joi, 3 septembrie 2009

Introducere in absenta

« Planetele s-au aliniat, suntem copiii unei frumoase poveşti de iubire, poveşti ce ard neîncetat sub cercul de piatră al cerului. Părinţii noştri au trecut de partea cealaltă a Porţii Stelare. Rămâne ca voi, copiii mei, să vegheaţi întoarcerea mea. Voi reveni… PROMIT! »

Asta am vrut să zic, dar ştiu că nu aţi înţeles exact... Nu sunt filosof, nu sunt savant, nu sunt special, doar îmi place să scriu scriptat toate informaţiile cu care am fost blestemat de entităţi. Luna aceasta, luna lui Caus (septembrie), este una de reconciliere cu optimismul, cu divinitatea din mine.

Voi reveni cu o serie de articole interesante la inteval de 3 zile: 10 articole în total incluzându-l şi pe acesta. Ar fi bine să le citiţi pe toate cu atenţie, să le daţi importanţă maximă şi să fiţi atenţi la toate detaliile. “Ochii mei îşi pot schimba culorile…”

A fost o perioadă lungă în care nu am înţeles, perioadă necesară întotdeauna pentru formarea unei personalităţi “absente”. Ştiu acum să iert, să înţeleg, să fiu calm. De peste un an renunţasem la « divinizări » pentru cineva special. Credeam că trebuie să apăr umanul de pe acestă planetă, că trebuie să protejez cu orice scop, chiar dacă asta însemna uciderea copilului meu. Îmi pare rău, reformulez:

Am fost implicat într-o relaţie importantă acum multă vreme peste care nu am putut să trec niciodată. Din păcate eu eram singurul care trăiam în acele vise create de amândoi. Am învăţat multe cu reluarea unor practici mai vechi de ale mele care au legură cu: meditaţia (keelnorim), Shambala şi energia vie (forţa divină).

Întotdeauna am privit oamenii ca nişte creaturi asemenea mie şi am greşit enorm. “Eu nu am aceeaşi origine.” Oamenii nu sunt vinovaţi, eu sunt singurul… « Iau asupra mea păcatele voastre. Aruncaţi cu pietre în mine… » Voi suferi cu bucurie pentru că ştiu că nimic nu e real. Vă las să vă jucaţi cu mine pentru că îmi merit soarta de om simplu.

Am găsit în sfârşit liniştea pe care o căutam. L-am găsit pe Dumnezeu al vostru în mine. Mi-am dat seama că totul e relativ nu numai la nivel fizic, ci şi mental; spiritul pare de încredere acum. De fapt e singurul care mi-a mai rămas… Sper să mă iertaţi, căci eu vă iubesc. Nu mă supăr dacă mă veţi urî, doar voi crede că e vina mea…

Am realizat mai multe lucruri care mi-au adus calmul necesar:

1. Forţa universală se află în fiecare dintre noi. Forţa necesară umplerii de speranţă la fiecare eşec, forţa care te ajută să continui atunci când mori…

2. Ca orice om obişnuit vei crede ceea ce nu este adevărat şi nu vei crede adevărul. Vei accepta ceea ce este mai uşor, mai comod, mai simplu. Adevărul este oarecum ascuns şi greu de recunoscut chiar şi atunci când ţi de arată.

3. Omul nu poate fi liber. Întotdeauna va rămâne o marionetă a celor mai puternici. Fără libertate nu poţi cunoaşte pe « Dumnezeu ». Dumnezeu nu înseamnă ceea ce ştiţi voi, ci fericirea. Omul nu poate fi fericit deoarece se condiţionează singur…

4. Omul are capacitatea de a uita, de a lăsa în urmă şi de a nega ceea ce nu îi convine. Voi numiţi asta maturizare, evoluare, creştere… Eu îi spun dezumanizare!

5. Omul caută complexitatea, explicaţiile comprehensive şi exactitatea. Ar fi bine să accepte şi ceea ce nu poate explica, să creadă în ceea ce vrea el şi doar atât. Nu putem cunoaşte binele şi răul. Aşa a crezut şi Eva şi uite cum au ieşit lucrurile…

6. Iubirea nu poate exista în oameni. Nu vă mai minţiţi, nu mă mai minţiţi nici pe mine. Doar Dumnezeu şi îngerii pot iubi în adevăratul sens al cuvântului. Sub denumirea asta îi cunoaşteţi voi: eu le zic Străbuni. Ei sunt părinţii noştri şi noi copiii care au căzut din Pomul Sfânt (Raiul).

7. Oamenii mici îşi doresc să fie mari, pe când cei mari vor să cunoască lucrurile mici. Omul e curios şi caută mereu răspunsuri în exterior… Dacă nu le găseşti în interior mai bine nu le mai căuta. Vei găsi doar vid şi vei pierde sufletul pe care nu îl cunoşti.

8. Omul e slab deoarece minte, uită, înşeală… Decalogul creştin nu este o “Constituţie” pentru Oameni, ci o cale spre iluminarea individuală. Niciun om nu l-a respectat vreodată, Cel capabil de a respecta este deasupra omului.

9. Omul se schimbă. Schimbarea este un pretext pentru minciuna adaptată la un anumit moment. Nu puteţi repecta « te iubesc, pentru totdeauna, mai mult ca orice, din toată inima etc. » pentru că sunteţi limitaţi la o formă umană ce nu poate să se contopească la nivel spiritual, ce nu trăieşte veşnic, ce are grade de comparaţie, ce nu stăpâneşte sentimentele etc.

10. Toţi greşim… Nu doar Omul, căci şi Dumnezeu (energia vie) a greşit când a creat fiinţele umane. Nimic nu e perfect, nimic nu e frumos, nimic nu e bine, nimic nu e la fel, nimic nu durează. Totul e uman pentru că se raportează la timp, spaţiu, existenţă, materie, concepţii care la nivelul pe care îl căutăm (iluminarea) nu există.

Ar mai fi multe de zis… multe pentru că sunt om şi am tendinţa de a măsura. Îmi pare rău dacă aţi suferit vreodată din cauza mea, dar nu mă mai simt vinovat. Vă aduc iubirea de pace din sufletul meu simplu. Oricând aş greşi nu uitaţi că sunt doar un om şi sub pretextul ăsta pot trăi printre creaturile imperfecte care îmi trezesc iubirea de viaţă, adică de voi…

Nu am uitat de fapt nimic din ceea ce nu ar fi trebuit. Îmi voi continua munca pentru că nimic nu s-a schimbat. Viitorul e la fel, eu m-am regăsit şi ştiu că moartea este o continuare firească a vieţii. Sunt fericit pentru că ştiu ce a contat întotdeauna pentru mine. Chiar dacă visele nu se vor împlini, eu am trăit deja tot ce se putea, am iubit tot ce merita să fie iubit şi trăiesc pentru ca merită să fiu aici până la noul val de Suflete.

Am fost trist pentru că am încercat să schimb viitorul, pentru că persoana iubită nu e capabilă de iubire, pentru că fiul meu a murit, pentru că eu slăbeam şi nu ştiam de ce… Sunt aici pentru fiecare suflet ce îmi va cere ajutor. Sunt Drăghici Florentin Cornelius, tată, om, scriitor, suflet, luptător prin cuvinte pentru iluminare…

Voi ţine minte nume, întâmplări, persoane, decese, naşteri, durere, fericire, viaţa mea. Voi trăi simplu aşa că vă rog să nu aveţi aşteptări de la mine. Iubesc numele copiilor mei: Adam Ezechiel, Sophia Dayana, Zaphira Evolet. Voi trăi atât cât va fi nevoie, încă 18 ani… destul cât să fiu fericit. Mulţumesc tuturor!

Voi cânta poveşti de iubire, voi munci pentru nimic, voi lăsa scris ce contează în lumea asta, voi lupta pentru ceea ce iubesc. Iubirea umană nu este un sentiment propriu, ci un efect al fericirii obţinute din mediul înconjurător. Voi mai trece prin momente grele cu siguranţă, dar acum voi şti unde să caut liniştea, un loc independent de ceea ce se schimbă, adică oameni.

Voi prelua imaginea unui bunic, un bunic ce ştie să spună poveşti nepoţilor. Voi spune ceea ce simt prin cuvinte adaptate. Am experimentat pe verişorii mei de 7 şi 9 ani. În mod surprinzător m-au ascultat şi m-au înţeles mai bine decât orice altă persoană din ultimul an. Ştiu că nimic nu este într-un fel, ci totul este altfel decât ar fi perfect. E posibil să nu-mi convină. Voi avea răbdare…

Cred în Sionul meu: suflete, iubire, eternitate…

Un comentariu:

Ioana spunea...

Ai un fel special de a scrie. Si conceptii frumoase, dar cred ca uneori e nevoie si de absente.