Mulţi dintre oamenii obişnuiţi nu fac diferenţa între persoană şi personaj. Această omisiune, atunci când te arunci să analizezi un text, te va îndrepta spre căi paralele celor corecte sau adevărate.
Majoritatea văd în povestirile mele, sau ale altora asemeni mie, nişte relatări la persoana I, relatări reale, care pot fi probate prin exemple concrete, care pot fi atinse sau simţite. Consideră că numele meu este cel real atunci când vorbesc despre mine la persoana a III-a, că toate prostiile, întâmplările acelea, mi s-au întâmplat personal la un moment dat al vieţii mele. Vorbind strict despre ceea ce ştiţi voi : NU !
Cum puteţi invariabil spune că eu am avut atâtea experienţe personale înainte de împlinirea vârstei responsabilităţii legale? De unde ştiţi cine scrie cu adevărat când nici măcar eu, când am pixul în mână şi scrijelesc semne absurde pe o hârtie albă, nu am cunoştiinţa autorului?
Normal că totul este bazat pe o experienţă proprie, că nu obişnuiesc să îi citez pe alţii şi să mă ghidez după vieţile lor; iar invenţiile mele sunt menite doar să disimuleze, să ascundă evidentul, nu să vă mintă! Totuşi eu nu trăiesc în existenţe paralele, nu controlez forţele naturii, nu am puteri absolute, ci doar scriu litere fără sens pe o pagină odată virgină.
Uneori şi autorii sunt doar personaje, nu persoane… Nu sunt primul care apelează la astfel de « chiţibuşuri » (acum mi-l amintesc doar pe Gala Galaction) şi probabil că nu voi fi nici ultimul… cel puţin până mă reinventez!
Rog stimatul ”cititorium” să aibă puţintică răbdare, iar dacă va dori să afle un singur cuvânt real din toată vorbăria, mai bine să mă întrebe pe mine! Nu-mi place să scriu simplu, m-aş simţi gol… Nu-mi place să mă citească cineva, m-aş simţi descoperit… Sunt doar eu; un eu pe care sinea mea nu-l mai cunoaşte de când a fost multiplicat în laboratorul secret al clonelor.
Un comentariu:
Îmi place tare cum scrieţi...foarte foarte mişto. BRAVO, respect.
Trimiteți un comentariu