lăsat decorul în natura României. Mişto frate, chill out under the blue sky. Fetele, ca fetele, mai strică chestii, gen menstrualizate, dar totul e bine când vreau eu.
......... Film la laptop, seara închisă; clar prea mult fum, prea multă lume într-un singur cort. Mi-am luat una şi zic: “Deme, dă cheile că mă culc în maşină!” Nu am zis că dorm, deci n-am minţit... Seara mult târzie maşina zgâlţâia cam rău. Cum pula mea?! Retardaţii oftucaţi că închisesem uşile dinăuntru, o bâţâiau de colo-n colo. “Culcă-te dreacu!!!”
......... Nu ştiu exact ce s-a întâmplat înăuntru, dar dimineaţa ei s-au trezit mult mai târziu ca mine, umblând vorbe despre băieţi şi fete; n-am pierdut nimic... Problema e ca doi băieţi îmbrăţisaţi în timp ce dorm e mai mult decât amuzant. În fine... (detalii instantanee şi enervante)
......... Apă; ne întâlnim cu celelalte două grupuri a căror existenţă era anunţată, printre care şi fostul Bodyguard de la şcoala generală; vedetă frate! Mai gigolo neplătit decât mine, dar măcar el avea vârsta legală. Îţi dai şi tu seama ce fac nişte curve şi nişte căcanari, imaginaţie bogată ai... La finalul zilei încă trăiam. (Sper!)
......... Ajuns înapoi în Tepiteşti, mă fac că nu ştiu despre ce a fost vorba. Cine?! Eu?! Nu e adevărat, nu recunosc nimic... Hai frate, ce plm! – punct şi virgulă; de la capăt: Nu îmi asum responsabilitatea pentru persoanele lezate (vaginal ori rectal) !

vineri, 23 octombrie 2009

Lumea de basm

[...] Cosmina Alexa.: pacat ca nu traiesc intr-un basm, ca nu fac parte dintr-unul...
ogh3r: ai vrea sa fii un personaj de basm? hai sa discutam despre asta in seara asta. de ce crezi ca ar fi mai bine?
Cosmina Alexa.: pai... ar fi mai usor de trecut peste toate. si daca as fi un personaj pozitiv as stii sigur ca se va termina frumos pentru mine.
ogh3r: "a fost odata ca niciodata" stabileste niste coordonate temporale inexistente, foarte indepartate. dar noi, ca niste oameni inteligenti, o sa inventam masina timpului. (presupunem ca asa ar fi) si am putea ajunge acolo unde totul ar fi frumos: "a fost odata". ce ai face prima data?
Cosmina Alexa.: pfff... habar nu am...
ogh3r: ai fi nehotarata... probabil prima data... te-ai trezi intr-un taram de basm; d-ala perfect cu multe flori si pasarele si o lume minunata. ai vrea sa vezi si sa cunosti totul, sa mirosi florile, sa asculti si sa vezi pasarelele
Cosmina Alexa.: da.
ogh3r: sa bei din fantana datatoare de viata, sa stai la umbra copacilor batrani intr-o zi insorita, dar... vei calca o planta in drumul tau. poate vei rupe o floare si vei speria pasarelele care nu mai vazusera om in acel tinut de vis. oky... vei merge mai departe catre castele sau orase minunate; vei intalni cavaleri, hoti, regi, mirese. cum te-ai purta cu fiecare?
Cosmina Alexa.: cu hotii... mi-ar fi frica de ei. cu restul m-as purta foarte frumos... cu cavalerii mai ales. :)
ogh3r: deci te vei speria si de... Robbin Hood, Toma Alimos si restul de hoti care sunt personaje pozitive?
Cosmina Alexa.: nu (iti raspunzi singura)
ogh3r: oky. si cum ai face diferenta intre hotii buni si hotii rai? intre cavalerii buni si cavalerii rai?
Cosmina Alexa.: pai... ar trebui sa discut cu ei... sau poate ca de unii o sa imi dau seama cum sunt imediat ce ii vad...
ogh3r: i-ai analiza? i-ai observa? ai intra in contact cu ei? deci i-ai influenta prin prezenta ta. tu esti inca om; un om intr-o lume de basm si ei ar invata de la tine sa fie oameni. te-ar privi cu respect sau cu frica. multi s-ar schimba si uite asa cam pe loc totul se preschimba. daca Fat-Frumos cu inima lui mare va dori sa te salveze pe tine si va uita de printesa lui? nu cumva ea ar muri sub influenta personajului rau? si astfel in acea lume perfecta, inainte sa vii tu in ea, apare moartea, victoria raului, disparand sfarsitul dintre el si ea: "fericiti pana la adanci batraneti". ar mai fi lumea perfecta de basm daca tu ai fi acolo?
Cosmina Alexa.: bineee. nu mai vreau sa fiu intr-un basm. m-ai facut sa nu mai vreau asta.
ogh3r: de fapt nu asta ti-am zis, ci tocmai incerc sa te influentez sa crezi ca ceea ce poti face tu e ceva mai bun. poate nu mai bun decat basmele, dar mai bun pentru tine. si tu poti crea povesti... si poti alege uneori sa traiesti in ele. dar povesti in care tu esti personajul principal si tu decizi ce e bine si ce e rau. In general, nu trebuie sa acceptam nimic din tot ce exista daca nu ne convine. putem crea ceva ce inlocuieste. Eu creez lumi si ele sunt lumile mele: fara feti-frumosi, fara zane... imi inventez personaje si puteri. data viitoare e bine sa zici: "Nu vrea sa traiesc intr-o lume de basm, ci as vrea sa contruiesc o lume perfecta pentru mine si cei pe care ii iubesc!"
Cosmina Alexa.: asa e.
ogh3r: suna altfel, nu-i asa?
Cosmina Alexa.: da. si mult mai bine, adica e ceea ce as vrea de fapt
ogh3r: dar exista intotdeauna un dar... e prea greu. si daca eu nu-ti spuneam asta acum, tu poate ai fi aflat mai tarziu, poate... dar ar fi fost deja prea tarziu, asa cum a fost si pentru mine. oamenii sunt egoisti si nu ii invata pe cei mai mici decat ei lucruri de oameni mari. incerc sa te iau cu povesti... oamenii inteleg mai bine cu subiect si predicat decat sa le dau date tehnice.
Cosmina Alexa.: da... mai ales oamenii ca mine.
ogh3r: toti, dar absolut toti oamenii, sunt la fel... caci daca ar fi diferiti eu nu as putea sa fac ceea ce fac in fiecare zi. din pacate ora s-a terminat... [...]

marți, 13 octombrie 2009

Femeia lu’ Caragiale

......... “Ion Luca Caragiale” este una dintre cacofoniile admise de Academia Română. Cu toate acestea, nonpiţipoancele şi noncocalarii ştiu că onorabilul a rămas în literatură datorită personajelor sale remarcabile ce sunt veşnic de actualitate indiferent de an, deceniu, veac, mileniu.
......... “Ea” este una dintre cele mai complexe şi cele mai bine conturate personaje feminine ale maestrului. Este soţia unuia dintre oamenii puternici şi amanta prietenului acestuia. Fără slăbiciuni şi sentimentalisme inutile, cu o personalitate puternică, stă mereu în centrul conflictului. Ea luptă cu îndârjire pentru salvarea aparenţelor, fiind în acelaşi timp un personaj dual.
......... Pe de o parte, e femeia capabilă de adulter, hotărâtă şi energică, tipul de femeie-bărbat, conştientă de rolul ei în politica ţării, stăpânită de dorinţa de a domina. Pe de altă parte, şi-a creat o imagine pentru lumea provinciei în care trăieşte şi anume o duduie onorabilă, alături de un onorabil soţ.
......... Ea refuză propunerea amantului potent politic de a fugi cu el, din orgoliu, fiindcă nu vrea să-şi piardă poziţia. Pasiunea ei nu este amorul, ci dorinţa de a domina social, găsind propunerea drept “neserioasă”. Pe parcursul vieţii cunoaştem o femeie agitată, cu nervii încordaţi, înspăimântată de perspectiva dezonoarei cauzate de un ipotetic divorţ.
......... La capătul unei zile zbuciumate, duduia are revelaţia bucuriei intrării în posesia lucrului mult dorit. Liniştită şi fericită, devine o damă bună care nu doreşte să se răzbune. Ea trece cu uşurinţă prin disperare, plâns, beatitudine, dar nu-şi permite niciun moment de slăbiciune.
......... Vi se pare cunoscută stimabila duduie? :)

miercuri, 30 septembrie 2009

Liber la orice !?

