miercuri, 30 septembrie 2009

Liber la orice !?

Random Mail:
"Stau, beau must si ma gandesc... La ce? Refuz sa am scopuri atata vreme cat nu stiu lucruri esentiale despre mine. Acum m-am gandit la tine ca si cum ai fi o parte din mine pe care trebuie sa o asez undeva pe un sertar. Sper ca nu te vei umple de praf pe rafturile de sus acolo unde ajung mult prea greu. In fiecare seara, in fiecare noapte, in fiecare zi simt lipsa cuiva cu care sa "ma simt"... Nu sunt un mare vorbaret, nu am fost niciodata si nici nu stiu sa ma exprim prin vorbe, uneori nici prin gesturi sau mimica. Simt lipsa permanenta a cuiva pe care sa-l tin in brate. De aceea de vreo un an dorm cu 3 perne si intotdeauna tin una in brate. :)) Chiar asa fac si ceea ce e si mai desolant e ca ma trezesc in diminetile frumoase, simt lumina, simt aerul curat si din instinct sarut perna ce o tin in brate, apoi realizez ca sunt penibil. Asa m-am obisnuit sa fiu! Ma gandesc la tine uneori si realizez cat pot fi de visator si copil. Sansa ca macar odata sa ne intalnim e asa de mica incat prefer sa joc la loto. Sunt inca vulnerabil la ceea ce gandesc, inca ma comport de parca as fi ranit cand nici macar nu stiu daca am suferit vreodata. Ma simt nesigur si cred ca de aici mi se trag toate. Obisnuiam sa cred in mine pana la final caci stiam ca pot face ceea ce-mi doresc. Am incetat sa mai cred... in orice. Acum e momentul sa fac acel lucru pentru care exist in lista ta de mesaje. Sunt aici ca sa stii ca imi pasa si daca vreodata voi avea de ales voi alege sa fi fericita. Lasa oamenii sa creada ce vor. Important e sa constientizezi ca ai forta de a decide macar asupra persoanei tale. Nu incerca sa schimbi nimic si pe nimeni, probabil ca nu vei reusi. Schimbarea situatiei de fata se va face doar avand incredere in tine, realizand ca, desi nu te pot ajuta, exist undeva si in fiecare zi iti ofer o bataie a inimii mele. Eu cred ca toate suferintele vor trece la un moment dat, dar nu ascunzandu-le, ci analizandu-le de la un cap la altul, invatand din greseli si impacandu-te cu idee de trecut imperfect. Nu suna neaparat bine; e doar un gand ce vine din efectul mustului. Sper ca am deschis o cale de comunicare mai simpla in acest fel, desi simt ca nu va fi una productiva..."
.
Random Answer:
"Am primit mail-ul tau. Plang, plang si iar plang. M-a emotionat profund ce-ai scris, desi dupa discutia de aseara eram foarte pornita sa vin la Pitesti si sa te trag de urechi. Sunt foarte trista, desi a fost prima zi de facultate. Nu am zambit la revederea cu colegii, nu m-am bucurat fizic de emotia de-a fi student, deoarece ma gandeam cu cat curaj mi-ai oferit sustinerea ta. Si sincer, stiam lucrurile acelea despre tine, mentionate anterior in e-mail. Si eu sunt exact ca tine. Nu era doar o relatie interumana, pentru ca eu eram si sunt inca enorm atasata de tine. Si eu dorm cu perne in jurul meu, si eu ascult o piesa preferata inainte de-a adormi, si eu simt ca iau pe cineva in brate... Si speram ca tu esti persoana de incredere, careia m-am destainuit si i-am zis totul. Te rog din suflet, stiu ca poate m-am comportat grosolan si intr-o maniera "nemanierata", dar tin enorm la tine si chiar imi doresc sa fructificam relatia dintre noi, de orice natura ar fi ea. Ca iubiti nush... pana nu ajungem sa ne intalnim nush ce ar iesi, dar as putea incerca sa fiu... sora ta mai mare, confidenta ta, nush... persoana care sa-ti acopere spatele, sa fie langa tine, sa-ti ureze noapte buna, buna dimineata. Mi-e dor de tine si sincer lacrimile mele nu pot exprima afectiunea ce ti-o port. De cand am vorbit in sambata aceea, am ramas placut impresionata de gandul ca-mi esti aproape. Daca consideri ca nu merit sa ma numar printre prietenii tai, e oki. Ma voi retrage si voi intelege."
