miercuri, 23 iulie 2008

Iubirea nu există

.........Mergând pe calea vortexului de la Colloseumul din Roma spre Marea Galaxie a Celor Douăsprezece Stele, MGCDS-12, cum va fi denumită în continuare, te abaţi spre dreapta până la Ville de Château. Acolo priveşti Steaua Albastră şi vei ajunge în Sion.
.........Spre Miază-noapte vei întâlni mereu Farul din Alexandria, dar şi Castelul Arhanghelului Negru. Într-un oraş pustiu ca acesta doar doi oameni zăbovesc şi nu întâmplător; sunt ultimii din rasa lor…
.........De ce sunt ultimii? Pentru că nu sunt doar oameni; sunt legende ce trăiesc în secolul 16. Sunt singurii care încă mai există deoarece au învăţat să respire, s-au împrietenit cu moartea şi au descoperit focul; focul din inima celuilalt. Sunt singurii care au fost răpuşi de cea mai rară boală: iubirea…
........Întreaga lume e a lor, căci acel univers este intersecţia unică a viziunilor celor doi. Cum îi cheamă? Aş putea spune Guinevere şi Michel, dar ceea ce reprezintă e esenţa. Într-o lume pustie singurătatea nu există. Nu mănâncă; se hrănesc cu sentimente. Nu beau apă; se sorb din priviri. Doar respiră dragostea celuilalt.
.........E Sionul lor în care nici măcar eu, creatorul, nu am acces. Pot doar să-i văd din afară, de undeva de sus. Dar ştiam ce gândesc, ce spun, ce simt…
.........Pe fiecare piatră de boltă stătea invariabil scris: “Love to the queen of air, Queen Guinevere. I’m the king of land, Michel.”Şi nu era scris de mine; personajele trăiau. Aveau propriile idei, gânduri şi sentimente. Voinţa lor era cea care dicta povestea. Eu eram doar un spectator agreat.
.........Pe o bucată de cer stătea scrisă cu lumini de stele povestea lor de dragoste. Ea era cea care desenează lumea, iar el scria istoria. Şi scria aşa:
.........“Eram amândoi într-o cameră goală… şi mă uitam în ochii tăi. Am început să te sărut pe gât şi tu ai închis ochii. Erai dulce, moale si catifelată. Atunci am ştiut ca vei fi mereu a mea. Miroseai plăcut ca întotdeauna şi nu aş putea uita vreodată în cele 10 vieţi de nemuritor mirosul tău. Ne ţineam suav în braţe. Simţeam doar aer rece, nu carne. Dar buzele tale şopteau ceva şi m-am apropiat. Doar buzele mele puteau să le înţeleagă.” Fără ruj, machiaj, rimel, frumuseţea unei regine medievale a ucis creatorul. A rămas doar zeul…
.........Şi totul a început să cadă. Sărutările se apropiau de sânii albi şi moi. Teritoriul sălbatic şi nepătruns al naturii avea să fie descoperit de zeul ei suprem. Bluza semitransparentă de mătase albă aluneca pe spate. Fără să-şi dea seama Guinevere rămăsese într-un corset. Stânşi mai tare în braţe se uitau în ochi şi dintr-o singură mişcare şi-au scos unul altuia pantalonii. Tricoul lui fusese sfâşiat de unghii roşii. Ea se uita la muşchii lui, la pectoralii exersaţi şi pielea lui bronzată. Spera să nu fie un vis, deşi zbura prin ceaţă. Dintr-un spasm mai violent corsetul a căzut jos. Erau aproape de unire aşa cum cerul şi pământul se întâlnesc mereu la orizont. Se întâlnesc doar ei, căci noi nu putem fi acolo. Şi energia infinită a trebuit să plece…
.........Sperăm acum că rodul lor va putea salva ultima rasă de suflete. Mulţumim Michel şi Guinevere. E timpul să mă-ntorc, dar cum?
.........Cobori frumos pe Râul Sfânt al Sionului şi te întorci în Ville de Château. E greu să prinzi vortexul de la MGCDS-12 spre Italia, dar Steaua Albastră îţi arăta calea la Apus. Nu poţi ajunge înapoi, dar poţi să crezi că ai ajuns…

2 comentarii:

Guinevere spunea...

IUBIREA exista!

darksoul spunea...

iubirea exista si stii asta, numai ca nu vrei sa accepti