Random Mail:
"Stau, beau must si ma gandesc... La ce? Refuz sa am scopuri atata vreme cat nu stiu lucruri esentiale despre mine. Acum m-am gandit la tine ca si cum ai fi o parte din mine pe care trebuie sa o asez undeva pe un sertar. Sper ca nu te vei umple de praf pe rafturile de sus acolo unde ajung mult prea greu. In fiecare seara, in fiecare noapte, in fiecare zi simt lipsa cuiva cu care sa "ma simt"... Nu sunt un mare vorbaret, nu am fost niciodata si nici nu stiu sa ma exprim prin vorbe, uneori nici prin gesturi sau mimica. Simt lipsa permanenta a cuiva pe care sa-l tin in brate. De aceea de vreo un an dorm cu 3 perne si intotdeauna tin una in brate. :)) Chiar asa fac si ceea ce e si mai desolant e ca ma trezesc in diminetile frumoase, simt lumina, simt aerul curat si din instinct sarut perna ce o tin in brate, apoi realizez ca sunt penibil. Asa m-am obisnuit sa fiu! Ma gandesc la tine uneori si realizez cat pot fi de visator si copil. Sansa ca macar odata sa ne intalnim e asa de mica incat prefer sa joc la loto. Sunt inca vulnerabil la ceea ce gandesc, inca ma comport de parca as fi ranit cand nici macar nu stiu daca am suferit vreodata. Ma simt nesigur si cred ca de aici mi se trag toate. Obisnuiam sa cred in mine pana la final caci stiam ca pot face ceea ce-mi doresc. Am incetat sa mai cred... in orice. Acum e momentul sa fac acel lucru pentru care exist in lista ta de mesaje. Sunt aici ca sa stii ca imi pasa si daca vreodata voi avea de ales voi alege sa fi fericita. Lasa oamenii sa creada ce vor. Important e sa constientizezi ca ai forta de a decide macar asupra persoanei tale. Nu incerca sa schimbi nimic si pe nimeni, probabil ca nu vei reusi. Schimbarea situatiei de fata se va face doar avand incredere in tine, realizand ca, desi nu te pot ajuta, exist undeva si in fiecare zi iti ofer o bataie a inimii mele. Eu cred ca toate suferintele vor trece la un moment dat, dar nu ascunzandu-le, ci analizandu-le de la un cap la altul, invatand din greseli si impacandu-te cu idee de trecut imperfect. Nu suna neaparat bine; e doar un gand ce vine din efectul mustului. Sper ca am deschis o cale de comunicare mai simpla in acest fel, desi simt ca nu va fi una productiva..."
.
Random Answer:
"Am primit mail-ul tau. Plang, plang si iar plang. M-a emotionat profund ce-ai scris, desi dupa discutia de aseara eram foarte pornita sa vin la Pitesti si sa te trag de urechi. Sunt foarte trista, desi a fost prima zi de facultate. Nu am zambit la revederea cu colegii, nu m-am bucurat fizic de emotia de-a fi student, deoarece ma gandeam cu cat curaj mi-ai oferit sustinerea ta. Si sincer, stiam lucrurile acelea despre tine, mentionate anterior in e-mail. Si eu sunt exact ca tine. Nu era doar o relatie interumana, pentru ca eu eram si sunt inca enorm atasata de tine. Si eu dorm cu perne in jurul meu, si eu ascult o piesa preferata inainte de-a adormi, si eu simt ca iau pe cineva in brate... Si speram ca tu esti persoana de incredere, careia m-am destainuit si i-am zis totul. Te rog din suflet, stiu ca poate m-am comportat grosolan si intr-o maniera "nemanierata", dar tin enorm la tine si chiar imi doresc sa fructificam relatia dintre noi, de orice natura ar fi ea. Ca iubiti nush... pana nu ajungem sa ne intalnim nush ce ar iesi, dar as putea incerca sa fiu... sora ta mai mare, confidenta ta, nush... persoana care sa-ti acopere spatele, sa fie langa tine, sa-ti ureze noapte buna, buna dimineata. Mi-e dor de tine si sincer lacrimile mele nu pot exprima afectiunea ce ti-o port. De cand am vorbit in sambata aceea, am ramas placut impresionata de gandul ca-mi esti aproape. Daca consideri ca nu merit sa ma numar printre prietenii tai, e oki. Ma voi retrage si voi intelege."
__________________________________________________________
Aşa cum ştiaţi pe 21 am avut proba de oraş în vederea obţinerii permisului auto. Am trecut-o cu brio. Acum am doar dovada înlocuitoare cu drept de conducere. Cică permisul vine prin poştă în maxim 14 zile… Dacă ar fi să facem pariu: eu zic ca nu! :) Vom vedea noi… Un sfat pentru cei care vor da examenul în viitor: faceţi chestionare la greu (eventual învăţaţi întrebările şi răspunsurile pe de rost) şi fără frică la oraş. Deşi examinatorii sunt nişte mistreţi frustraţi (gabori defel) nu au ce să vă facă dacă nu greşiţi. Acum revenind la mine… nu ştiu exact de ce am permis. Eu nu voiam, dar cică e la modă să ai; iar dacă n-ai ori eşti sărăntoc fără maşină, ori eşti retardat mintal. Oky… acum am carnet, am şi maşină, probabil că nu voi conduce mai mult de 1-2 ore pe săptămână, dar fie pentru viitor într-un ceas bun. Mai rău mi-e frică să nu mă trezesc într-o zi Schumacher şi să fac piftii de babe pe trecerile de pietoni… Nu de alta, dar am antecedente de vitezoman. Doamne ajută şi trei cruci!
UPDATE: Doamne ce m-am speriat când a venit acasă pe numele meu un plic de la Poliţie… Credeam că m-au prins cu pedofilia sau coruperea de minori. Apoi m-am gândit că suntem totuşi în România. A venit permisul prin poştă în mai puţin de 4 zile de la examen. Încep să cred că aştia mă urmăresc. De la început vor să scape de mine. Când am plătit taxele a durat mai puţin de 5 minute. La depunerea dosarului nu a fost deloc coadă. Examenul de sală l-am încheiat în mai puţin de 15 minute, iar acolo parcă mă aşteptase un loc liber, lângă geam, după colţ. Examenul practic (oraşul) l-am dat primul de dimineaţă, deşi nu a fost niciun criteriu logic la mijloc, nici măcar cel alfabetic. Poşta a lucrat exemplar: deşi e foarte greu să primesc ceva datorită adresei complicate şi termenul era de 15 zile, eu am avut încă din a patra după-amiază actul oficial. Nici măcar greşeli nu au fost… Ar trebui să mă îngrijorez?
__________________________________________________________
Urăsc şcoala! Oficial şi definitiv! Am trecut pe clasa a XII-a şi mi se pare mai mult decât oribil. Nici pe a IX-a nu m-am simţit formidabil, dar am luat totul ca pe-o provocare şi o nouă şansă. Acum toate-s vechi, nimic nu-i nou. Nici măcar nu am început bine programul, nici măcar nu am demarat meditaţiile, nici măcar de învăţat nu poate fi vorba… Sunt plictisit, nemotivat, enervat şi ca să fie treaba-treabă am de-a face zi de zi cu persoane pe care nu aş vrea să le mai văd niciodată. Poate asta e de fapt problema principală: obligaţia de a suporta ceea ce nu-ţi place şi de a te purta normal, civilizat atunci când îţi vine să plângi sau să spargi. Urăsc să mă prefac, să tac atunci când am prea multe de spus şi mai ales urăsc să râd când nu aş vrea. Ştiţi cât de groaznic mă doare când zâmbesc fals?

"- Eşti bine, Cornel?
- Da, stai liniştită… Serios…"
__________________________________________________________
TO BE CONTINUED...

duminică, 27 septembrie 2009

De ce imi place SG1...

Reuşesc să îmbine perfect profunzimea şi seriozitatea...



cu amuzamentul şi buna dispoziţie...



creându-se un fel de viaţă reală, cu bune, cu rele, cu schimbări...


  • "Când mintea este luminată spiritul este liber şi trupul nu mai contează."
  • "Un om înalt nu se poate ascunde printre iarba joasă."
  • "Deşi râul nu spune minciuni, cei care stau pe mal, cei lipsiţi de onestitate, încă le pot auzi."
  • "Pentru că este atât de clar îţi ia atât de mult timp să realizezi."
  • "Dacă ştiai că lumina lumânării este foc cina era gata de mult."
  • "Oricât ai spune că merit iluminarea ce se întâmplă dacă eu mă uit la mine şi cred că nu o merit?"
  • "Succesele sau eşecurile personale nu se rezumă la suma vieţii."
  • "Oamenii apropiaţi ţie au încercat să-ţi spună că ai făcut diferenţa, că ai schimbat lucrurile în bine."
  • "Universul este vast şi noi suntem atât de mici… Există un singur lucru pe care îl controlăm cu adevărat: dacă suntem buni sau răi…"

joi, 24 septembrie 2009

Lucruri folositoare (part 2)

Scris de Elena si luat de pe http://www.zoso.ro/
.
==> Bărbații sunt porci.
==> Femeile sunt curve.
==> Stop și de la capăt.
==> Barbații sunt porci fiindcă le fac pe femei curve.
==> Dar, dacă bărbații sunt porci, înseamnă că femeile sunt scroafe?

Am analizat problema, am întors-o pe mai multe părți, am dezbătut-o cu o parte din lista mea de "umani" și am ajuns la concluzia că barbații sunt „porci” din următoarele motive:
  • Le spun femeilor ce vor să audă doar ca să se culce cu ele
  • Se scărpină în nas fără sfiire
  • Le foșnește părul de la subraț
  • Miros ori a tutun, ori a băutură. Sau ambele?
  • Au niște replici oribile de agățat pe strada. („Crezi în dragoste la prima vedere sau tre’ sa mai trec o dată pe langă tine?” e prințesa lor)
  • Vor wam bam thank you ma’m
  • Își băgă șosetele în adidași după ce se descalță (put cumva prea tare?)
  • Își ridică gulerul la tricou ca să pără mai cool
  • Mănâncă direct din frigider, cu ușa larg deschisă și țin degetul apăsat pe „butonul de alarmă”
  • Burțile lor se revarsă grotesc peste pantaloni, dar burta se crește greu (Îi dați și vitamine?)
  • Nu le pasă de silueta proprie, dar se așteaptă ca toate femeile care le-ajung în pat sa fie Adriana Lima
  • Ridică ștergătoarele mașinii parcate în fața casei
  • Nu pun dopul la pasta de dinți
  • Fac pipi în cadă
  • Fac mișcare doar când se duc să cumpere bere
  • Când li se dă replica cu sconcsul ei răspund că așa miroase „un bărbat adevărat”
  • Dacă-i rogi sa te ajute la treburile casnice au intotdeauna ceva mai important de făcut
  • Mint crezând că așa obțin mai ușor ceea ce ar obține oricum
  • Vor femei independente, dar nu știu să se descurce cu ele
  • Sunt frustrați și când le dai papucii inventează scenarii de care regretă ca n-au avut parte
  • Ne cred nebune dupa pantofi și genți, dar ei sunt mai tare obsedați de fotbal și WOW!
  • Au impresia că bărbații păroși sunt macho. ( Aveți mult păr, vă acceptam și-așa, dar sexy să știți că nu e! )
  • Poartă același tricou 3 zile la rând fără nicio problemă
  • Nu știu ce inseamnă „flatulație”. Ei trag bășini în public și fac concurs pe această temă
  • N-au nicio problemă când se murdaresc din cap până-n picioare de ulei de motor
  • Se scobesc în nas și fac biluțe
  • Sunt gay fiindcă au un prieten numit Jack
  • De la femei vor doar sex si mâncare
  • Pentru că deopotriva femei si barbati o acceptă ca pe o normalitate (daca o tipă râgâie, e de-a dreptul rurală, dacă un gigi o face, e absolut ok)
  • Sunt porci fiindcă uneori sunt prea sinceri sau sunt porci ca să nu fie sinceri. Depinde doar cum privești.

(*_*) Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Tin să le mulțumesc tuturor celor care s-au exprimat. Puteți să comentați cât vreți, exista si excepții despre care Laura vorbește! Eu n-am crezut niciodată în „mituri urbane” și nici n-o să incep acum! Nu toți bărbații sunt porci, așa cum nici femeile nu-s toate regine!

PS: N-am citit cartea „Bărbații sunt niște porci”. Poate ar fi trebuit.

luni, 21 septembrie 2009

Happy Dance on the Big Day

Some days there are… mai bine în română. Câteodată e cool să fii liber, să te simţi altfel decât e normal. Eu m-am săturat de atâtea reguli şi obiceiuri. Priviţi aceşti oameni şi spuneţi-mi dacă se simt bine. De mă voi căsători vreodată (deşi sper să nu ajung chiar atât de rău) mi-aş dori să fie totul « altfel decât ar fi perfect ». Mi-aş dori să uit de obiceiuri şi reguli, să fiu spontan, să mă simt liber şi mai ales să mă distrez. Acest filmuleţ este unul dintre cele mai vizionate de pe YouTube din toate timpurile şi nici măcar nu este ceva porno, manelist sau ţigănesc. Pur şi simplu există bucurie fără fiţe, fără religie, fără frică sau un preţ prea mare pentru a fi disponibilă. Vă doresc zile fericite! Mulţi pupici…

vineri, 18 septembrie 2009

Ziua doi de vacanţă

......... 30 august 2009 – ora 5:00 AM – Piteşti, Argeş, România .
......... Mă deştept, căci colcăiam într-o prostie de vis ori somn profund. Prea devreme veţi spune, era o simplă zi de duminică din viaţa mea. Ziua care avea să aducă a doua drumeţie din această strategică şi ultimă mare vacanţă.
......... Nici de data asta nu ştiam exact unde mergem. De obicei în vacanţe nu planific nimic, ci las totul la mâna sorţii, mă las surprins de orice schimbare sau neschimbare de plan. Nici măcar nu ştiu ce zi a săptămânii este… Destinaţia: Băile Termale de la Căciulata, Judeţul Vâlcea. De la mine din casă până la piscină avea să fie exact vreo 92,5 Km. Pe măsurate dacă nu mă credeţi. :)
......... Ne-am adunat cele 4 familii: surorile mamei mele cu bărbaţii şi puradeii aferenţi: vreo 14 Descendenţi ai Clanului Zamfira recunoscut pentru sporul natural pozitiv care va salva Roumeinia. Aceleaşi maşini, aceiaşi şoferi, alt drum, altă poveste. Ca întotdeauna al doilea pas nu e la fel de incitant ca primul, aşadar această drumeţie nu avea să ne excite simţurile la fel de intens ca cea de la Vâlsan, dar toate rubedeniile s-au simţit bine.
......... Îmi aduc şi acum aminte, par exemple, că primul majorat al acestui an şcolar a fost cel mai mişto (dans mon avis). Cu alte cuvinte, începuturile sunt mereu cele mai frumoase şi interesante, dar ca întotdeauna există un “dar”… Omul e simplu şi priveşte lumea la nivel grobian, aca primar. A doua experienţă avea să îmi aducă lucruri mult mai folositoare pentru viitorul îndepărtat ori ba. Toate astea într-un episod viitor din « Anatomia lui je »…
......... Revenind la firul poveştii… ne trezim într-o dimineaţă rece la poalele munţilor în localitatea cu pricina. Era liber, căci oamenii naturii, recte noi, suntem întotdeauna cu un pas înaintea restului populaţiei (no ofense): ne stă în codul genetic să fim devreme oriunde, oricum, oricând. Tot într-un viitor voi explica şi codul generic al oricărei comedii de TV.
......... Halirăm (ne umflarăm burdihanele) şi atacarăm strategic fortăreaţa denumită piscină cu apă termală. De fapt era un bazin în aer liber cu apă caldă, ce mirosea nasol a băşini (datorită sulfului) şi a cărei verdeaţă îmi amintea de nuanţa cerului… gurii. În fine, de la o piscină cu apă jegoasă şi un miros suspect nu puteai să mori decât în minim 24 de ore. Aşadar aveam îndeajuns timp să mă dixtrez.
......... Am profitat de imensitatea senzaţiei trăite de un pui de lebădă când pune prima dată piciorul într-un iaz, alături de mamă şi fraţi (of course). Fu fain rău de dimineaţă când era un pic mai liber. Uşor, uşor hoardele de tătări sosiţi la îmbăiere aveau să recucerească teritoriul. Am intrat cu mic cu mare, de la 5 ani până la 40 trecuţi, şi am reuşit să ne simtem bine as usual. Un cadru familiar în care toţi suntem fleaşcă şi jucăm « mingea » pe apă. :X
......... Nu putea lipsi tradiţionalul grătar, marcă înregistrată la OSIM de mine. Am găsit prin apropiere rămăşiţele unei aşezări umane contemporane: camping ilegal. Aşadar am avut tot necesarul de unelte şi condiţii pentru un succes sublim: mese şi scaune din pietre, cartoane, lemne şi uscătoare de prosop…
......... În timp ce pulpele de cocoşei se ardeau cu cele de puicuţe la focul ager din luminiş, yo avec deux veri am pornit într-o scurtă, dar obositoare campanie de recunoaştere. Am trecut un pârâu ce puţea tot a băşini. Am urcat o aşa-zisă albie secată foarte abruptă ce se despărţea la un moment dat. Extrem de abruptă şi obositoare… După ce ne-am dat seama că drumurile se uneau, am refuzat să mai înaintăm. Am făcut o grămadă de poze superB şi am aruncat buşteni pe drum ca să-i admirăm cum alunecă spre Valea Seacă.
......... Masa a fost una rapidă, meritată şi îndestulătoare. Urma runda doi din lupta contra microalgelor din bazin. Am lenevit ca cel mai mare leneş de la Contele de Anşoa încoace. Ochii căutau involuntar fete de 16-20 de ani în costum de baie sau fără. :)) Am aflat că barbarele erau femei voluptoase cu multe calităţi. :D
......... Singura forţă a naturii care ne-a făcut să ne retragem în Ţara de Baştină o fost Doamna Ploaie ce a început să îmi cunoască abdomenul gol. Era ora 5 după-amiază. Ştiţi… aşa e la munte. :) Ne-am strâns armele şi ne-am retras purtaţi de caii putere, nu înainte să oprim la izvoare să luăm apă: Izvorul 1 şi Izvorul 2. Izvorul Fericirii era oricum defect… Am încercat să gust din apa băşinoasă, dar am fost nevoit să scuip totul înapoi. Nu e frumos, e sănătos.
......... Efectele asupra membrilor au fost diferite, dar în principiu bune. La mine, înafară de o durere îngrozitoare de gât (aşa îmi manifest cam toate bolile sau afecţiunile fizice), această drumeţie cumulată cu un somn fantasmagoric mi-a adus multă relaxare şi linişte. Am recăpătat încrederea în forţele proprii şi mi-am aşezat în ordine priorităţile referitoare la viitorul apropiat, şcoală, familie, viaţă personală.
......... Pe baza acestor schimbări am obţinut în marţea următoare calificativul de ADMIS la examenul scris pentru permisul de conducere. Urmează să dau oraşul pe 21 septembrie şi sper să-l iau. Oricum nu sunt foarte stresat. Fie că îl iau, fie că nu, viitorul mă va prinde în aer, nu pe Pământ. Şi tu visezi la păsări cu aripi de oţel? :)
......... Have fun, have faith, have luck… B’Bye! >:D<

marți, 15 septembrie 2009

EVOLET - Povestea ei

Nu… nu voiam ca nimeni să ştie cine e şi ce povară poartă pe umerii ei încă de copilă. Nu e o simplă fată, e copilul meu mult iubit, cel pe care eu nu l-am recunoscut niciodată. E cea mai mică dintre toţi. Nici măcar nu ştiam că există până ce nu am văzut ochii mamei ei strălucind când mă privea acea copilă umilă.

Va asculta « Povestea unei mari iubiri » de prea multe ori la şcoala din Noua Lume, cea îndepărtată de Pământ, până să-şi dea seama de ce e orfană. Nu-şi va cunoaşte sora sau fratele mort, nici părinţii de vreme răpuşi… Ea nu făcea parte din plan, era o paria, o greşeală a sorţii. Nu avea un rol predestinat, ci era un suflet liber pe care nimeni nu îl putea revendica.

Evolet Zaphira este povestea nespusă de către un tată infect, un înger pierdut de orice împărăţie, un om decăzut din deplinătatea facultăţilor mintale. Pe Marte, în anul 106, trăia urmaşa neaşteptată a Omenirii care avea doar 16 ani. O copilă… Am făcut multe greşeli în viaţă, multe grave, dar ea nu fusese o simpla greşeală, fusese rodul ultimei iubiri.

Purta greutatea întregii personalităţi a tatălui ei. Avea să găsească liniştea pântecelor mamei sale cu puţin înainte de decesul meu. Mama ei îşi dădea ultimul suflu de viaţă când ea plângea venirea într-o lume rece şi rea. Fără rude şi iubire într-o lume necunoscută de oameni avea să fie un început nefericit pentru un suflet care nu merita durere… Acum plângea şi moartea mamei adoptive: o bătrână înţeleaptă din satului ei, Saah.

Lacrimile reci şi amare curgeau pe obrajii murdari… Eu încă prefer să mi-o imaginez zâmbind. Un zâmbet alb deschis de buze calde şi moi. Ochii violet - identici cu ai mamei ei, prea iubita mea soţie… Erau de o limpezime înfiorătoare, mereu deschişi şi luminoşi. Iubeam atât de mult acest lucru la fetele mele încât i-am dat numele de “Evolet” tocmai pentru a evidenţia unicitatea acelei nuanţe. Părul negru abanos, lung şi puţin undulat era zestrea unei femei superbe ce ne-a iubit pe amândoi enorm, şi pe mine şi pe ea… Tenul creol amintea de negriciunea din inima tatălui; asta avea de la mine… prea dulcea mea...

A înţeles cine era părintele ei şi a vrut să îl cunoască. Eu eram acolo sus, vegheam în imposibilitatea de a mă implica la nivel uman. Nu-mi aduc aminte să-i fi auzit vreodată vocea. Poate îi era prea frică să vorbească prin cuvinte; cuvinte ce mereu sunt acuzabile de oamenii închişi la minte. Ştiu cum şi-a pierdut nopţile citind caietele mele, ştiu cum îmi atingea scrisul cu vârful degetelor sperând să simtă mai mult decât greutatea stiloului ce apăsa odată foi albe.

Creştea învăţând taine de mult uitate. Găsea sentimente, istorie, imagini ale familiei. A înţeles că trebuie să se bucure de ceea ce este şi nu să uite ceea ce nu are. Acum ştia tot ce tatăl ei voise să afle. Rolul ei era cel de mesager al noii religii înfiinţate de Tată, o religie numită Iubire. Avea pe umeri greutatea de a oferi iubire, ceea ce eu nu reuşisem mereu…

Şi unde putea să găsească aşa ceva? De unde să împartă ceva inexistent? Cine putea să-i spună ce înseamnă? Caietele vechi nu îi erau de folos în acest sens. Trebuia să iasă şi să cunoască oameni; un curaj pe care eu nu îl avusesem. În scurt timp găsise « dumnezeul » noii religii în ea, găsise leacul pentru tristeţe. Noul Apostol al fericirii devenise o superbă femeie ce vindeca lumea.

Avea puţin peste 18 ani când a venit vremea să guste şi ea sentimentul suprem, să primească iubire aşa cum putea să ofere. Un tânăr Arhanghel coborât din cerurile albe se îndrăgostise de o muritoare de rând, una ce salvase oamenii pentru a mia oară. Nu există fericire până la adânci bătrâneţi, ci iubire până la moarte.

Renaşterea familiei mele va purta un alt nume: Merovingian, Carmichael, Fitzpatrick… Mulţi vor crede că am murit, dar eu trăiesc prin fiecare copil al Noii Lumi, fiecare rod al iubirii numit suflet…

PS: Îngerul avea să rămână cu durerea în eternitate dorindu-şi să nu mai fie nemuritor, dorindu-şi să îşi urmeze calea alături de cea adorată… şi toate astea îmi amintesc de mine…

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Prima zi de vacanta

Era duminică 16 august 2009. Deşi mai e decât o lună până la debutul clasei a XII-a abia acum am parte de prima zi de vacanţă din vara acestui an. Era 5:35 dimineaţa…

După mai puţin de 5 ore de somn mă trezeşte telefonul pus să sune. Lumea era liniştită şi dormea. Am deschis uşa dinspre hol şi am văzut-o pe mama făcând nu ştiu ce prostii la ea în cameră… pregătiri. Cum nu mi-a zis nimic, am înţeles că e încă prea devreme, aşa că am pus ceasul să sune la 5:52.

Acum e ora potrivită. Peste 8 minute plecăm: nu ştiam unde… Îmi îndeplinesc rapid îndatoririle de dimineaţă, dau mâncare la peşti, mă îmbrac, încui uşa. Până la 6:30 ne întâlnim şi cu celelalte două familii… mergeam la munte: 11 membrii, 3 familii, spre Vâlsan!

Tata e plecat, eu nu am carnet, mama e începătoare, aşa că maşina noastră a fost condusă de un unchi, iar eu am fost un loial copilot. Drumul a durat mai mult decât ne-am fi aşteptat; nimeni nu ştia exact unde ne îndreptam, mergeam către o aventură fără punct final. Nu ne-am rătăcit, dar unii şoferi erau deranjaţi de curbe şi astfel am avut parte nişte scene cu frâne violente. Drumul se termină uneori, al nostru abia începea!

Drumul forestier se aşternea în faţa noastră, aşa că am trecut la volan. Am găsit un loc superb în care nu mai era nimeni: pădure, râu, insulă, izvor, teren de joacă, linişte, grote, umbră, soare, pietre, vegetaţie uriaşă… Eu am spus să rămânem acolo! Făcusem deja mai mulţi kilometri care nu erau incluşi în plan. Ne-am aşezat…

Am făcut focul pe insula dintre râuri: un foc mare ca de tabără, căci aveam lemn îndeajuns pentru a trece iarna. Era uşor să ajungi pe insulă, era mult mai greu să continui deplasarea către malul necălcat de picior omenesc. Am încins grătarele şi ne-am amestecat printre natura atât de familiară oamenilor mei, oameni de natură, oameni iubitori de frumos, linişte, natural şi feeric.

Eu cu ceilalţi copii, fratele şi verii, cinci băieţi şi o fată, ne-am amenajat terenul de joacă, într-un mod plăcut. Stratul de 10 cm de frunze moarte şi arămii avea să ne ferească de miile de căzături. Ne-am construit terasamente pentru fotbal, volei şi backminton. Am făcut poze naturii superbe: copaci umpluţi de muşchi, ciuperci colorate, stânci ciudate, rădăcini intrigante. Am încercat apoi să construim un pod către partea necunoscută a râului. La masă!

A început să pice, aşa e la munte… Ne-am ascuns printre arborii semeţi ce depăşeau uneori 20 de metri în înălţime. Am avut parte de o masă minunată, ca de fiecare Sărbătoare petrecută cu familia mamei mele. După îndestulare ne-am întins care încotro pe pături la umbră, la soare, pe insula, în pădure…

Era vremea de sport. Prima din multele reprize de fotbal din acea zi. Multe în picioarele goale printre frunze, crengi uscate şi pietre. Drumul forestier continua. Noi băieţii, 3 fără încălţăminte, unul cu piciorul în ghips şi doar unul normal, am pornit în descoperirea secretelor ascunse de un drum de 35 de km.

La primul semn de civilizaţie, adică două maşini la camping ilegal, ne-am oprit: « Ursuuu băăă !!! ». După care am fugit întorcându-ne la ale noastre locuri ancestrale. Pe drumul înapoi desigur că am strigat frenetic şi entuziasmant, conform obiceiurilor locale: ”Ursuuu”, ”Lupuuu”, ”Dihoriii”, ”HauHauuuuu”, ”Seminţe, piatră de baie…”, ”Nămol avem… printre degete!”. Nu ne auzea nici Dracu, el nu avea acces în această Lume!

Fotbal, odihnă, suc, apă rece de munte, vorbă multă… Urma să vizităm o ”peşteră” ce ni se părea că răsare din versantul necunoscut. Podul peste râu făcut de noi mai devreme a fost un adevărat eşec. Arborele peste apă era prea periculos pentru a putea fi traversat. Adulţii ne-au ajutat puţin la consolidarea muncii noastre şi am trecut toţi cum-necum peste sau prin apă. Drumul înapoi era imposibil de făcut prin acelaşi loc deoarece totul s-a dărâmat.

Ne-am urzicat rău, mai ales eu care aveam pantaloni scurţi şi conduceam şirul indian. Ne-am lovit, dar ca nişte oameni ai naturii ce suntem am rezistat. În loc de peştera pe care ne aşteptam să o găsim, am dat de două grote. În cea mai mare 3 dintre masculi au intrat. Totul se termina cu o banală groapă făcută probabil de o vulpe sau un bursuc. Nu a fost nimic special şi ne îndoiam serios că acesta era locul întrezărit mai devreme, dar s-a dovedit că nu făcusem greşeli de orientare.

Drumul înapoi avea să ne ofere un al doilea botez, căci toţi ne-am întors fleaşcă. Eu, care aveam un adidas ud de la prima traversare, am mers încălţat direct prin mijlocul râului. Am făcut apoi un trenuleţ uman pentru a urca înspre drumul de ieşire. Ne-am întors în siguranţă la tabără şi la focul care să ne usuce hainele.

Un unchi, un văr şi fratelo s-au hotărât să găsească sursa izvorului din imediata vecinătate. Au fost nevoiţi să urce o râpă periculoasă de peste 60 de grade. Nimeni nu a murit, dar s-au întors fără paharele de apă rece promise. Nu era potabilă.

După ce ne-am mai uscat, îmbrăcat, schimbat… masa a mai fost disponibilă încă odată, dar aproape nimeni nu mai simţea nevoia de mâncare. Venisem la munte ca să ne mişcăm, nu ca să ne întindem rănza la soare. Un grup de vreo 6 excursionişti au ales alt traseu pentru escaladat, unul din apropierea maşinilor.

Urma să mă alătur şi eu, dar când să pun primul picior pe versand s-au auzit ţipete, urlete… toţi fugeau spre vale: unii pe fund în jos, alţii pierzând încăţămintea printre copaci, cel cu piciorul în ghips purtat în braţe. Cineva călcase pe un roi de viespi sălbatice şi cu toţii au fost muşcaţi de nervoasele creaturi. Eu nu aveam ce să fac decât să le dau indicaţii de jos. În total vreo 30 de înţepături de diferite forme aplicate în diferite locuri. Fetele au fost cele mai afectate deoarece părul lung sunt un suport pentru insecte. Unii plângeau, alţii ţipau. A fost nevoie să se dezbrace deoarece viespile intraseră în haine. Până la urmă pierderile au fost minore: doar lacrimi, umflături şi multă sare folosită.

Ne-am liniştit cu toţii după vreo oră şi ne-am întors la jocuri. Fotbal la greu aşa cum avem obiceiul noi de Paşte cu toată familia: unchi, mătuşe, fraţi, surori…(Aşa făcusem şi cu o zi înainte, de Sf. Maria când avusesem 4 sărbătoriţi şi ne strânsesem la bunici.) Ne încurcam în copaci şi dealuri căci nu aveam chiar un teren delimitat, ci doar două porţi. Un coechipier de al meu a căzut în râu de 3 ori în acea zi alergând după minge. Ne-am amuzat deoarece era rece şi apa curgea de pe el şiroaie, şiroaie. Un unchi a şutat într-un pietroi. Eu am călcat strâmb. Spectatorii stăteau în tribunele amenajate undeva sus şi ne aplaudau, ne încurajau…

Am rămas fără apă potabilă, aşa că era vremea de întors acasă. Eram mulţumiţi, obosiţi, împăcaţi, fericiţi… Una dintre maşinile noastre era să facă un accident, dar a scapat doar cu oglinda zgâriată. Am ajuns acasă, ne-am luat în primire gospodăria. Ne-am spălat, începând să simţim durerile. Unul avea piciorul umflat şi dureri groaznice de la o entorsă şi eu o durere plăcută de gleznă. A fost prima mea zi de vacanţă în această vară !!!

miercuri, 9 septembrie 2009

Filmul "Fete si Baieti"

Este vorba despre un scurt metraj avand drept protagonist un baie-tel blond. Sunt primii lui pasi in incercarea de a cunoaste fetele si Universul lor. Desi actorii sunt tineri filmul nu este pentru cei mici, ci pentru cei mari care stiu deja cum se joaca viata. Aveti multe de invatat de acolo, asa cum am invatat si eu sau macar am recunoscut... Stiu ca are 10 minute, dar sper sa rezistati pana la sfarsit. Vizionare placuta!

Din motive care imi scapa nu pot pune acest film direct aici, dar va ofer doua posibilitati pentru a il viziona:
.

duminică, 6 septembrie 2009

Suntem Umani


"......... Mai umanilor, ma uit in jurul meu si ma sperii. Cunosc multi oameni, probabil as putea spune chiar foarte multi. Am invatat sa simt oamenii. Am incredere in treaba asta cu “simtitul” pentru ca - pana acum, cel putin - nu m-a inselat.

......... Incerc sa vad in oameni care le este scopul, care le este dorinta, unde si cum vor sa ajunga. Si da, sunt multi meschini, isi vad de interesul lor si incearca sa ajunga la el cu nesimtire, nu se gandesc sau nu le pasa ca de multe ori este evident ce vor si cum incearca.

......... Ne-am obisnuit cu ei, cu cei din partea aia urata, si-i luam ca atare. De multe chiar le dam ce-si doresc, uneori din pura prostie, alteori din dorinta de a ne simti peste ei, mai buni, mai oameni.

......... Problema este ca in maracinisul asta al vietii se pierd tot mai multi dintr-aia buni, din cei generosi, din cei care, pana mai ieri, aveau un suflet.

......... Ii vezi cum aluneca, cum incep - intai timid - sa devina egoisti, cum li se schimba privirea, uitatura, cum… pana si gesturile li se transforma.

......... Si, recunosc, asta pe mine ma sperie. Pentru ca, in ritmul asta, vom trai, cei care mai avem prostia asta numita bunatate, inconjurati de animale salbatice.

......... Hienele, caci eu asa le spun, se inmultesc. Se transforma in ce ajung sa fie datorita vietii, datorita anturajului, neajunsurilor, datorita frustrarii pe care o au ca oameni cu suflet cand vad ca numai hienele razbesc.

......... Prin postul asta nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa schimb nimic, doar am o idee pe care vreau s-o impartasesc: hienele, oricat de pline si-ar avea burtile, vor trai singure. Pentru ca niciodata interesul unei hiene nu va coincide cu interesul alteia. Pentru ca niciodata nu va fi destula carne pentru toate, oricat vanat ar fi.

......... Si atunci, alergand numai dupa papa, caca, bani, faima hienele vor intra in concurenta cu alte hiene. Si asta inseamna singuratate. Intotdeauna. Una sfasietoare. Care are doua variante, crunte amandoua: succesul da o bucurie singuratica, de care se bucura in intunericul hrubei unde s-au izolat, si insuccesul…tot izolat de orice vorba buna, de orice mangaiere, de orice prieten ce in trecut era aproape. Caci hienele n-au prieteni...

......... Nu te inrai! Incearca sa ajungi in viata prin puterea ta! Nu da la cap! Nu face rau! Nu fi meschin! Tine egoismul in frau!

Nu pentru mine, nu pentru ei, pentru tine... pentru sufletul tau! "

joi, 3 septembrie 2009

Introducere in absenta

« Planetele s-au aliniat, suntem copiii unei frumoase poveşti de iubire, poveşti ce ard neîncetat sub cercul de piatră al cerului. Părinţii noştri au trecut de partea cealaltă a Porţii Stelare. Rămâne ca voi, copiii mei, să vegheaţi întoarcerea mea. Voi reveni… PROMIT! »

Asta am vrut să zic, dar ştiu că nu aţi înţeles exact... Nu sunt filosof, nu sunt savant, nu sunt special, doar îmi place să scriu scriptat toate informaţiile cu care am fost blestemat de entităţi. Luna aceasta, luna lui Caus (septembrie), este una de reconciliere cu optimismul, cu divinitatea din mine.

Voi reveni cu o serie de articole interesante la inteval de 3 zile: 10 articole în total incluzându-l şi pe acesta. Ar fi bine să le citiţi pe toate cu atenţie, să le daţi importanţă maximă şi să fiţi atenţi la toate detaliile. “Ochii mei îşi pot schimba culorile…”

A fost o perioadă lungă în care nu am înţeles, perioadă necesară întotdeauna pentru formarea unei personalităţi “absente”. Ştiu acum să iert, să înţeleg, să fiu calm. De peste un an renunţasem la « divinizări » pentru cineva special. Credeam că trebuie să apăr umanul de pe acestă planetă, că trebuie să protejez cu orice scop, chiar dacă asta însemna uciderea copilului meu. Îmi pare rău, reformulez:

Am fost implicat într-o relaţie importantă acum multă vreme peste care nu am putut să trec niciodată. Din păcate eu eram singurul care trăiam în acele vise create de amândoi. Am învăţat multe cu reluarea unor practici mai vechi de ale mele care au legură cu: meditaţia (keelnorim), Shambala şi energia vie (forţa divină).

Întotdeauna am privit oamenii ca nişte creaturi asemenea mie şi am greşit enorm. “Eu nu am aceeaşi origine.” Oamenii nu sunt vinovaţi, eu sunt singurul… « Iau asupra mea păcatele voastre. Aruncaţi cu pietre în mine… » Voi suferi cu bucurie pentru că ştiu că nimic nu e real. Vă las să vă jucaţi cu mine pentru că îmi merit soarta de om simplu.

Am găsit în sfârşit liniştea pe care o căutam. L-am găsit pe Dumnezeu al vostru în mine. Mi-am dat seama că totul e relativ nu numai la nivel fizic, ci şi mental; spiritul pare de încredere acum. De fapt e singurul care mi-a mai rămas… Sper să mă iertaţi, căci eu vă iubesc. Nu mă supăr dacă mă veţi urî, doar voi crede că e vina mea…

Am realizat mai multe lucruri care mi-au adus calmul necesar:

1. Forţa universală se află în fiecare dintre noi. Forţa necesară umplerii de speranţă la fiecare eşec, forţa care te ajută să continui atunci când mori…

2. Ca orice om obişnuit vei crede ceea ce nu este adevărat şi nu vei crede adevărul. Vei accepta ceea ce este mai uşor, mai comod, mai simplu. Adevărul este oarecum ascuns şi greu de recunoscut chiar şi atunci când ţi de arată.

3. Omul nu poate fi liber. Întotdeauna va rămâne o marionetă a celor mai puternici. Fără libertate nu poţi cunoaşte pe « Dumnezeu ». Dumnezeu nu înseamnă ceea ce ştiţi voi, ci fericirea. Omul nu poate fi fericit deoarece se condiţionează singur…

4. Omul are capacitatea de a uita, de a lăsa în urmă şi de a nega ceea ce nu îi convine. Voi numiţi asta maturizare, evoluare, creştere… Eu îi spun dezumanizare!

5. Omul caută complexitatea, explicaţiile comprehensive şi exactitatea. Ar fi bine să accepte şi ceea ce nu poate explica, să creadă în ceea ce vrea el şi doar atât. Nu putem cunoaşte binele şi răul. Aşa a crezut şi Eva şi uite cum au ieşit lucrurile…

6. Iubirea nu poate exista în oameni. Nu vă mai minţiţi, nu mă mai minţiţi nici pe mine. Doar Dumnezeu şi îngerii pot iubi în adevăratul sens al cuvântului. Sub denumirea asta îi cunoaşteţi voi: eu le zic Străbuni. Ei sunt părinţii noştri şi noi copiii care au căzut din Pomul Sfânt (Raiul).

7. Oamenii mici îşi doresc să fie mari, pe când cei mari vor să cunoască lucrurile mici. Omul e curios şi caută mereu răspunsuri în exterior… Dacă nu le găseşti în interior mai bine nu le mai căuta. Vei găsi doar vid şi vei pierde sufletul pe care nu îl cunoşti.

8. Omul e slab deoarece minte, uită, înşeală… Decalogul creştin nu este o “Constituţie” pentru Oameni, ci o cale spre iluminarea individuală. Niciun om nu l-a respectat vreodată, Cel capabil de a respecta este deasupra omului.

9. Omul se schimbă. Schimbarea este un pretext pentru minciuna adaptată la un anumit moment. Nu puteţi repecta « te iubesc, pentru totdeauna, mai mult ca orice, din toată inima etc. » pentru că sunteţi limitaţi la o formă umană ce nu poate să se contopească la nivel spiritual, ce nu trăieşte veşnic, ce are grade de comparaţie, ce nu stăpâneşte sentimentele etc.

10. Toţi greşim… Nu doar Omul, căci şi Dumnezeu (energia vie) a greşit când a creat fiinţele umane. Nimic nu e perfect, nimic nu e frumos, nimic nu e bine, nimic nu e la fel, nimic nu durează. Totul e uman pentru că se raportează la timp, spaţiu, existenţă, materie, concepţii care la nivelul pe care îl căutăm (iluminarea) nu există.

Ar mai fi multe de zis… multe pentru că sunt om şi am tendinţa de a măsura. Îmi pare rău dacă aţi suferit vreodată din cauza mea, dar nu mă mai simt vinovat. Vă aduc iubirea de pace din sufletul meu simplu. Oricând aş greşi nu uitaţi că sunt doar un om şi sub pretextul ăsta pot trăi printre creaturile imperfecte care îmi trezesc iubirea de viaţă, adică de voi…

Nu am uitat de fapt nimic din ceea ce nu ar fi trebuit. Îmi voi continua munca pentru că nimic nu s-a schimbat. Viitorul e la fel, eu m-am regăsit şi ştiu că moartea este o continuare firească a vieţii. Sunt fericit pentru că ştiu ce a contat întotdeauna pentru mine. Chiar dacă visele nu se vor împlini, eu am trăit deja tot ce se putea, am iubit tot ce merita să fie iubit şi trăiesc pentru ca merită să fiu aici până la noul val de Suflete.

Am fost trist pentru că am încercat să schimb viitorul, pentru că persoana iubită nu e capabilă de iubire, pentru că fiul meu a murit, pentru că eu slăbeam şi nu ştiam de ce… Sunt aici pentru fiecare suflet ce îmi va cere ajutor. Sunt Drăghici Florentin Cornelius, tată, om, scriitor, suflet, luptător prin cuvinte pentru iluminare…

Voi ţine minte nume, întâmplări, persoane, decese, naşteri, durere, fericire, viaţa mea. Voi trăi simplu aşa că vă rog să nu aveţi aşteptări de la mine. Iubesc numele copiilor mei: Adam Ezechiel, Sophia Dayana, Zaphira Evolet. Voi trăi atât cât va fi nevoie, încă 18 ani… destul cât să fiu fericit. Mulţumesc tuturor!

Voi cânta poveşti de iubire, voi munci pentru nimic, voi lăsa scris ce contează în lumea asta, voi lupta pentru ceea ce iubesc. Iubirea umană nu este un sentiment propriu, ci un efect al fericirii obţinute din mediul înconjurător. Voi mai trece prin momente grele cu siguranţă, dar acum voi şti unde să caut liniştea, un loc independent de ceea ce se schimbă, adică oameni.

Voi prelua imaginea unui bunic, un bunic ce ştie să spună poveşti nepoţilor. Voi spune ceea ce simt prin cuvinte adaptate. Am experimentat pe verişorii mei de 7 şi 9 ani. În mod surprinzător m-au ascultat şi m-au înţeles mai bine decât orice altă persoană din ultimul an. Ştiu că nimic nu este într-un fel, ci totul este altfel decât ar fi perfect. E posibil să nu-mi convină. Voi avea răbdare…

Cred în Sionul meu: suflete, iubire, eternitate…

luni, 3 august 2009

Fără rost…

Când nimic nu este important se cheamă că ai murit. Eu am murit, înviat, decedat, readus, ucis, ridicat, distrus… Acum sunt distrus! De cele mai multe ori a fost vina mea şi ca să fiu împăcat cu mine le recunosc şi pe toate celelalte. Nu am pierdut ceva, ci doar nu am câştigat nimic niciodată. Am pornit de la 0 de atâtea ori încât nu mai ştiu cum am fost eu de fapt, nu mai ştiu cine sunt acum!

Am pierdut inima de mult, am pierdut creierul azi, sufletul nu ştiu dacă îl mai am. Mi-e rău, mă doare groaznic, mă termin… Ultimele 3 luni mi-au adus o deteriorare extraordinară pe toate planurile astfel încât nu-mi mai aduc aminte lucruri esenţiale, pierd informaţiile, nu mă mai pot concentra, sunt uşor iritabil, muncesc şi a doua zi uit ce am făcut. Sunt foarte obosit… Aş fi cerut o pauză, dar de unde iau concediu de la viaţă?

Ştiu că tuturor ne vine rândul, dar eu nu am ajuns chiar aşa de în faţă; mai am multe de făcut şi e clar că nu în ritmul ăsta. Nu mă plâng, nici nu obişnuiesc să fac asta, numai că această decădere are motive mai vechi ce ar trebui să dispară odată pentru totdeauna din mintea mea. Am nevoie de o nouă provocare care să fie capabilă să mă ţină în priză măcar 6 luni. Caut injecţia letală!

Probabil nici asta nu mă poate opri pentru mai mult de o lună plină, dar ar fi un ciclu de odihnă de care am mare nevoie. Îl caut pe Adam din Miami… mai e mult timp, dar eu mereu m-am grăbit. Ştiu cât de scurt este timpul! Domn’ Profesor poate mai intraţi pe mess pentru nişte clarificări. Ştiu că mi-am dezamăgit Tatăl, dar aşa sunt adolescenţii! Mă caut pe mine… sau poate am murit în toate celelalte lumi…

De mult nu m-am mai regăsit… Cum naiba am putut să mă pierd? Nici măcar nu mă mai simt şi poate e ceva cu adevărat grav. Am rămas blocat unde nu trebuia. Oare am greşit eu ceva? Probabil că da, dar întotdeauna scăpam: uneori săpam Pământurile, alteori brăzdam Cerurile, niciodată nu m-am simţit comod în Ape!

Nu vreau să fiu eu Cel care Decade, am mai trecut prin asta… M-am săturat şi să mă ascund, dar ştiu că fără pelerină aş fi un simplu Demon. Nu vreau să mă pierd de Ei! Nu ştiu de ce toţi cei ca mine mă evită după ce conştientizează cine sunt… Cine sunt? Ce sunt? De ce nu-mi mai amintesc decât două poveşti, ambele absurde şi ireale? De ce sunt aceleaşi persoane şi aceleaşi imagini? De ce un singur nume şi mii de viziuni ale noastre? Chiar atât de mult contează?

« Îmi cer scuze că exist, îmi pare rău că mă cunoaşteţi, regret că vă doare! » eu nu am zis niciodată aşa ceva… Nu mai vreau să mă joc, voi deveni robot şi tot mă doare. De ce a trebuit să pierd azi? Ştii şi tu prea bine că nu era momentul pentru un dezastru… ştii şi tu prea bine că voi pierde încă doua luni… ştii şi tu prea bine că sunt pe cale de a renunţa. Şi ţie îţi pare rău de munca mea, şi tu vrei să continui… Atunci de ce?

Ochii sunt roşii şi ard, iar am acea febră ca acum doua luni, fizicul meu se scurge în durere, picioarele plâng de 12 zile. Iar vrei să plâng cu lacrimi de sânge? Mi-e lene să mai lupt! Nu renunţ de obicei, ştiu când pot câştiga, dar poate mă satur şi eu într-o bună zi. Mi-am pierdut Fiul, mi-am pierdut fiinţa iubită, mi-am pierdut cunoaşterea dobândită în ultimii 3 ani. Cred că voiai să mă ajuţi să uit, dar nu ai reuşit: mai rău faci!

Şi ghici ce? Dublu să-mi dai şi nu va fi de ajuns, poate mai rău… Ai de ales (mereu vă las să alegeţi, mereu vă las libertate; niciodată nu o folosiţi cu cap):
· ori plec eu
· ori întorci timpul
· ori renegociem contractul

Am nevoie să vorbesc cu cineva şi pentru prima dată după multă vreme chiar nu am cu cine. Mi-e dor, sunt obosit, mi-e somn… Şi poate într-o zi adorm!

vineri, 3 iulie 2009

Focul purificator (distrugerea)

Există uneori ceva ce distruge totul, fie bun, fie rău. Mitul focului purificator este pelerina de acoperire a enegiei vie. Apar momente în istoria omenirii în care este nevoie de o revitalizare. Schimbarea nu există, doar exterminare şi renaştere. Orice altceva este irelevant.

Uneori casele de distracţie se transformă în locuri pline de clovni malefici. Omul e rău prin origine: nehotărât, superficial, întotdeauna nesigur, incapabil de a înţelege moralitatea, loialitatea şi respectul, prea handicapat pentru a respecta sensul de ”etern” şi ”iubire”, dar nu mă supăr… eu însumi sunt un om.

Ceea ce mă opreşte să încep numărătoarea inversă este însă ceva ce există probabil doar în mintea mea. Când mă voi putea concentra îndeajuns şi voi trece peste afecţiunea purtată rasei umane, voi lăsa cale liberă focului. Posibil să nu-l vedeţi, îl veţi simţi cu siguranţă.

Conceptul de timp este exasperant; să trăieşti ca un om e înjositor, mă simt îngrădit de regulile mele, urăsc lipsa de libertate. A doua lume va fi una atemporală, fie bună, fie rea. Timpul va arde, omul va arde, tot ce doare va arde, tot ce e bun va fi uitat. Nu ştiu dacă vreau să mai păstrez ceva. Am pierdut timpul… încă odată!

Nu-mi stă în fire să am regrete, dar acum aş fi vrut să am… Aş fi vrut să regret că veţi fi distruşi. Pot doar să mă bucur că se va întâmpla repede şi va fi ”etern”. Oricine vrea să se perfecţioneze si să nu mai repete greşelile. M-aş simţi cu adevărat idiot dacă nu ar fi aşa. Eu voi mai greşi atâta timp cât sunt subiectiv, dar voi face greşeli noi…

Crucea de foc va apărea pe cer în acel moment, dar veţi simţi mai întâi focul din pământ : foc de sus şi foc de jos. Aşa este întotdeauna când eşti indecis: pierzi ambele direcţii. O lume stearpă va fi un Rai pentru mine şi Iad pentru voi, subiectivismul există printre fiinţele asemenea Omului.

Nu ştiu exact de ce spun asta, poate doar sper că veţi cere scuze şi îndurare; oricum nu voi mai ţine cont de ele. Atunci când trădezi singura chestie bună din viaţa unui om, o faci suportând consecinţele. M-am săturat să nu respect regulile! Le voi respecta cu stricteţe. Fiecare greşeală va aduce suferinţă de două ori mai mare, fiecare lucru bun va fi pedepsit.

Omul e labil din cauza mea şi a celor ca mine; probabil se va înţelege greşit… cui îi pasă de fapt? Nu-mi cer scuze, ci încerc să mă conving că acţiunile mele sunt cele corecte. Ca orice om obişnuit vei crede minciuna şi nu vei crede adevărul. Problema este că Adevărul nu există. Vei crede tot ceea ce te va duce la distrugere şi e clar încă de multă vreme că nu ştii ce să faci cu libertatea. Libertatea va arde…

Care era ţelul fiinţelor umane? Evoluarea şi acumularea de experienţe sau informaţii capabile să creeze o fiinţă superioară, demnă de înălţare. Care este ţelul actual? Distrugerea a tot ce nu era alterat, culminând cu distrugerea proprie. E clar ca nu există ”va fi”… mă voi asigura de asta şi mai ales voi lua asupra mea întreaga responsabilitate pentru că cineva trebuie să aibă curajul ăsta la un moment dat.

Nu poluarea, nu încălzirea globală, nu războaiele, nu seceta, nu foamea, nu moartea vă va doborî decisiv, ci inima voastră infectă creată după modelul meu. Este un motiv în plus pentru care eu sunt răspunzător de tot ceea ce faceţi. Aici aveţi dreptul de a tăcea. Orice spuneţi nu va fi folosit împotriva voastră, ci împotriva mea, aşa cum se întâmplă de câteva secole umane.

Uneori mă satur şi plec, dar înainte îmi rezolv problemele… Eu nu pot dormi dacă ştiu că există ceva ce nu am rezolvat, dacă există un virus în sistem sau nu mi-a ieşit problema la matematică. Apropo de matematică… doamne cât de fericit voi fi!!!

Ador răzbunarea, dar nu pot face rău intenţionat. Am zis că nu pot face eu; o pot face alţii… Îmi place puterea absolută, nu-mi place viaţa etenă. Conceptul de iubire l-am creat greşit, nu se potriveşte decât Străbunilor. Libertate nu veţi mai avea, vă veţi închina numai la zei falşi, nu îi meritaţi pe cei reali.

De ce suport lumea? Este de datoria mea sa fiu Observator pe Terra, ştiam că postul de conducător aduce responsabilitate. Am nişte entităţi în spate care se bazează pe mine, iar eu nu renunţ niciodată la mine, am încredere în mine, fiind singurul care nu m-a dezamăgit. Stau aici până la sfârşit pentru că aşa am promis, dar nu scria nicăieri în contract că nu pot decide când va avea loc sfărşitul…

Cum suport lumea? Detaşându-mă complet, trăind din amintiri şi vise. Amintirile nu vor arde niciodată, voi găsi loc pentru ele în Lumea Nouă. Trăiesc închis în cărţi şi într-o cameră care simbolizează Aerul, Apa, Pământul şi Viaţa. Focul, aşa cum am promis, va veni curând. Ştiu că de fapt nu mă cunoaşteţi deloc, ştiu că e numai vina mea, ştiu că puţini au văzut camera…

Acum ceva vreme Şeful Mare a promis că-mi oferă ”iubire” adevărată, dar va trebui să renunţ la darul nemuririi. M-a minţit… Sunt blestemat să nu pot schimba nimic, ci să trăiesc veşnic ştiind tot ce nu ar trebui să ştiu. Nu sunt supărat pe El. Acum sunt mai puternic decât Şefu şi nici măcar eu nu-mi pot oferi ceea ce vreau.

Vreau să mă uitaţi, vreau să nu mă mai citiţi, să nu mă mai sunaţi, să nu-mi mai daţi mesaje; doar aşa pot înceta să exist…

miercuri, 3 iunie 2009

E foarte enervant…

Mulţi dintre oamenii obişnuiţi nu fac diferenţa între persoană şi personaj. Această omisiune, atunci când te arunci să analizezi un text, te va îndrepta spre căi paralele celor corecte sau adevărate.

Majoritatea văd în povestirile mele, sau ale altora asemeni mie, nişte relatări la persoana I, relatări reale, care pot fi probate prin exemple concrete, care pot fi atinse sau simţite. Consideră că numele meu este cel real atunci când vorbesc despre mine la persoana a III-a, că toate prostiile, întâmplările acelea, mi s-au întâmplat personal la un moment dat al vieţii mele. Vorbind strict despre ceea ce ştiţi voi : NU !

Cum puteţi invariabil spune că eu am avut atâtea experienţe personale înainte de împlinirea vârstei responsabilităţii legale? De unde ştiţi cine scrie cu adevărat când nici măcar eu, când am pixul în mână şi scrijelesc semne absurde pe o hârtie albă, nu am cunoştiinţa autorului?

Normal că totul este bazat pe o experienţă proprie, că nu obişnuiesc să îi citez pe alţii şi să mă ghidez după vieţile lor; iar invenţiile mele sunt menite doar să disimuleze, să ascundă evidentul, nu să vă mintă! Totuşi eu nu trăiesc în existenţe paralele, nu controlez forţele naturii, nu am puteri absolute, ci doar scriu litere fără sens pe o pagină odată virgină.

Uneori şi autorii sunt doar personaje, nu persoane… Nu sunt primul care apelează la astfel de « chiţibuşuri » (acum mi-l amintesc doar pe Gala Galaction) şi probabil că nu voi fi nici ultimul… cel puţin până mă reinventez!

Rog stimatul ”cititorium” să aibă puţintică răbdare, iar dacă va dori să afle un singur cuvânt real din toată vorbăria, mai bine să mă întrebe pe mine! Nu-mi place să scriu simplu, m-aş simţi gol… Nu-mi place să mă citească cineva, m-aş simţi descoperit… Sunt doar eu; un eu pe care sinea mea nu-l mai cunoaşte de când a fost multiplicat în laboratorul secret al clonelor.

joi, 28 mai 2009

Dumnezeu era bolnav sau doar prost ?

.........Nu sunt ateu… nici eretic, nici contestatar, nici stătător-degeaba, pur şi simplu am întrebări! Religiile spun toate, în proporţie de peste 95% , aceleaşi lucruri… pe care mi-e silă să le repet îndeosebi pentru că le găsex perimate.
.........Nu îmi permit azi să ”întreb” despre Zeităţi pe care nu le cunosc personal, îmi permit doar să pun la îndoială faptele istorice, de necontestat, ale creştinătăţii. Nu am studii în domeniu (înafară de locul 2 la Olimpiada de Religie) şi pe această cale vreau să cunosc mai multe despre religia pe care o îmbrăţisez şi de care sunt mândru.
.........Dumnezeu are multe ”bube”, multe neregularităţi care pot avea mai multe explicaţii: era bolnav, era prost sau poate lăsase sitter. Sper ca într-o zi de bună marţi un preot, psiholog (”pisălog” în varianta românească) sau băgător-în-seamă să îmi poată răspunde satisfăcător la urmatoarele ”curiozităţi”:
.........Dumnezeu se zice că a avut un singur fiu. Cred că a fost un tată denaturat dacă l-a trimis intenţionat la o moarte sigură. Poate că iubea oamenii, dar nu îşi iubea fiul? De ce şi-a lăsat prăsila să cunoască adevăruri supraumane? De ce i-a spus că va muri pentru a salva omenirea? Dacă un individ ştie ce urmează să facă se va plictisi de moarte până va ajunge să facă acel ceva pe care îl ştia deja. Plus că fiind ”în parte uman” ar fi putut face ceea ce fac oamenii, adică exact invers decât ar trebui sau invers decât sunt sfatuiţi: asta e o chestiune specific umană. Nu era îndeajuns de uman Hristos sau dacă nu ştia nu avea cum să ne salveze?
.........De ce nu l-a făcut dintr-un tată şi o mamă? Era gelos dacă cineva o regula pe femeia lui sau voia ca Fiul Său să fie un fel de superstar, o vedetă, ”cel mai tare din parcare”? Dorea să iasă în evidenţă ca o piţipoancă de Dorobanţi pentru că altfel nu ar fi avut ”credibilitate”… Nu cumva şi-a bătut joc de săracul mic Iisus care era luat la mişto cand se juca în parcarea de cămile cu restul de copii? Exista o explicaţie Costele: Tradiţia şi religia din acea vreme (da… exista religie în poporul ales dinainte de Hristos) nu îngăduiau existenţa copiiilor din flori, iar femeile care naşteau odrasle fără să fie căsătorite erau aspru pedepsite. De aceea atunci când a fătat pe ascuns printre animale (de frica lumii care ar fi dat-o de gol pe Fecioară) a spus că este rezultatul unei acţiuni divine. Poate sexul cu nenea ăla era divin, dar nu de natura extraumană.
.........Dacă era atotputernic şi atotştiutor de ce nu a ales o cale mai plăcută şi mai uşoară. Nu exista? Atunci nu era atotputernic… Nu o ştia? Atunci nu era atotştiutor… De ce nu a venit el singur? Era laş sau era prea ocupat în domeniul său, acolo sus? Pentru că din câte am înţeles era atotprezent, deci putea să fie la ”muncă” şi la el în Pensiune şi pe Terra!
.........De ce au existat perioade negre (precum Evul Mediu) în istoria umanităţii? S-a îmbolnăvit, era în concediu sau nu a fost îndeajuns de puternic încât să contracareze ”forţele răului”? Parcă nu era uman sau slab în faţa bacteriilor create de el, parcă nu obosea, parcă ”binili învinji mereu”.
.........Cum ne poate demonstra că există? Simplu: ni se arată la fiecare în parte şi face câte un truc ieftin pentru El. Scuze… iar e ocupat cu treburi! Dacă e aşa cum spune, de ce n-a ştiut că un înger de-al lui, o creatură de-a lui va cădea şi va construi tabăra adversă. Îi place concurenţa, războiul sau nici asta nu ştia?
.........De ce are nevoie de instituţii pentru a fi preamărit? E cumva nascisist? De ce ţine neapărat să fie cunoscut de oameni ca o personalitate importantă, bună, care te poate ajuta? Se laudă, vrea să apară în ziare, reviste, la TV, să fie un brand mai puternic decât Coca-Cola. Îi plac blitzurile şi industria creată în jurul brandului său? Dacă nu, atunci de ce nu pune căpat acestor ”erezii întru credinţă”? De ce nu a creat omul cu abilitatea de a distinge binele de rău dacă tot voia să ne lase liberi să alegem; măcar ştiam şi noi de la început o chestie sigură.
.........De ce mama naibii nu suntem şi noi Dumnezei dacă are încredere în noi şi ne-a facut după chipul şi asemănarea lui? De ce nu suntem egali cu El şi mai are pretenţia să ne fie mentor? Dar stai… ”mama naibii” nu e chiar Dumnezeu? Nu se laudă El că a fost primul şi că totul este creaţia lui? Nu cumva a creat Răul şi l-a lăsat să crească? De ce?
.........De ce vorbeşte despre iubire? Simte într-un mod uman, vorbeşte fără să ştie exact ce e aia sau doar îi place cum sună? Ştie El cât de mult doare uneori? Teoretic ar trebui să nu simtă durerea… să nu aibă niciun fel de sentiment. Dacă are, atunci este subiectiv şi totul devine relativ în religia creată. Atunci nu putem fi siguri că a zis adevărul, nu ştim dacă ne minte, nu ştim nici macăr dacă suntem de partea bună, face totul că să ne atragă spre El, exact cum zice că face Diavolul (ne ia libertatea de a alege, de a înţelege şi de a judeca cu mintile noastre). Dacă minţile noastre sunt prea primitive pentru a gândi astfel de chestiuni complexe de ce nu ne-a făcut atunci mai inteligenţi? Nu cumva ca să aibă control asupra noastră? Nu tot din acest motiv ne-a îngrădit puterile fizice?
.........De ce nu nimiceşte Răul? Nu vrea, nu poate sau s-ar plictisi fără această parte din El? De ce unii oameni buni suferă? Nu există liberul arbitru? Nu există legea compensaţiei? Dacă nu, atunci pentru fiecare faptă rea nu vei plăti, iar faptele bune nu vor fi niciodată răsplătite!
.........De ce nu mă va opri Dumnezeu să-mi fac propria mea religie bazată pe creaţiile mele? De ce nu poate împiedica Sfârşitul Lumii? Parcă El a creat Timpul şi nu se supune legilor temporale… atunci ce mai contează câteva trilioane de miliarde de ani sau un infinit minor?
.........Să presupunem că a existat mereu, că există şi că va exista… asta încalcă toate legile ştiinţei şi astfel noi trăim într-o minciună perpetuă. De ce nu ne oferă periodic în mod direct Updatări la Serverul Vieţii? Suntem cumva deja perfecţi? Dacă nu, înseamnă că nici el nu este perfect. Dacă da, înseamnă că este absolut normal să ne omorâm, să furăm, să necinstim femeile altora, să minţim, să poftim la bunurile materiale…
.........Mi-a fost greu să număr înjurăturile după primele câteva mii. Dacă voia să nu citiţi asta, nu mai ajungeaţi până la rândul ăsta şi atunci vă încalca libertatea de informare şi de alegere. Dacă a vrut să vedeţi, de ce permite unui simplu om ca mine să-i pună la îndoială autoritatea? Sunt prea puţin important pentru Umanitate, îl doare în Posterior de creatura Sa perfectă sau mi-a scăpat mie ceva?
.........Şi dacă Dumnezeu nu ar exista ce ar fi diferit ?