__________________________________________________________
Aşa cum ştiaţi pe 21 am avut proba de oraş în vederea obţinerii permisului auto. Am trecut-o cu brio. Acum am doar dovada înlocuitoare cu drept de conducere. Cică permisul vine prin poştă în maxim 14 zile… Dacă ar fi să facem pariu: eu zic ca nu! :) Vom vedea noi… Un sfat pentru cei care vor da examenul în viitor: faceţi chestionare la greu (eventual învăţaţi întrebările şi răspunsurile pe de rost) şi fără frică la oraş. Deşi examinatorii sunt nişte mistreţi frustraţi (gabori defel) nu au ce să vă facă dacă nu greşiţi. Acum revenind la mine… nu ştiu exact de ce am permis. Eu nu voiam, dar cică e la modă să ai; iar dacă n-ai ori eşti sărăntoc fără maşină, ori eşti retardat mintal. Oky… acum am carnet, am şi maşină, probabil că nu voi conduce mai mult de 1-2 ore pe săptămână, dar fie pentru viitor într-un ceas bun. Mai rău mi-e frică să nu mă trezesc într-o zi Schumacher şi să fac piftii de babe pe trecerile de pietoni… Nu de alta, dar am antecedente de vitezoman. Doamne ajută şi trei cruci!
UPDATE: Doamne ce m-am speriat când a venit acasă pe numele meu un plic de la Poliţie… Credeam că m-au prins cu pedofilia sau coruperea de minori. Apoi m-am gândit că suntem totuşi în România. A venit permisul prin poştă în mai puţin de 4 zile de la examen. Încep să cred că aştia mă urmăresc. De la început vor să scape de mine. Când am plătit taxele a durat mai puţin de 5 minute. La depunerea dosarului nu a fost deloc coadă. Examenul de sală l-am încheiat în mai puţin de 15 minute, iar acolo parcă mă aşteptase un loc liber, lângă geam, după colţ. Examenul practic (oraşul) l-am dat primul de dimineaţă, deşi nu a fost niciun criteriu logic la mijloc, nici măcar cel alfabetic. Poşta a lucrat exemplar: deşi e foarte greu să primesc ceva datorită adresei complicate şi termenul era de 15 zile, eu am avut încă din a patra după-amiază actul oficial. Nici măcar greşeli nu au fost… Ar trebui să mă îngrijorez?
__________________________________________________________
Urăsc şcoala! Oficial şi definitiv! Am trecut pe clasa a XII-a şi mi se pare mai mult decât oribil. Nici pe a IX-a nu m-am simţit formidabil, dar am luat totul ca pe-o provocare şi o nouă şansă. Acum toate-s vechi, nimic nu-i nou. Nici măcar nu am început bine programul, nici măcar nu am demarat meditaţiile, nici măcar de învăţat nu poate fi vorba… Sunt plictisit, nemotivat, enervat şi ca să fie treaba-treabă am de-a face zi de zi cu persoane pe care nu aş vrea să le mai văd niciodată. Poate asta e de fapt problema principală: obligaţia de a suporta ceea ce nu-ţi place şi de a te purta normal, civilizat atunci când îţi vine să plângi sau să spargi. Urăsc să mă prefac, să tac atunci când am prea multe de spus şi mai ales urăsc să râd când nu aş vrea. Ştiţi cât de groaznic mă doare când zâmbesc fals?

"- Eşti bine, Cornel?
- Da, stai liniştită… Serios…"
__________________________________________________________
TO BE CONTINUED...

Niciun comentariu: