Alt titlu (Fictiune online)

~!~ Cât de prost poţi să fi ? Extrem de… ~!~

Totul începe de mult, când eram mai copil decât acum. Nu cred în semne, magie, coincidenţe, dragoste. Nişte concepţii manipulatoare! Un băiat bun, onest, moral este timid când vrea o fată bună, onestă, morală… Dar cum e atunci când întâlnirea nu mai are loc din motive cretine?

Pe a IX-a o «simpatizam» astfel încât i-am făcut testul la informatică. Ca orice “intelectual” nu puteam să o satisfac cu frumuseţea, banii, sufletul sau personalitatea mea infectă. Mă foloseam de tot ce aveam mai de preţ (chiar dacă s-a pierdut şi un bou se uită la mine când scriu); a luat notă mai mare ca mine.

Micile atenţii au continuat şi pe clasa a X-a când deja au devenit atentate. Tot pe atunci am avut un fel de vis-fantezie simplu/simplă nonperversă în care o sărutam neaşteptat şi pasional, aşa cum obişnuiesc. Era ciudat (ori necaracteristic) pentru mine să visem ceva, orice; mai ales o persoană, mai ales o fată, mai ales un sărut. Odată, când eram mai prost (deşi pare greu de crezut şi sunt în continuare spionat) am făgăduit divinităţii că mă voi căsători cu prima fată pe care o visez. Probabil era o replică macho de agăţat zeiţe, oricum nu m-am ţinut de promisiune încă [Steaua pierde campionatul ! :-J]

Clasa a XI-a a debutat într-un mod absolut şi ireversibil. Nu vreau să intru în detalii scârboase, că mi se face greaţă; dar acum continuă în aceiaşi notă, legată de aceiaşi persoană. Tot nu am început să spun ideea principală şi cu cât mă afund mai tare, cu atât sunt mai convins să o las neterminată, ascunsă, disimulată.

Ultima vreme a fost un fel de val ce, teoretic, trebuia să mă ducă până la mal. Ori îmi place să plutesc în nesiguranţă, ori sunt masochist. Detaliile se pierd… Pe dreapta ascendentă a unei relaţii auxiliare (niciodată concretizată) urma să trecem la « obiectul muncii ». Să zicem că acele zeităţi perverse şi egoiste încă nu îmi dau libertatea pe care mi-o doresc. Mai întâi s-au anulat « ceremoniile oficiale » la care era planificat să participăm împreună, apoi nu a intrat pe mess la momentul potrivit. (sunt extraperfecţionist). Am sunat eu la îndemnul altor fete (« geloase nu pentru că spun eu, ci pentru că ele regretă lipsa unei şanse împreună). Era prea târziu pentru ea (23 :30) ; coincidenţa facea să fie trează şi să înveţe la biologie, aşa că mi-a răspuns. Nu mă aşteptam şi nici nu cred că voiam. Am vorbit de o întâlnire; totul era rezolvat: mâine la ora 17:00, în faţă la Brătianu [doar să nu plouă].

Morţii mă-sii de întâmplare la 16:37 a început ploaia, doar la mine, nu şi la ea. Nu s-a reuşit « noua ordine sentimentală », aşa că distinsa domnişoară a propus să vorbim pe mess şi să ne întâlnim a doua zi. Nu am promis, nu am intrat pe net, mi-am închis telefonul. Tot ce a urmat a fost conform planificării. Penibil, penibil pentru acel băiat…

Refuz să continui, refuz să fac completări, refuz să recitesc, refuz să-mi recunosc minciuna. Ca un fel de morală nesatisfăcătoare mi-am autopropus întrebarea : Cât de prost poţi să fi încât să nu te mai întâlneşti cu acea fată delicată doar pentru că a plouat ?

Nu vreau să vă jignesc, spunând că sunteţi bătuţi în cap (deşi pe unii i-am bătut la propriu în cap), doar să punem faptul că nu aţi înţeles nimic pe imposibilitatea de a mă cunoaşte!