Ficţiune online

.........De ce mă urăsc aşa de mult?
.........Acum nu mai sunt un simplu prost… Reuşesc zi de zi să duc prostia pe noi culmi. Mă chinui constant să-mi fac rău, să mă autosabotez şi reuşesc că doar stabilisem că sunt atotputernic într-o lume creată de mine. Ce scriu acum nu e ceva nou, doar continuarea unor articole mai vechi…
.........Reflectam acum ceva vreme la ploaia care mă oprise să mă întâlnesc cu o fată bună, onestă, morală. Atunci am stabilit că da: sunt extrem de prost. Acum ştiu că sunt un masochist sadic, că îmi place durerea, că mă hrănesc cu ghinion, că sunt născut să fac numai ceea ce sfidează logica propriei mele minţi. Fata era exact ce mi-am dorit vreodată, avea toate calităţile fizice, intelectuale, spirituale de care aveam nevoie. Mintea mea mă conducea către o perfecţiune relativă, o perfecţiune care m-ar fi împlinit…
.........Am refuzat fericirea numai după câteva întâlniri, deoarece am observat la ea un defect foarte des în ultima vreme: nu o iubeam… Bănuiesc că am o mică idee despre ceea ce înseamnă iubirea şi sper că am maturitatea de a înţelege că dragostea nu se simte într-un timp atât de scurt. Ştiu că un om nu poate fi vinovat pentru sentimentele lui şi, în consecinţă, nu ar trebui să plătească pentru ele… totuşi mă simt vinovat…
.........Mă simt vinovat că iubesc “un trecut”, ceva ce credeam dispărut de câteva luni de zile; iubesc o fantasmă, un ideal, o persoană care m-a făcut prea mult să sufăr în trecut, dar la care am o slăbiciune vădită. Trebuia să nu răspund atunci la telefon, trebuia să nu plec din casă, trebuia să dorm, trebuia să nu aflu nimic: era mai simplu! O simplă îmbrăţişare a fost de ajuns ca inima mea să reînvie şi, mai mult, să cucerească teritoriul guvernat de un creier obosit. Dualismul alb-negru, undă-corpuscul, yin-yang poată numele de războiul inimă-creier.
.........Acesta nu este un tratat de fizică, nici o lucrare de psihologie, ci nişte scuze oficiale deoarece am făcut cam cea mai mare tâmpenie de până acum! Mie nu mi-e atât de greu pe cât ar trebui, ea zice că nu e atât de supărată pe cât ar trebui şi cu toate că greşesc spun adevărul şi fac exact ceea ce-mi cere inima, o inimă mai bolnavă decât Dumnezeu Însuşi.
.........Ar fi bine să tac, am vorbit mai mult decât ar fi trebuit să vorbesc o viaţă întreagă cu toate că nu am spus nimic. Mă retrag în colţ şi plec… Iartă-mă!

marți, 26 mai 2009

Angajat la ”Centru…”

.........Am doar 4 minute pentru a crea 1000 de lumi diferite…
.........Şi le-am terminat! Lucrez de ceva timp la « Centrul de creat vise ». De curând am fost răsplătit cu o promovare pentru că mi-am făcut baremul. Acum nu doar creez, ci observ direct: sunt un personaj în propriile mele creaţii.
.........Toate lumile sunt extraordinare : tind spre perfecţiune, chiar dacă este un concept pur teoretic. Experimentez ca prin reverie sentimente, situaţii dificile, greşeli de tot felul. În lumea reală asta ar fi fost greu; nu cred ca puteam face faţă la eventualele repercusiuni şi nici nu cred că mi-aş fi asumat responsabilitatea faptelor mele. Acolo fac ce vreau, cum vreau, când vreau…
.........Cum e să trăieşti ca un înger sau ca un demon? Cum e să iubeşti sau să urăşti? Cum e să minţi spunând adevărul? Dar mai ales: cum ar fi fără toate astea? Nici nu vreau să-mi imaginez. Lumile mele sunt perfecte, complete, complexe.
.........De mult timp lumea ştie că îmi place să făuresc lucruri incitante, să mă joc, să trăiesc orice tâmpenie într-un mod intens. Un spirit ludic, lucid, încăpăţanat, înţelegător, serios, surâzător, calm, orgolios, inteligent, frustrat, temperamental, liniştit, tăcut… totul într-unul singur: EU. Uneori mă numesc: Cornel, Florentin, Drăghici, Tin, Cornelius, Tinush, Ogher, Neo, Ogmios, Gideon, Hidechel, Suilenroc, Nitnerolf, Michel, Arhanghelul Negru… dar alteori nu. Sunt doar alter-egouri ale aceluiaşi eu liric care îşi transmite direct gândurile, sentimentele şi ideile prin personaje cu mască.
.........Visez de când eram mic: m-am născut de mii de ori şi am murit mai des decât atât. Am trăit, am iubit, am avut copii pe care mi-i amintesc şi acum. Toate au trecut cam repede: doar 500 de reîncarnări au fost de ajuns pentru a stăpâni lumea de câteva ori şi de a cunoaşte frumuseţea aruncată de oameni. Fiecare reînviere a însemnat tot atâtea iubiri de vis care evoluau complet diferit de fiecare data: toate… doar aceeaşi fată.
.........În lumea asta mai am loc doar pentru câteva vise şi prea mulţi ani de trăit. Nu vreau să le risipesc: păstrez unul pentru fiecare dintre voi în speranţa că îmi veţi oferi un loc, un rol episodic măcar şi astfel să devin nemuritor în conştiinţele voastre… aşa cum am mai fost. Din păcate a trebuit să renunţ la nemurire şi puteri pentru voi. Acum sunt ca voi… măcar fizic. Simt durere, sentiment, bucurie, soare, apa, vânt, pământ şi tunet. Am devenit în viaţa de zi cu zi un personaj creat de mine fără intenţie.
.........Niciodată nu v-am cerut nimic, nici să mă ascultaţi. În zgomotul de fond al lumii reale nu sunteţi capabili de a auzi o umbră. De fapt… eu n-am scris niciodată nimic, doar am creat un personaj care este capabil şi are timp pentru faptele lumeşti.
.........Nu sunt Dumnezeu nici măcar în lumea mea. Asta nu pentru că îmi este antipatică persoana, ci pentru că eu nu am un fiu pe care să îl vând pentru binele vostru. Visez… aici sunt angajat: la ”Centru…” şi pentru asta sunt plătit. Nu în bani căci astea sunt tot creaturile mele, sunt plătit în nori de zăpadă ce se scutură vara… altfel nu cred ca aţi putea înţelege răsplata mea. Dacă vreţi pot să mai făuresc Dumnezei, Alahi, Mohamezi, Budha, Zamolcşi, Brahmani, Ra, Ogmioşi… toate pentru voi.
.........Pot crea Zei mai puternici ca mine, pot crea Stăpânii mei, pot avea idoli, mă pot închina la energie, pot să te fac să crezi în mine sau să mă urăşti. Pot să fac orice chiar dacă nu sunt Dumnezeu. Singura întrebare este: « de ce ? »
.........De fiecare dată sunt capabil să-mi furnizez noi răspunsuri pentru că îmi pot controla personajul pe care voi nici nu îl vedeţi. Mulţi sunteţi fiinţele imaginare ale personajului meu. Nu mă aştept să înţelegeţi, ci doar să mă jigniţi, să mă luaţi în derâdere, să mă ironizaţi şi desconsideraţi. Dacă nu ar fi lumea mea actuală, nu aş mai continua să vieţuiesc, dar tocmai pentru că este ştiu că am creat şi făpturi care îmi merită nemurirea şi sunt convins că mă voi regăsi în visele lor. Voi fi o entitate în mintea creaturilor făurite de unul din personajele mele. Şi dacă este aşa, de ce nu aş fi fericit?
.........Fiecare poate crea o poveste, fiecare va greşi în primele 1000 de încercări şi de aceea Şeful nu vă va lăsa să vă transpuneţi în acest incipit; vă cere răbdare, timp exprimat în unităţi umane şi multă bunătate. Nu pentru că ar da doi gologani ruginiţi pe voi, ci pentru că îi plac poveştile cu final fericit.
.........Mulţi de aici nu au visat nici macar 13 vieţi, dar asta e pentru că sunteţi tineri. Vechea gardă a ”moderatorilor de suflete” se va retrage complet până la sfârşitul anului 2012. Câţiva administratori vor continua să înveţe ”noua garda” mişcările de ascensiune şi sper că şeful mă va lasa şi pe mine. Oricum am asigurat postul de Observator şi nu o să vă las la greu. Vă urez succes în 2100 şi ne mai citim pe ”Ador”.

luni, 27 aprilie 2009

Alt titlu (Fictiune online)

~!~ Cât de prost poţi să fi ? Extrem de… ~!~

Totul începe de mult, când eram mai copil decât acum. Nu cred în semne, magie, coincidenţe, dragoste. Nişte concepţii manipulatoare! Un băiat bun, onest, moral este timid când vrea o fată bună, onestă, morală… Dar cum e atunci când întâlnirea nu mai are loc din motive cretine?

Pe a IX-a o «simpatizam» astfel încât i-am făcut testul la informatică. Ca orice “intelectual” nu puteam să o satisfac cu frumuseţea, banii, sufletul sau personalitatea mea infectă. Mă foloseam de tot ce aveam mai de preţ (chiar dacă s-a pierdut şi un bou se uită la mine când scriu); a luat notă mai mare ca mine.

Micile atenţii au continuat şi pe clasa a X-a când deja au devenit atentate. Tot pe atunci am avut un fel de vis-fantezie simplu/simplă nonperversă în care o sărutam neaşteptat şi pasional, aşa cum obişnuiesc. Era ciudat (ori necaracteristic) pentru mine să visem ceva, orice; mai ales o persoană, mai ales o fată, mai ales un sărut. Odată, când eram mai prost (deşi pare greu de crezut şi sunt în continuare spionat) am făgăduit divinităţii că mă voi căsători cu prima fată pe care o visez. Probabil era o replică macho de agăţat zeiţe, oricum nu m-am ţinut de promisiune încă [Steaua pierde campionatul ! :-J]

Clasa a XI-a a debutat într-un mod absolut şi ireversibil. Nu vreau să intru în detalii scârboase, că mi se face greaţă; dar acum continuă în aceiaşi notă, legată de aceiaşi persoană. Tot nu am început să spun ideea principală şi cu cât mă afund mai tare, cu atât sunt mai convins să o las neterminată, ascunsă, disimulată.

Ultima vreme a fost un fel de val ce, teoretic, trebuia să mă ducă până la mal. Ori îmi place să plutesc în nesiguranţă, ori sunt masochist. Detaliile se pierd… Pe dreapta ascendentă a unei relaţii auxiliare (niciodată concretizată) urma să trecem la « obiectul muncii ». Să zicem că acele zeităţi perverse şi egoiste încă nu îmi dau libertatea pe care mi-o doresc. Mai întâi s-au anulat « ceremoniile oficiale » la care era planificat să participăm împreună, apoi nu a intrat pe mess la momentul potrivit. (sunt extraperfecţionist). Am sunat eu la îndemnul altor fete (« geloase nu pentru că spun eu, ci pentru că ele regretă lipsa unei şanse împreună). Era prea târziu pentru ea (23 :30) ; coincidenţa facea să fie trează şi să înveţe la biologie, aşa că mi-a răspuns. Nu mă aşteptam şi nici nu cred că voiam. Am vorbit de o întâlnire; totul era rezolvat: mâine la ora 17:00, în faţă la Brătianu [doar să nu plouă].

Morţii mă-sii de întâmplare la 16:37 a început ploaia, doar la mine, nu şi la ea. Nu s-a reuşit « noua ordine sentimentală », aşa că distinsa domnişoară a propus să vorbim pe mess şi să ne întâlnim a doua zi. Nu am promis, nu am intrat pe net, mi-am închis telefonul. Tot ce a urmat a fost conform planificării. Penibil, penibil pentru acel băiat…

Refuz să continui, refuz să fac completări, refuz să recitesc, refuz să-mi recunosc minciuna. Ca un fel de morală nesatisfăcătoare mi-am autopropus întrebarea : Cât de prost poţi să fi încât să nu te mai întâlneşti cu acea fată delicată doar pentru că a plouat ?

Nu vreau să vă jignesc, spunând că sunteţi bătuţi în cap (deşi pe unii i-am bătut la propriu în cap), doar să punem faptul că nu aţi înţeles nimic pe imposibilitatea de a mă cunoaşte!

miercuri, 15 aprilie 2009

Unii nu dorm...

.
.........Am aflat acum doua zile de un site super tare frate :)) Fara gluma, este ceva interesant acolo pentru cei care refuza sa doarma si sa viseze acea fantasma numita "realitate". Eu o numesc lumea vizibila. Cine crede ca stie totul sau se complace in a trai fals, este un imbecil (negativul de la bacil).
.
.........Primul articol pe care l-am citit, deoarece m-a interesat, este legat de Ordinul Illuminati (cred ca este putin exagerat acolo), dar informatiile, in mare, corespund cu datele mele anterioare, deci site-ul este de incredere si ofera informatii utile. Acesta este linkul pe care l-am accesat prima data: http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4209682-illuminati-stapanii-din-umbra ! Am citit apoi manifestul legat de Mihail Eminovici ( cunoscut ca Mihai Eminescu).
.
.........Cu siguranta, cand o sa am timp, voi citit si articolele mai vechi. V-as sugera sa faceti si voi asta in loc sa stati pe mess si sa va manelizati sau emuizati pe hi5.
.
.........Cei interesati de site il pot accesa pagina principala pe linkul urmator: http://www.descopera.ro/
.

marți, 14 aprilie 2009

Iluzii, fum, oglinzi, destine...

.
.........Un profet este cel care vede lucrurile ascunse cunoaşterii omului obişnuit. Şi se poate întâmpla ca profetul, cu ajutorul luminii perfecte a profeţiei ce i se arată, să creadă că vede atât lucruri divine, cât şi omeneşti.
.
.........Deşi se poate ca o astfel de filosofie ocultă să nu fi fost de condamnat, nu doresc să fac publice de bunăvoie toate afirmaţiile ei tulburătoare. Am avut la dispoziţie mai multe volume care au fost ascunse de secole bune.
.
.........Dar, înspăimântat de ceea ce s-ar fi putut face altfel cu ele, le-am dăruit lui Vulcan şi chiar atunci când el a început să le mistuie, flacăra lui înfometată a dat aerului o strălucire neobişnuită, mai curată decât cea a flăcării obişnuite – strălucitoare ca fulgerul – luminând brusc casa ca într-o explozie neaşteptată.
.
.........Astfel, ciclurile timpului – trecutul, prezentul şi viitorul – sunt încorporate unei singure eternităţi.
.
........Dar nedreptatea timpurilor cere ca astfel de evenimente secrete să nu fie făcute cunoscute decât în propoziţii enigmatice, având totuşi un singur înteles…
.
[…]până mult dincolo de cea de-a doua sosire a lui Hristos, care va fi după începutul mileniului şapte…
.

Bagheta din mână se află între picioarele trepiedului.
Stropeşte cu apă şi tivul straielor şi picioarele sale.
O voce, teamă: tremură în veşmintele sale.
Divină splendoare; Dumnezeu e aproape.
.

miercuri, 8 aprilie 2009

Dacă aș călători în timp…

.........În fiecare documentar despre călătoria în timp se pune întrebarea “Dacă ai călători în timp, ce ai schimba?”. După care se bagă repede un montaj cu Hitler, Saddam și Stalin, adică vezi doamne ăștia au fost cei mai răi oameni care au trăit vreodată și, dacă le-ai lua glanda ăstora, va deveni lumea mai bună.
.
.........Poate cei care și-au pierdut neamuri în războaie ar zice că da, dar aici intervine paradoxul. Dacă moare Hitler înainte să ajungă tata lor și nu mai omoară evreii și un evreu dintre ăia care ar fi trebuit să moară îți omoară ție bunicul înainte să se însoare și să-l facă pe taică-tu care urma să te facă pe tine, tu cum te-ai mai fi născut să te întorci în timp și să-l omori pe Hitler?
.
.........Pe lângă asta, nu cred că Hitler sau Stalin au fost cei mai teribili oameni din istorie. Să nu uităm Inchiziția totuși… Câți oameni nevinovați au fost torturați și arși pe rug doar pentru că li se părea unora că nu cred în bărbosul atotputernic? În fine... Ideea e că eu am găsit o soluție pentru cei care au chef de călătorit în timp și de omorât pe careva. Știu exact pe cine trebuie să omori și să te și distrezi în același timp, cu riscuri minime de a schimba istoria.
.
.........După cum cred că unii dintre voi s-au prins deja, da, este vorba despre Christos. Eu aș călători în timp doar să mă distrez omorându-l pe Iisus.“Dacă mă omori, după trei zile voi învia!”, spune el.“Zi să mori tu!”, răspund și PAC! un glonte-n țeastă. Dacă învie, distracția e maximă. Din trei în trei zile omori un om care reînvie, nu faci pușcărie pentru că l-ai omorât (pentru că reînvie la proces) și nu schimbi cu nimic situația. Dacă nu învie înseamnă că toată religia e de căcat, nu mai apare inchiziția, nu mai are Hitler motiv să omoare milioane de evrei și toată lumea-i fericită, cu paradox cu tot.
.
.........Și de Paști te duci și tu la un fotbal sau o bere cu băieții în loc să bântui noaptea pe la biserici aprinzând lumânări și cântând…
.
Articolul apartine lui VisUrat si se poate gasi pe urmatorul link:

marți, 7 aprilie 2009

Fratii care ne sug sangele

La sfarsit veti gasi cateva filmuletze reprezentative pentru ceea ce s-a intamplat azi in Republica Moldova! Lor li s-a interzis dreptul de a vorbi, noi putem spune tampenii fara probleme...
.
Unii sunt tembeli, putini sunt patrioti... Eu cred ca sunt singurul tembel, patriot, loial si chiar nationalist. Moldovenii sunt fratii nostri din aceiasi mama si acelasi tata. Unii au supt de la mama, altii de la tata... Aromanii sunt verii care ne tineau scara sa furam corcoduse cand stateam la tara. Emigrantii sunt fiii ratacitori, iar bucovinenii de nord, ucrainienii din fostele noastre judete de la Sud de Moldova, bulgarii din Cadrilater si unii maghiari sunt fratii dati spre adoptie definitiva, care nici nu ne mai recunosc cand mergem cu vaca la pascut impreuna!
.
Sunt masochist, nu pentru ca imi place durerea, ci pentru ca m-am obisnuit cu ea. Prin definitie vreau o Romania Mare, un Imperiu al Romaniei, vise de copil inaripat... Vreau sa ne batem de fapt... Putin ne doare in partile dorsale de libertate, cenzura, drepturi, moralitate, lege si respect. ("Cum s-ascult de litera legii cand nivelul de trai e analfabet?")
.
Vreau sa ma duc in Moldova ca sa tip, sa ma zbengui, sa dau bataie in mod legal. Imi lipseste asta mult; e ceva uman ce ar trebui sa ne invete in scoli: sa ne invete sa ne aparam (drepturile), sa castigam bani, sa ne crestem copii... Lucruri cu adevarat importante, nu functii derivate, asimptote verticale si limite laterale. Cand o sa mor de foame, nu o sa am bani sa-mi platesc intretinerea, nu o sa mai am masina si casa, cand o sa-mi planga fetita si baiatu, cand o sa ma paraseasca nevasta, chiar nu cred ca scoala ma poate ajuta in vreun fel. Asta e cu totul alta poveste si deviem...
.
Vreau macel, teroare, revolutie sangeroasa... Doar moartea ne mai sperie cat de cat. Daca aveam 18 ani impliniti, maine nu ma mai duceam la scoala sa dau test la mate, ci eram in Chisinau, sa-mi ajut fratii care or sa ma ucida in somn. Chiar si asa, ii voi iubi (ca un prost). Chiar daca nu am 18 ani e posibil sa ma duc... sa ma duc pe jos, sa trec printre gloante la vama, sa mor naiba mai repede, dar onorabil... Sper ca in tot acest "citat din memorie" sa fi observat ironia, sarcasmul si dispretul.
.
Iubesc tot ce e al meu, doar ca e al meu si nu vreau sa-l pierd. In rest... potopul! Ciutacu pune niste intrebari legitime, oneste si cu mult cap asa cum ne-a obisnuit. Nu e arogant; asa l-au facut altii sa se creada, asa cum incep si eu sa fiu... Prefer sa va pun aici linkul direct catre manifestul lui ( http://www.ciutacu.ro/articol/hai-sa-plangem-fals-la-morminte-straine/ ) si sa va reamintesc ca singurul motiv pentru care as participa la o astfel de manifestare ar fi setea de sange cald, boala de care sufera personajele malefice din nuvele...
.
.
.